Banuiala

tarancuta

Ileana Flintasu pleca la Dumnezeu la 91 de ani, dupa ce isi trimise inainte familia si 3-4 randuri de pomeni. Popa nu tinu mult lumea la groapa, asteptase destul baba. Ori poate se inciudase ca prinsi de prapuri nu erau colaci din cei voinici de 2 kg ci unii cu burtile goale, ca la oras si lui nu-i intrau in voie soiurile zgarcite. In casa babei se muta Mirabela Flintasu, singura nepoata. Bella, cum isi zicea de cand terminase liceul la seral, isi deschise frizerie-coafor in odaia de la strada. La inceput nu-i calcau pragul decat directoarea scolii si o invatatoare. Apoi cand nea Ilie frizerul se imbolnavi de hepatita lumea se stranse la ea la poarta. Pe-acolo se plimba vorba, ascunsa in basmale, iar pe seara barbatii dadeau sfaturi pentru treburile tarii si ale primariei. Pe cat ii mergea Bellei de bine pe atat i se innegura sufletul Carinei. Carina avea casa gard in gard cu a Bellei, pe Leon, care era barbat frumos si mandru, de-l tinea cu apa de la tiganci departe de ispite, si vreo 10 ari de gradina. Leon ridica garduri si porti, iar daca avea ragaz facea divane si mese la comanda. O dusesera bine pana cand se mutase putoarea asta mica in casa babei. De-atunci isi pierduse Carina somnul. Bella umbla cu fuste care abia de-i acopereau chilotii, daca cumva purta si din aceia. Cum dadea primul val de intuneric aprindea luminile in toata casa si se dezbraca pe unde apuca. Nu de putine ori il prinsese pe Leon zgaindu-se la ferestrele panaramei. Cand o simtea ca-l tintuieste cu privirea dadea in tuse, ba se mai dusese si la dispensar pentru leac. Statea cu faringoseptul sub limba dar nu lasa ciocanul din mana si dalta pana n-o vedea in camasuica, sarind in pat. L-ar fi strans de gat daca i-ar fi stat in putere. Incepuse s-o doara capul, sa o ia frigurile, nici cand o tragea in brate sa-i treaca pofta nu putea sa-l priveasca in ochi. Se lipea de perete si-i cantarea rasuflarea pana o dobora oboseala. Pete negre incepusera sa i se lateasca pe sub ochi si se preumbla ca o nebuna, plansa si fara vlaga. Apoi o prinse din urma sfarseala si noptile ii adusera uitare. Omul se invata cu de toate, asa si necazul. De la o vreme, pe cand se inalta soarele mai aproape de Domnul, Leon disparea in gradina. Cu sapa-n spate, intre doua comenzi, se apuca de prasit. Pusese papusoi la intrare asa ca nu se mai vedea pana-n capat unde barabulele se cumetreau cu ale lui mos Grigore. Carina intra iar la banuieli. De cateva ori se strecura sa-l vada dar o latra cainele si se intoarse prost dispusa. Intr-o dupa amiaza lega cainele de lant si-i duse la bot niste resturi de friptura dupa care se furisa prin papusoi pana aproape sa fie vazuta. Leon si mos Grigore, tolaniti pe un tol, jucau table si imparteau o butelcuta de tuica de pruna, razand sugubat la cate o patanie a vecinilor. Carina se intoarse zambind la ale ei. Nici nu-si mai aducea aminte de cand nu i se mai intinsesera buzele atat de tare si zau ca era bine. Dadu drumul cainelui si se apuca sa framante pentru niste turte.
Se imbaie cu apa cu floare de salcam si infasurata intr-o bucata de panza se stranse de Leon care o privi cu luare aminte. O duse la pat si sufletul, deja chinuit de atata asteptare, inchise ochii inainte de vreme. “Numai de n-ar adormi frumoasa pana apuc sa sar gardul …” isi spuse Leon, tragand ingandurat pe pulpe o pereche de izmene.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s