Bănuiala

tarancuta

Ileana Flintaşu plecă la Dumnezeu la 91 de ani, după ce şi-a trimis familia înainte şi 3-4 rânduri de pomeni. Popa nu a ţinut mult lumea la groapă, aşteptase destul baba. Ori poate se înciudase că, prinşi de prapuri, nu erau colaci din cei voinici, de 2 kg, ci unii cu burţile goale, ca la oraş, iar lui nu-i intrau în voie soiurile zgârcite. În casa babei se mută Mirabela Flintaşu, singura nepoată. Bella, cum îşi zicea de când terminase liceul la seral, îşi deschise o frizerie-coafor, în odaia de la stradă. La început nu-i călcau pragul decât directoarea şcolii şi o învăţătoare. Apoi, când nea Ilie, frizerul, s-a îmbolnăvit de hepatită, lumea s-a strâns la ea la poartă. Pe-acolo se plimba vorba, ascunsă în basmale, iar mai pe seară bărbaţii dădeau sfaturi, vrednice treburilor ţării şi ale primăriei. Pe cât îi mergea de bine Bellei, pe atât i se înnegura sufletul Carinei. Carina avea casa gard în gard cu a Bellei, pe Leon, un bărbat frumos şi mândru, de-l ţinea, cu apă de la ţigănci, departe de ispite, şi vreo 10 ari de grădină. Leon ridica garduri şi porţi, iar dacă mai avea răgaz, făcea divane şi mese, la comandă. O duseseră destul de bine până când se mutase putoarea aia mică în casa babei! De-atunci îşi pierduse Carina somnul. Bella umbla cu fuste care abia de-i acopereau chiloţii, dacă cumva purta şi din aceia. Cum dădea primul val de întuneric, aprindea luminile în toată casa şi se dezbrăca pe unde apuca. Nu de puţine ori îl prinsese pe Leon zgâindu-se la ferestrele panaramei … Când o simţea că-l ţintuia cu privirea, dădea în tuse, ba s-a mai dus şi la dispensar, pentru leac. Stătea cu faringoseptul sub limbă, dar nu lăsa ciocanul din mână şi nici dalta, până n-o vedea pe desfrânată în cămăşuică, sărind în pat. L-ar fi strâns de gât, dacă i-ar fi stat în putere. Începuse s-o doară capul, să o ia frigurile şi nici când o trăgea în braţe, să-i treacă pofta, nu putea să-l privească în ochi. Se lipea de perete şi-i cântărea răsuflarea, până o dobora oboseala. Pete negre începuseră să i se lăţească pe sub ochi şi se preumbla ca o nebună, plânsă şi fără vlagă. Apoi a prins-o din urmă o sfârşeală, iar nopţile i-au adus uitare. Omul se învaţă cu de toate, aşa şi necazul. De la o vreme, pe când se înălţa soarele mai aproape de Domnul, Leon dispărea în grădină. Cu sapa-n spate, între două comenzi de mobilă, se apuca de prăşit. Puseseră păpuşoi mai în faţă, aşa că nu se mai vedea până-n capăt, unde barabulele li se cumetreau cu cele ale lui moş Grigore. Carina intră iar la bănuieli. De câteva ori s-a strecurat să-l vadă cam ce făcea, dar a lătrat-o câinele şi s-a întors şi mai prost dispusă. Într-o după amiază legă câinele de lanţ şi-i dădu pe la bot cu nişte resturi de friptură, după care se furişă prin păpuşoi, până aproape să fie văzută. Leon şi moş Grigore, tolăniţi pe un ţol, jucau table şi împărţeau o butelcuţă de ţuică de prună, râzând şugubăţ la câte o păţanie a vecinilor. Carina se întoarse zâmbind la ale ei. Nici nu-şi mai aducea aminte de când nu i se mai întinseseră buzele atât de tare şi zău că era bine! Dădu drumul câinelui şi se apucă să frământe pentru nişte turte.
Se îmbăie cu apă cu floare de salcâm şi, înfăşurată într-o bucată de pânză, se strânse de Leon, care o privi cu luare aminte. O duse la pat şi sufletul, deja chinuit de atâta aşteptare, închise ochii înainte de vreme. „Numai de n-ar adormi şi frumoasa până apuc să sar gardul …” îşi spuse Leon, trăgând, îngândurat, pe pulpe o pereche de izmene …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s