Dacă te Agapia, du-te la mănăstire!

agapia

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.”

Era o vară secetoasă şi aveam doar 5 ani. Moşii proptiseră nişte umbrele de soare peste mesele şi băncile dintre blocuri, în timp ce într-un cazan de tablă, în care vreo nevastă fără maşină de spălat mai maltrata, încă, pe ‘acordeon’ (măngălău – o bucată de tablă ondulată, răstignită pe un cadru de lemn, pe care se frecau rufele, la spălat, înainte de a-i veni cuiva ideea să încerce şi cu motoraş) rufăria, se aruncau chişcături de gheaţă peste sticle dolofane de bere. Din când în când se mai auzeau strigăte disperate de muiere, când moşii, cu de-a rândul, scoteau din frigider tăviţele cu apă îngheţată:
„Iar ai deschis uşa frigiderului? O să strici măgăoaia, Virgile, intră căldură, fi-v-ar băutura să vă fie! Boşorogi nebuni … la bătut covoare nu vă-nghesuiţi, da’ la statu’ pe coadă sunteţi meşteri!”
Din bucătării, printre fâlfâiri uşoare din spuma perdelelor, prin geamurile deschise larg, răzbăteau zumzăiri melodioase şi râsete dulcişoare de neveste tinere şi neîndrăcite încă, cât şi cuvintele colorate de olecuţă de borş de perje crude ale veteranelor, sătule să deretice după haidamaci, dar privindu-i, în acelaşi timp, cu un fel de afecţiune supărată pe dojană: „s-o boşorogit săracu’, da’ frumos mai era când era tânăr, când mă strângea în braţe, apăi ni sî învârteu ochii în cap!”
– Bini li zâci, Aglăiţă, tătă zâua beu ca dracii, nici cu popa nu mi-i ruşâni, iaca, o vinit şî el sî sî sfinţască c-o beri!
– Părinţăli, niştă chiroşti cu ghişîni n-ai vre, amu’ ci le-am scos di pi opăreală? se băgă în vorbă Sănduleasca de peste drum, care-i cam cânta în strună popii, de când răposatul Săndulescu fugise în lumea celor drepţi cu o panaramă de bronşită.
– Părinţăli, da’ olecuţâcă di adiere di fusti nu vrei, c-am auzât cî ţi-o plecat coana preoteasă la mumă-sa, să scachi di copchii vreo trii săptămâni ? se auzi vocea Nanei, din bucătărie, urmată de hohotele de râs ale naşă-mii, de vis-à-vis:
– Părinţăli, vezi cî ţi s-o lichit horbota di la beri pi mustăţi şî spării pălimaru‘, dacă n-o chicat deja în butoiu’ cu vin, după cât di roş îi la faţă, zâci cî doarmi cu nasu-n sfeclă.
– Scorchiilor, se piţigăi nenea C., tătă zâua numa’ bodogăniţi! Vorghim şî noi oleacă di Dobrin, di Dumitrachi, di mingi, ci ştiti voi?!
– Di Dobrin, ai? Am zâs io că numa’ la băutură vi-i gândul! Pi apa sâmbetei s-o dus tătă ţuica din cămară, zî tu, Ioane!
Naşă-miu, care, într-adevăr, slobozise ţuica de Piteşti (cică cu gheaţă, vara, era balsam!), se prefăcu ocupat cu cercetarea sticlelor din cazan. Bărbaţii se-ntunecau în vorbe grele, de politică, dar când trecea câte un prost, de prin mahala, o dădeau pe fotbal şi mersul trenurilor.
– Doar n-o chica cerul dacă ni luăm şî noi concediu, ci zâciţi, madam, dăm o fugă mâine la mănăstire? se auzi vocea bunică-mii, de la etaj. La Agapia, am eu o nepoată pi-aproapi şî tragem la ie pisti noapti. Ni mai îmbunăm cu viaţa şî mai scăpăm di beţâvii iştia vreo două zâli …
– Şî noi ci facim? Nouă cini ni încălzăşti borşu’? se văitară, de urechile babelor, moşnegii, când de fapt abia aşteptau aşa o blagosloveală.
– Sî vină mă-ta di la groapă, hodorogule, când te-am rugat sî duci gunoiu’, ti dure schinarea, se auzi vocea Nanei, tremurând să înghită un surâs. Deşi îşi aruncau ocări cât era ziua de lungă, nimeni nu ştia iubi mai mult ca mâna asta de babe şi moşnegii lor noduroşi. Parcă-i văd şi acum, tolăniţi pe gândurile mele, în pantaloni scurţi (nişte vechituri tăiate de babe până la genunchi), cu maieuri chinezeşti, albe, cu găurele, pălării de Panama, trase hoţeşte pe-un ochi şi pantofi cărora le tăiaseră vârfurile, ca să nu dea bani şi pe sandale, şi pentru că pielea devenise fină, între timp, şi nu deranja la bătătură. Babele se înfoiau în rochii în culori pastel, cu flori minuscule pe tiv, cu pălării largi, îmbrăţişate de eşarfe spumoase, mirosind a lămâiţă şi a iasomie. Şi acum mă uit la ei, ca la nişte icoane! Plânge dorul, când mă bate reveria.

