Cu tine în plic, adio e din ce în ce mai mic

my kitchen rules

După ani în care de câte ori venea acasă scuipa în ciorbă, l-am dat dracului. Era atent cu listele de cumpărături dar nu-şi încălzea singur mâncarea din frigider. Mânca rece, dormea în frig şi strănuta când îl îmbiam cu fierbinte. Şi mai avea un obicei prost, căuta ceartă la masă. Nu suporta fericirea prin digestie.
Nu-i ajungeai la nas cu prăjina, aşa că m-am urcat pe un scăunel şi ca să nu mă doară mâna, mi-am pus mănuşi de blană şi i-am tras două palme, divorţabile. Apoi mi-am luat tălpăşiţa. Când m-am întors după ultimele şiraguri de perle şi nişte murături care nu prinseseră floare, m-a luat la rost:
– Ai plecat cu tot cu mobilier? Eu pe ce îmi pun capul?
– Erau de la mama, oricum nu ţi-au plăcut niciodată, tot timpul te-ai plâns de vechituri şi muchii. Ţi-am lăsat ce ai adus şi ce ai promis că faci pentru mine …
Am auzit că între timp a schimbat trei yale. Azi noapte a intrat pe geam şi a schimbat şi yala de la uşa mea. Trebuie să fie plictisitor să te strângă de gât doar propria suficienţă.
Pe masă şi-a desenat cu intenţie ultima amintire:
“Nu ţi-e ruşine să mă tratezi cu răbdare şi bunăvoinţă când pun la pământ nişte principii şi nu mai am chef să anticipez? Cine dracu’ te crezi să mă suporţi, să mă ierţi, să mă iubeşti, să mă crezi, să intuieşti, să aduni, să suferi, să mă plângi, să clădeşti vise pe care abia aştept să le distrug? Cine dracu’ te crezi? Oamenii ca tine trebuie închişi!”.
Închişi să nu neutralizeze prin simpatie laudăroşenia unei răutaţi de tinichea, ca a lui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s