Daca te Agapia du-te la manastire

agapia

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.”

Era o vara secetoasa si aveam doar 5 ani. Mosii proptisera niste umbrele de soare peste mesele si bancile dintre blocuri in timp ce intr-un cazan de tabla, in care vreo nevasta fara masina de spalat mai maltrata pe ‘acordeon’ ( mangalau – o bucata de tabla ondulata rastignita pe un cadru de lemn pe care se frecau rufele de spalat, inainte de a-i veni cuiva ideea sa incerce si cu motoras ) rufaria se aruncau chiscaturi de gheata peste sticle dolofane de bere. Din cand in cand se mai auzeau strigate disperate de muiere, cand mosii, cu de-a randul, scoteau din frigider tavitele cu apa inghetata:
‘ Iar ai deschis usa? O sa strici magaoaia Virgile de la atata caldura, fi-v-ar bautura sa va fie! Bosorogi nebuni … la batut covoare nu va-nghesuiti da’ la statu’ pe coada sunteti mesteri.’
Din bucatarii, printre falfairi usoare din spuma perdelelor si prin geamurile deschise larg razbateau zumzairi melodioase si rasete dulcisoare de neveste tinere si neindracite si cuvinte colorate doar de olecuta de bors de perje crude ale veteranelor, satule sa deretice dupa haidamaci, dar privindu-i in acelasi timp cu un fel de afectiune suparata pe dojana: ‘s-o bosorogit saracu’, da’ frumos mai era cand era tanar si cand ma strange in brata apai ni sa invarteu ochii in cap’.
– Bine li zici Aglaita, tata ziua beu ca dracii, nici cu popa nu mi-i rusini, iaca o vinit si el sa sa sfintasca c-o beri.
– Parintali, niste chirosti cu ghisini n-ai vre, amu’ ce le-am scos di pi opareala? se baga in vorba Sanduleasca de peste drum, care-i cam canta in struna popii de cand raposatul Sandulescu fugise in lumea celor drepti cu o panarama de bronsita.
– Parintali da’ olecutaca de adieri di fusti nu vrei, c-am auzit ca ti-o plecat coana preoteasa la muma-sa sa scachi di copchii vreo trii saptamani ? se auzi vocea Nanei din bucatarie, urmata de hohotele de ras ale nasa-mii de vis-à-vis:
– Parintali vezi ca ti s-o lichit horbota di la beri pi mustati si sparii palimaru‘, daca n-o chicat deja in butoiu’ cu vin, dupa cat di rosh ii la fata zici ca doarmi cu nasu-n sfecla.
– Scorchiilor, se pitigai nenea C. , tata ziua numa’ bodoganiti, vorghim si noi oleaca di Dobrin, di Dumitrachi, di mingi, ci stiti voi?
– Di Dobrin ai? Am zis io ca numa’ la bautura vi-i gandul. Pi apa sambetei s-o dus tata tuica din camara, zi tu Ioane.
Nasa-miu, care intr-adevar slobozise tuica de Pitesti in libertate, cica cu gheata vara era balsam, se prefacu ocupat cu cercetarea sticlelor din cazan. Barbatii se-ntunecau in vorbe grele de politica, dar cand trecea cate un prost de prin mahala o dadeau pe fotbal si mersul trenurilor.
– Doar n-o chica cerul daca ni luam si noi concediu, ci ziceti madam, dam o fuga maine la manastire? se auzi vocea bunica-mii de la etaj. La Agapia, am eu o nepoata pi-aproapi si tragem la ie pisti noapti. Ni mai imbunam cu viata si mai scapam de betivii istia vreo doua zili.
– Si noi ci facim? Noua cini ni incalzasti borsu’? se vaitara de urechile babelor mosnegii, cand in fapt abia asteptau asa o blagosloveala.
– Sa vina ma-ta di la groapa hodorogule, cand te-am rugat sa duci gunoiu’ ti dure schinarea, se auzi vocea Nanei, tremurand sa inghita un suras. Desi isi aruncau ocari cat era ziua de lunga, nimeni nu stia iubi mai mult ca mana asta de babe si mosnegi nodurosi. Parca-i vad si acum tolaniti pe gandurile mele, in pantaloni scurti ( niste vechituri taiate de babe pana la genunchi ), cu maieuri chinezesti albe cu gaurele, palarii de Panama trase hoteste pe-un ochi si pantofi carora le taiasera varfurile ca sa nu dea bani si pe sandale si pentru ca pielea devenise fina intre timp si nu deranja la batatura. Babele se infoiau in rochii in culori pastel cu flori minuscule pe tiv, cu palarii largi imbratisate de esarfe spumoase, mirosind a lamaita si iasomie. Si acum ma uit la ei ca la niste icoane. Plange dorul cand ma bate reveria.
A doua zi dis de dimineata, bunica-mea – generalul, ma scoase la raport cu noaptea in cap, impinsa de la spate si stropita pe fata cu apa, nici nu stiu cand ma trezii intr-o rochie din dantele cu maci, cu o palariuta asortata prinsa de gat, ma-nvarteam alintandu-ma in fata oglinzii punandu-mi la gat pe furis margelele cu perle ale bunica-mii cand restul regimentului incepu ofensiva:
– La gara madam, acuma ce-am auzit fluieratura in gara.
Blocurile isi tineau caramizile pe solduri vis-a-vis de gara, de le mai clatina calcatura apasata a cate unui tren manios si babele isi reglau ceasurile dupa fluieraturile locomotivelor si a impiegatilor de miscare.
