Drumuri şi poduri

vintage-bride-groom-looks-like-fred

Sunt oameni care te ţin toată viaţa într-un picior. O echilibristică perfectă în care esenţial e doar aerul, restul se frământă ca o plasmă, luând forme stranii de inimă, de plămâni, de ficat, pâna la expiraţie. Auzisem despre astfel de oameni, rămăseseră ca nişte semne de carte prin volume mai vechi şi când l-am întâlnit am vrut să cred, fără să ezit, că devenise suportabilă ambivalenţa din cumpănă.
Cele mai distructive mi se par propagandele despre iubire. Toată viaţa ţi se dă exemplu s-o vezi, s-o miroşi, s-o pipăi şi întotdeauna se găsesc unii care o cred. Eu de pildă. I-am citit cărtile, m-am interesat de sănătate, am stat cuminte să-mi vină rândul. I-am crezut pe toţi cei care mi-au spus că au văzut-o cumpărând lapte de la alimentara, pătrunjel din piaţă, mobilă cu sertare pentru dormitor de la IKEA. Am bântuit de una singură prin parcuri, m-am odihnit la umbra câte unui tei, ba chiar am ţinut la piept în semn de recunoaştere un volum cu poezii de Eminescu. Într-o zi ochii mi-au căzut pe o fotografie. Ar fi putut fi oricine dar s-a întâmplat sa fie ea. Până am găsit-o mi s-au tocit toate potecile sufletului. Apoi nimic nu a mai contat. Până când …

Îl vedeam ca pe un zeu, pe ochi îmi crescuseră nişte crengi de iasomie şi propteam toată greutatea de un picior. Îl ţineam în braţe şi se îngreuna ca un Buddha, insistând pe autocunoaştere. Dacă aş fi încetat să cred s-ar fi dezlănţuit gravitaţia şi visul nostru s-ar fi supus umilit relativităţii. Nordul nu ar avea sens fără sud, viaţa ar rămâne flămândă fără noapte. Începusera să-l doară mâinile şi pleca uneori cu zilele căutând tămăduială. Ca să nu-mi molipsesc de crampe osteneala, deja dublată, găsea câte o proptea de împrumut, avidă să ia gratis puţin gust de echilibru. Tăcerea e naivitatea perfecţiunii. Îmbătrâneam ţinând în buzunar zaharicale şi căutam pricină iscodind. Vorbeam mult, ignorând saturaţia de silabe. Credeam că toate cuvintele se vor pune cap la cap, ca un pod de vreascuri legat cu sfoara deasupra hârtoapei, până la el, până în transa lui browniana. Nu ştiam că protejat de ceţurile de dimineaţă cronometra discursul, apropiindu-şi target-ul. M-a lăsat pe mâna altui naiv, rătăcit pe sub poduri în căutare de testamente de sinucigaşi zvârliţi pudic de valuri la mal.
Ca în orice instalare de haos era o nevoie stringentă de metodă, dar aprioric o evaluare etică a imperfecţiunilor şi depăşirea fricii de injecţii. Mi-am spus că pleca pentru că suferea de o boala incurabilă, că nu suporta să mă vadă suferind, că îmi dăruia alinare fără habar. Mi-am tot spus …
Joi m-am întâlnit cu Matilda la covrigărie. Fusese la nuntă. El arătase superb în costum grizonant din 3 piese lânga buclele ei primăvăratice, foarte puţin marcate de vopsea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s