Dragostili meli toati, nişti cârpi deşirati

jerry lewis ladies

Încă din clasa a-VII-a am intuit că mă îndrăgosteam de genul de bărbat complet nepotrivit. Pe la 18 ani, trecând în revistă cam încotro mi se îndrepta privirea, am realizat că trebuia să-mi fac un plan, altfel aveam să rămân numai cu privirea şi aia goală. La 19 am crezut că totul era o prostie şi mă înşelasem, dragostea îmi făcea cu ochiul, frumos. Niciodată să nu renunţi când ai un plan! Nici n-am apucat să zic 20, m-am luat de urechi şi m-am băgat în şedinţă, pe ordinea de zi o discuţie între cei doi ochi. Nu mă vedeam bine.
– Ce vezi?
– Hahaha. Nu văd nimic.
Mi-am pus un tabel cu faţa la retină, cu litere de la 2 până la 80 de mm. Îmi venea să bocesc şi zăream ca prin ceaţă.
– Ai nevoie de ochelari!
– Nuuu!!!
La vremea aceea ochelarii nu trecuseră de partea accesoriilor, se zbăteau încă în halatul de la policlinică. Pe când eram copil, până au ajuns la frate-miu se epuizase stocul pentru băieţi aşa că l-au blagoslovit cu o pereche cu rame portocalii. Doamne, arăta ca un marţian! Dacă Dumnezeu încă ţine pe banca rezervelor nişte marţieni poate să le dea drumul liniştit, am ajuns să semănăm atât de mult încât n-ar putea nimeni să ne deosebească. Nah că l-am amestecat pe Dumnezeu cu nişte ştiinţă şi tehnică, nici nu-i de mirare că bisericile îşi deschid porţile şi de pe tastatură.
Dar să mă întorc la dioptrii.
– Ochelarii intimidează …
– Bine, bine, atunci să porţi în buzunar o lupă, deşi dacă creierul îţi e programat pe roz nu are niciun sens să-ţi explic cum stă treaba cu alb şi negru.
Am mers pe principiul: dacă nu poţi să-ţi zdrobeşti duşmanul, înlocuieşte-l. Cum mi se părea că mi se aprind călcâiele după vreunul care mă lua în serios viram brusc spre unul care trecea pe-acolo din greşeală. Se numeşte ‘metoda evitării migrenei de după’.
M-am descurcat binişor dar apropiindu-mă de bătrâneţe a început să-mi cam tremure mâna şi aţipind neanunţat am mai pierdut din vigilenţă.
Am să povestesc despre marele rateu. Nu-mi cer scuze de la rateu, că nu m-a lăsat deloc să câştig.
Se făcea că era o zi oleacă bună, oleacă rea, când ploua, când ne tundea la soare, iar eu pierdeam vremea prin cafenele. Şi beam apă plată, m-am lăsat de cafea de mai bine de zece ani. El citea fără ochelari. La vârsta mea ţine de senzaţional. Sindicatul neuronilor dăduse deja alarma şi mi se pregătea ieşirea pe scara de incendiu. La datul afară mi-am dat seama că mi-am uitat geanta şi când să mă întorc m-am împiedicat şi i-am căzut în poală. Sunt convinsă că mi-a pus piedică dar dacă aş insinua ar nega mânios. De obicei se declanşa după senzaţia de nepotrivire (alarma ), dar ăsta era ager, avea cartonaşul pregătit. Chestia asta cu destinul este o mârşăvie a naturii de a sabota plutitul pe apă al raţei lui Dumnezeu. ‘Trebuie să-l fac muză’, mi-am zis, ‘am să-l înşel cu el pe el şi pe mine tot cu el’.
La început neamurile au crezut că încercam să rescriu testamentul. Apoi m-am mutat într-o garsonieră. Cum zugrăveam eu cai verzi pe pereţi, care se potriveau cu vederea de la balcon ca nuca de tencuială, a sunat cineva la uşă.

Jerry-Lewis

– Nu ţi-e ruşine să te legi de bărbaţi? Te rog să-l laşi în pace pe prietenul meu, data viitoare îţi arăt obrazul!
N-am dormit bine. Nişte resturi de conştiinţă s-au crezut toată noaptea măsea de minte. De următoarea criză de sonerie s-a ocupat o domnişoară. Aveau planuri, strâmte. Nu era loc.
Şi uite aşa, din doamnă în domnişoară, din colegă de glume în verişoară, a început să-mi sară inima din piept la fiecare melodramă. Am decuplat melos-ul. Soneria oferea doar o apăsare, terapie pentru degete când creierul transmite porunci înfierbântate. Au urmat propuneri şi cereri de schimb. De frica gravitaţiei mi-am proptit falca pe cot. Fără să fac nimic, părea că cuget.
Nu-mi stătea bine să fac atâtea femei să sufere, e drept că mi se face rău de la aşa ceva. Mă gândisem chiar să renunţ să mai trag până şi cu coada ochiului. Dar unde era să mai găsesc un altul în al treisprezecelea ceas? M-aş fi simţit ca un pictor legat de mâini când i-a fugit modelul. Să găseşti altul, să-l dezbraci, să-i înveţi toate cutele, fiecare ridicătură de muşchi, să treci iar peste ruşinea datului jos de chiloţi … Sunt sub tratament, nu cred că mă mai ţin puterile să trec prin gradul ăsta de tensiune din nou.
Niciodată să nu crezi un bărbat când îţi spune că nu are nevastă, cei mai mulţi rezistă ideii pentru că nobleţea nu-i obligă să-şi declare prietenele, iubitele, ibovnicele şi alte sinonime.
Ispăşesc, nu ştiu de ce-s bănuiţi excentricii că trăiesc cu capul în Nirvana …
Bietul Socrate i-a dat de copiat şi lui Dumnezeu căci ai lui ‘eu mousoi’ nu stăteau toată ziua după fundul muzei. Fericiţi cei fără muze, fericiţi cei fără duh.
Să ratezi nu numai îndrăgosteala, dar şi muzul, ei da, asta performanţă!
Noroc că trec printr-o perioadă cubistă …
Tu ce strategie foloseşti?

drunk girl

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s