Dupa ce-am schimbat trenul pe autobuz am ajuns si-n Targul Nemtilor unde am tras la tanti Emilia. La poalele muntilor era mai racoare asa ca babele au dat iama printre mure si bureti in padure dupa care au adastat la umbra cu cafele turcesti in cescute de portelan, zumzaind vesele ca niste pasaruici.
A doua zi nici n-au harsait bine zorile ca am pornit-o spre manastire. La Agapia. La manastire babele au fost intampinate de maicute cu obraji albi si pufosi in smerenie si-au inceput sa depene lana de amintiri si povete placute urechii lui Dumnezeu. Eu alergam vesela prin curte, ca o caprita nepriponita, imi facui o coronita de margarete cum ma invatase nasa, sa se asorteze cu sarafanul vaporos si manecutele bucalate ale camasii. Cat ma invarteam, ca musca in tzilindru cum ar fi zis bunica-meu, dadui cu ochii de niste spilhozen verzi si doua maini ascunzandu-se in buzunare.
– Ne jucam?
– De-a ce?
– De-a mine si de-a tine. Eu sunt Dudu, tu cine esti?
– Pe mine ma cheama Lili si am 5 ani si stiu sa zic ‘bonjour’ in franceza.
– Eu am 7 ani si trotineta cu claxon.
– Eu am trei papusi cu haine de zana si …
– Gata, gata ca nu ma pricep la chestii din astea femeiesti. Hai sa-ti arat cum e in biserica. Mie imi place la altar, tu n-ai voie inauntru, asa a zis tata, femeile n-au voie, dar daca ma rogi frumos te las 5 minute.
– Eu am cantat ‘Doamne miluieste popa prinde peste’ la noi la biserica si m-a scos biu afara ca radea popa si nu mai zicea slujba.
– Tata meu e popa aicea, adica vine sa tina slujba aici, ca sunt numai maicute. Si eu il ajut cand am timp.
Dudu ma lua de mana si-mi prezenta pe rand icoanele din biserica pe care imi arata cum sa le pup, luandu-si in serios rolul de ghid. Ajunsesem cu pupaturile la altar si Dudu deja ma tragea pe usa din lateral inauntru cand o auzii pe bunica-mea strigand:
– Liliana, ci faci draga me? Vina-ncoaci ca ti mananc cu fulgi cu tat. Bunica-mea la nervi dadea ghes pe moldoveneste. Pi undi umbli?
I-am explicat ca ma invata Dudu cum se pupa icoanele, iar bunica-mea nu mai astepta finalul povestii si-i arse una peste ceafa:
– Impielitatule, cam ce fel de pupaturi ai invatat tu copchila? Lilutza sa nu lasi rapanosul asta sa te pupi ca jar mananci, ai auzit?
– Da bia, da’ nu m-a pupat, numa’ ne-am tinut de mana si mergeam in altar sa-mi dea ceva de mancare ca domnul popa, tata lui, acolo tine painea, ca si popa-l nostru.
– Lilutza ti-a explicat bia, fetitele nu au voie in altar si nici nu canta in biserica.
– Am eu grija de ea tanti, ca ma pricep, am o sora mica acasa si o legan cand plange.
– Vezi sa n-o legeni si pe asta ca si-asa e-o adormita.
In timp ce bia se intorcea la babe, Dudu imi sopti la ureche:
– Hai sa-ti arat ceva ce n-ai vazut in viata ta, o sa te pisi pe tine de frica dar te tin eu in brate, ca eu nu ma tem. M-am temut si eu un pic cand eram mai mic dar acum sunt mare.
Dudu m-a dus intr-o laterala a manastirii unde era o sala cu mese lungi pe care erau aliniate cranii umane, vestigii de calugari si maicute care sfarsisera mai in pace, mai cu violenta si in suferinta la manastire. Unele mai aveau cate un fir de par, ramas agatat ca-ntr-o revolta pe osul chel, gauri de guri cu 2-3 dinti ce muscau din aer cu neputinta. Unde erau sufletele plecate de lasasera casele goale si usile vraiste?
– Nu ti-e frica Lilutza?
– Nu mi-e frica, avem voie sa ne jucam aici?
– Vrei sa te joci aici? Esti prima fata care nu tipa! Hai sa ne jucam de-a piratii, eu zic ca i-am omorat pe toti soldatii astia si tu esti regina Angliei si vrei razbunare. Omoara-ma daca poti!
Dudu sari intr-o lada de lemn din care iesi cu doua ciolane ( aveam sa invat peste ani la anatomie ca se numeau tibie si peroneu ) si ma provoca la duel. Am pus mana pe un craniu si am inceput sa i-l vantur pe sub nas, cand m-am trezit tarata de-o ureche de nasa-mea in timp ce bunica-mea se ocupa de accesoriile lui Dudu sub privirile ingrozite ale maicutelor.
– Ce-am facut? Ce-am facut? Urlam amandoi fara izbanda.
– Lilutza ti-a spus bia despre morti, cum povestim noi numai lucruri frumoase despre ei si-i ingropam in flori, nu facem panarama cu ei, da?
– Uite ca-l pup sa-i treaca buba! trambitai victorioasa in timp ce strangeam capatana la piept si pupai chelia lucioasa, iar Dudu ca sa se dea mare fugi de langa bunica-mea si ma lua in brate sa ma apere de ocarile ce-aveau sa se izbeasca de pereti.
Domnul popa, tatal lui Dudu nu-si gasi cuvintele nici cu crucea de la gat. Bunica-mea ma spala pe dinti personal vreo trei saptamani si ma obliga la gargara cu zeama de lamaie. Tanti Emilia ocoli manastirea vreo trei ani, pana se mai hodinira vorbele. Mosnegii cand ma pupau intrebau in aer:
– Asta care-a fost? Sora Evghenia? Iar babele inroseau obrajii de ras.
Eu si Dudu am crescut sanatosi, Sfintele moaste aduc noroc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s