A doua zi dis de dimineaţă, bunică-mea – generalul, mă scoase la raport cu noaptea în cap. Împinsă de la spate şi stropită cu apă pe faţă, nici nu ştiu când m-am trezit într-o rochie albă, din bumbac, cu maci, cu o pălăriuţă asortată, prinsă pe şnur. Mă-nvârteam, alintându-mă, în faţa oglinzii, încolăcindu-mi, pe furiş, în jurul gâtului şiragurile de perle ale bunică-mii, când şi restul regimentului a început ofensiva:
– La gară, madam, acum ce-am auzit fluierătura în gară!
Blocurile îşi ţineau cărămizile pe şolduri, vis-a-vis de gară, de le mai clătina călcătura apăsată a câte unui tren mânios, iar babele îşi reglau ceasurile după fluierăturile locomotivelor şi a impiegaţilor de mişcare.
După ce-am schimbat trenul pe autobuz, am ajuns şi-n Târgul Nemţilor, unde am tras la tanti Emilia. La poalele munţilor era mai răcoare, aşa că babele au dat iama printre mure şi bureţi de pădure, după care au adăstat la umbra după-amiezii, cu cafele turceşti, în ceşcute de porţelan, zumzăind vesele, ca nişte păsăruici.

A doua zi nici n-au hârşâit bine zorile, că am pornit-o spre mănăstire. La Agapia. La mănăstire babele au fost întâmpinate de măicuţe cu obraji albi şi pufosi, în smerenie, şi au început să depene lână de amintiri şi poveţe plăcute urechii lui Dumnezeu. Eu alergam veselă prin curte, ca o căpriţă nepriponită, îmi făcusem o coroniţă de margarete, după cum mă învăţase naşa, să se asorteze cu sarafanul vaporos şi mânecuţele bucălate ale cămăşii. Cum mă învârteam eu aşa, ca musca în ţilindru, cum ar fi zis bunică-meu, am dat cu ochii de nişte şpilhozen verzi şi două mâini ascunse în buzunare.
– Ne jucăm?
– De-a ce?
– De-a mine şi de-a tine! Eu sunt Dudu, tu cine eşti?
– Pe mine mă cheamă Lili şi am 5 ani, şi ştiu să zic ‘bonjour’, în franceză.
– Eu am 7 ani şi trotinetă cu claxon.
– Eu am trei păpuşi cu haine de zână şi …
– Gata, gata, că nu mă pricep la chestii din astea, femeieşti! Hai să-ţi arăt cum e în biserică! Mie îmi place în altar, dar tu n-ai voie înăuntru, aşa a zis tata, femeile n-au voie, dar dacă mă rogi frumos, te las 5 minute …
– Eu am cântat ‘Doamne miluieşte, popa prinde peşte’ la noi la biserică şi m-a scos biu afară că râdea popa şi nu mai zicea slujba.
– Tata meu e popă aicea, adică vine să ţină slujba aici, că sunt numai măicuţe. Şi eu îl ajut, când am timp.
Dudu mă luă de mână şi-mi prezentă, pe rând, icoanele din biserică, pe care îmi arăta cum să le pup, luându-şi în serios rolul de ghid. Ajunsesem cu pupăturile la altar şi Dudu deja mă trăgea pe uşa din lateral, înăuntru, când am auzit-o pe bunică-mea strigând:
– Liliană, ci faci, draga me? Vină-ncoaci, cî ti mănânc cu fulgi cu tăt! Bunică-mea, la nervi, dădea ghes pe moldoveneşte. Pi undi umbli?
I-am explicat că mă învăţa Dudu cum se pupă icoanele, dar bunică-mea nu a mai asteptat finalul poveştii şi i-a ars una peste ceafă:
