Dispreţul culorilor

bride crying

Gândurile negre obişnuiau să fie negre
pe când oamenii aveau intenţia
să fie oameni şi atât.
Acum gândurile negre trag după ele
toate culorile,
ca pe nişte vagoane
pline cu pictori desperecheaţi.
Vin uneori din galben,
ca un polen aspru, otrăvitor,
ca un icter lăsat pe cerul gurii,
ca un şarpe sufocându-mi mijlocul
până îmi ies pe gură
ochi putrezi de ou.
Vin şi în roşu,
te mint cu fierbinţeli în vintre
şi iubiri căţărate pe port-drapel
şi arzi ca lumina flamei
până te înveleşti în sânge,
apoi se strânge în cheaguri,
lăsându-ţi cicatrici, lumii de arătat.
A omorât şi ceva din albastru,
era senin, era bine, era de respirat,
dar mi-a promis eleganţă
şi m-a dus până în bleumarin,
dar fără strigătul, tras pe sfoară,
s-a întunecat.
E alb, precum diavolul încercând în faţa oglinzii
toga lui Dumnezeu,
e alb precum m-am rugat să rămân,
dar timpul a azvârlit pe treptele bisericii mireasa
şi-o plâng aşa împuţinată
şi risipită în voaluri.
Ce poate fi mai negru decât un alb înlăcrimat?
Trag de păr negrul din noapte
să-l fac de râs în porunca zilei,
dar mi se scurge printre degete,
mirosind a ţărână proaspătă.
Corbii se năpustesc să mă desprindă de aripi,
negrul îmi devenise prieten între timp,
dar l-am răstignit învinuindu-l
şi nu l-am ascultat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s