Dragostili meli toati, nişti cârpi deşirati

jerry lewis ladies

Încă din clasa a-VII-a am intuit că mă îndrăgosteam de genul de bărbat complet nepotrivit. Pe la 18 ani, trecând în revistă cam încotro mi se îndrepta privirea, am realizat că trebuia să-mi fac un plan, altfel aveam să rămân numai cu privirea, şi aia goală! La 19 am crezut că totul era o prostie şi mă înşelasem, dragostea îmi făcea cu ochiul, frumos. Niciodată să nu renunţi când ai un plan! Nici n-am apucat să zic 20, că m-am luat de urechi şi m-am băgat în şedinţă, pe ordinea de zi o discuţie, cu genele pe masă, între cei doi ochi. Nu mă vedeam bine.
– Ce vezi?
– Hahaha. Nu văd nimic!
M-am interpus între un panou cunoscător de alfabet şi un doctor de ochi. Îmi venea să bocesc, pe ochi mi se lăsase nişte ceaţă.
– Ai nevoie de ochelari!
– Nuuu!!!
La vremea aceea ochelarii nu trecuseră încă de partea accesoriilor, se zbăteau încă în buzunarul halatului de la policlinică. Când a avut nevoie de ei frate-miu, se epuizase stocul pentru băieţi, aşa că l-au blagoslovit cu o pereche cu rame portocalii. Doamne, arăta ca un marţian! Dacă Dumnezeu mai ţine pe banca de rezerve nişte marţieni, poate să le dea drumul liniştit la joacă , am ajuns să semănăm atât de mult încât nici dracul nu mai poate să ne deosebească. Nah, că l-am amestecat pe Dumnezeu cu dracul şi cu nişte ştiinţă şi tehnică, nici nu-i de mirare că bisericile îşi deschid porţile şi de pe tastatură!
Dar să mă întorc la dioptrii.
– Ochelarii intimidează …
– Bine, bine, atunci să porţi în buzunar o lupă, deşi, dacă creierul ţi-e programat pe roz, nu are niciun sens să-ţi explic cum stă treaba cu alb şi negru.
Am mers pe principiul: dacă nu poţi să-ţi zdrobeşti duşmanul, înlocuieşte-l. Cum mi se părea că mi se aprind călcâiele după vreunul, care mă lua în serios, viram brusc spre unul care trecea pe-acolo, din greşeală. Se numeşte ‘metoda evitării migrenei de după’.

M-am descurcat binişor, dar, apropiindu-mă de bătrâneţe, a început să-mi cam tremure mâna şi, aţipind neanunţat, am mai pierdut din vigilenţă.
Am să povestesc despre marele rateu. Nu-mi cer scuze de la rateu, că nu mi-a lăsat nici măcar o şansă, să fi fost ea şi nehotărâtă.
Se făcea că era o zi oleacă bună, oleacă rea, ba ploua, ba ne tundea la soare, iar eu pierdeam vremea prin cafenele. Şi beam apă plată, mă lăsasem de cafea de mai bine de zece ani. El citea, fără ochelari. La vârsta mea ţine de senzaţional. Sindicatul neuronilor dăduse deja alarma şi mi se pregătea ieşirea pe scara de incendiu. La datul afară mi-am dat seama că mi-am uitat geanta, iar când am dat să mă întorc m-am împiedicat şi i-am căzut în poală. Sunt convinsă că mi-a pus piedică, dar dacă aş insinua, ar nega mânios.  Alarma mi se declanşa, de obicei, de la prima senzaţie de nepotrivire, dar ăsta era ager, avea cartea de vizită pregătită. Chestia asta cu destinul este o mârşăvie a naturii, mai mult decât bucuroasă să saboteze plutitul pe apă al raţei lui Dumnezeu. ‘Trebuie să mi-l fac muză’, mi-am zis, ‘am să-l înşel pe el cu el, şi pe mine tot cu el’.
La început neamurile au crezut că încercam să le fac pierdute din testament. M-am mutat într-o garsonieră. Cum stăteam eu, zugrăvind cai verzi pe pereţi, cai care-şi pregăteau ieşirea, la galop, de pe balcon, trăgând după ei şi potriveala nucii pe tencuială, a sunat cineva la uşă.

Jerry-Lewis

– Nu ţi-e ruşine să te legi de bărbaţii altora? Te rog să-l laşi în pace pe prietenul meu, data viitoare îţi arăt obrazul!
N-am dormit bine. Nişte resturi de conştiinţă s-au crezut, toată noaptea, măsea de minte. De următoarea criză de sonerie s-a ocupat o altă domnişoară. Şi ei aveau planuri, strâmte. Nu era loc.
Şi uite aşa, din doamnă în domnişoară, din colegă de glume în verişoară, a început să-mi sară inima din piept la fiecare melodramă. Am decuplat melos-ul. Soneria o fi fost terapie pentru degetele înşelate, dar mie creierul mi se înfierbântase! Au urmat propuneri şi cereri de schimb. De frica gravitaţiei mi-am proptit falca pe cot. Fără să fac absolut nimic, dădeam impresia că cugetam.
Nu-mi stătea bine să fac atâtea femei să sufere … Mă gândisem chiar să renunţ să mai trag până şi cu coada ochiului. Dar când aveam eu să mai găsesc un altul, după ultimul, şi practic virtualul, al treisprezecelea ceas? Să găseşti altul, să-l dezbraci, să-i înveţi toate cutele, fiecare ridicătură de muşchi, să treci iar peste ruşinea datului chiloţilor în stambă … Mă simţeam ca un pictor, trist, după ce i-a fugit de-acasă şi nevasta, şi modelul.

Niciodată să nu te încrezi în bărbatul care îţi spune, benevol, că nu are nevastă, celor mai mulţi dintre ei propriul creier le sugerează să nu-şi declare prietenele, iubitele, ibovnicele şi toate celelalte sinonime.
Iată-mă ispăşind de pe acum, deşi excentricii sunt bănuiţi a fi intrat deja, cu capul, pe uşa Nirvanei …
Dacă a ajuns Socrate să despice în patru firul lui Dumnezeu! ‘Eu mousoi’, dar nici cu ochelari nu mă încearcă vreunul limpede!

Să ratezi nu numai îndrăgosteala, dar şi muzul, ei da, asta performanţă!
Noroc că trec printr-o perioadă cubistă …
Tu ce strategie foloseşti?

drunk girl

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.