Dispreţul culorilor

bride crying

Gândurile negre obişnuiau să fie negre
pe când oamenii aveau intenţia
să fie oameni şi atât.
Acum gândurile negre trag după ele
toate culorile,
ca pe nişte vagoane
pline cu pictori desperecheaţi.
Vin uneori din galben,
ca un polen aspru, otrăvitor,
ca un icter lăsat pe cerul gurii,
ca un şarpe sufocându-mi mijlocul
până îmi ies pe gură
ochi putrezi de ou.
Vin şi în roşu,
te mint cu fierbinţeli în vintre
şi iubiri căţărate pe port-drapel
şi arzi ca lumina flamei,
până te înveleşti în sânge,
apoi se strâng în cheaguri,
lăsându-ţi cicatrici, lumii de arătat.
Au omorât şi ceva din albastru,
era senin, era bine, era de respirat,
mi-a promis eleganţă,
m-a dus până în bleumarin,
dar fără strigătul, tras pe sfoară,
s-a întunecat.
Sunt albe, precum diavolul încercând în faţa oglinzii
toga lui Dumnezeu,
sunt albe, precum m-am rugat să rămân,
dar timpul a azvârlit pe treptele bisericii mireasa
şi-o plâng, aşa, împuţinată
şi risipită în voaluri.
Ce poate fi mai negru decât un alb înlăcrimat?
Trag de păr negrul din noapte,
să-l fac de râs în porunca zilei,
dar mi se scurge printre degete,
mirosind a ţărână proaspătă.
Corbii se năpustesc să mă desprindă de aripi,
negrul îmi devenise prieten între timp,
dar l-am răstignit, învinuindu-l
şi nu l-am ascultat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s