– Împieliţatule, cam ce fel de pupături ai învăţat tu copchila? Liluţă, sî nu laşi răpănosul ista sî te pupi, cî jar mănânci, ai auzât?
– Da, bia, da’ nu m-a pupat, numa’ ne-am ţinut de mână şi mergeam în altar să-mi dea ceva de mâncare, că domnul popa, tata lui, acolo ţine pâinea, ca şi popa-l nostru.
– Liluţă, ţi-a explicat bia, fetiţele nu au voie în altar şî nici nu cântă în biserică!
– Am eu grijă de ea, tanti, că mă pricep, am o soră mică, acasă şi o legăn când plânge.
– Vezi să n-o legeni şî pă asta, cî ş-aşa i-o adormită!
În timp ce bia se întorcea la babe, Dudu mi-a şoptit la ureche:
– Hai să-ţi arăt ceva ce n-ai văzut în viaţa ta, o să te pişi pe tine de frică, dar te ţin eu în braţe, că eu nu mă tem! M-am temut şi eu un pic, când eram mai mic, dar acum sunt mare …
Dudu m-a dus într-o laterală a mănăstirii, unde era o sală cu mese lungi, pe care erau aliniate cranii umane, vestigii de călugări şi măicuţe, care sfârşiseră care mai în pace, care mai cu violenţă sau în suferinţă, la mănăstire. Unele mai aveau câte un fir de păr, rămas agăţat, ca-ntr-o revoltă, pe osul chel, găuri de guri cu 2-3 dinţi, ce muşcau din aer, cu neputinţă. Unde erau sufletele, de lăsaseră casele goale şi uşile vraişte?
– Nu ţi-e frică, Liluţă?
– Nu mi-e frică, avem voie să ne jucăm aici?
– Vrei să te joci aici? Eşti prima fată care nu ţipă! Hai să ne jucăm de-a piraţii, eu zic că i-am omorât pe toţi soldaţii ăştia şi tu eşti regina Angliei şi vrei răzbunare. Omoară-mă, dacă poţi!
Dudu a sărit într-o ladă de lemn, din care a ieşit cu două ciolane (aveam să învăţ peste ani, la anatomie, că se numeau tibie şi peroneu) şi m-a provocat la duel. Am pus mâna pe un craniu şi am început să i-l vântur pe sub nas, când m-am trezit târâtă de-o ureche, de naşă-mea, în timp ce bunică-mea se ocupa de accesoriile lui Dudu, sub privirile îngrozite ale măicuţelor.
– Ce-am făcut? Ce-am făcut? urlam amândoi, fără izbândă.
– Liluţă, ţi-a povestit bia despre morţi, cum spunem noi numai lucruri frumoase despre ei şi-i îngropăm în flori, nu facem panaramă cu ei, da?
– Uite că-l pup să-i treacă buba! am trâmbiţat victorioasă, în timp ce strângeam căpăţâna la piept şi pupam chelia lucioasă, iar Dudu, ca să se dea mare, a fugit de lângă bunică-mea şi m-a luat în braţe, să mă apere de ocările, ce-aveau să se izbească de pereţi.
Domnul popa, tatăl lui Dudu, nu şi-a găsit cuvintele nici cu crucea de la gât. Bunică-mea m-a spălat pe dinţi personal, vreo trei săptămâni si m-a obligat la gargară cu zeamă de lămâie. Tanti Emilia a ocolit mănăstirea vreo trei ani, până s-au mai hodinit vorbele.

Moşnegii, când mă pupau, întrebau în aer:
– Asta care-a fost? Sora Evghenia? iar babele înroşeau obrajii de râs.
Eu şi Dudu am crescut sănătoşi, Sfintele moaşte aduc noroc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.