Pesticide

cat lion

 

Locuiam în aceeaşi stare de spirit, dar nu existau alţii mai diferiţi. Acolo unde el avea prea mult, la mine nu fusese niciodată. Şi mă refer la minte. Iubea florile, eu nu ştiam cum să mă port în preajma lor. Şi cu toate astea, eu îngrijeam de grădină. Singurul care se încăpăţâna să nu moară, de mâna mea, eram o catastrofă în lumea plantelor de interior, era un cactus, lăsat fără nimic de băut cu lunile, deşi puteam să jur că murea de sete. Era singurul lui prieten. De multe ori, deranjând inopinat, aveam senzaţia că stăteau de vorbă. Golea pe ascuns borcanele de dulceaţă, dar insista că-i fac rău fructele. Nu mă ajuta niciodată să le scot sâmburii. Mă evita, de parcă ghicise în palmă nişte rujeolă. Ba venise cu ideea să ne vorbim în formule matematice. Crescusem cu plus şi minus. Aveam să aflu cât de trădător era epsilon. Şi delta. Şi ro. Şi toată mulţimea greacă, de la alfa până la omega, făcând ochi mult prea târziu, în calul troian.
Ştiu că la prima vedere matematica pare o ştiinţă exactă, dar istoria ei ne dovedeşte că nu e aşa. De fizică nici nu mai vorbesc! Cum dai de o formulă complicată, cât stai cu ochii pe demonstraţie se deschide o fereastră în raţionament, care strigă la tine că delta e 2.93, formidabilul psi e 1.16, iar excentricul lambda variază între 2.5 şi 6.4 .’De unde ai scos toate astea?’, te răsteşti furioasă. ‘Empiric, baby, m-am căznit în laborator!’, îţi răspunde fizica, înainte de a se simplifica şi a-şi lua o formă mai curată, mai de duminică. Deşi pentru fizică duminica nu contează, Dumnezeu o fi având nevoie de odihnă, dar fizica îşi lichidează energiile brownian şi se încarcă şi de la umbră, şi de la soare.

Ne înţelegeam precum un surd, la nevoie, cu mutul, care-i bate în perete codul Morse. Şi asta nu era tot. Îmi umbla prin gânduri. Uneori lăsa aşa un deranj, că-mi trebuiau zile întregi să restabilesc ordinea! Fura episoade întregi din vise. Apoi s-a întâmplat să mă trezesc, pe când îmi căuta prin dulapuri. M-am prefăcut că nu văd. Răscolea tot, apoi aşeza, oarecum, la loc. Nu reuşea aidoma, dar îşi dădea silinţa. Cred că voia să ştiu, dar să nu mai pot face nimic. Cine m-ar fi crezut? Ce dovezi aş fi putut să aduc? O şosetă mutată cu 2 cm mai la dreapta? Un sutien pe care eu însămi l-aş fi putut lăsa pe jos? Pe întuneric toate îşi pierd timiditatea. Uneori mă lua în braţe şi rămânea aşa, aşezat cu mine în pat, pentru ore bune. Cum dădea ochii cu bună ziua, vampirul din ochi se ducea la culcare, iar el îşi reintra în pielea cu miros de naftalină, atunci livrată parcă de la academie. Mi-am zis că l-or fi strângând pantofii, de nu dădea ghes din îndrăzneală, am dat la o parte prejudecăţile şi m-am apucat să-l curtez eu. Aoleu, ce tărăboi! Vorba cântecului: ‘dai într-unul, ţipă amândoi’. Nu, nu şi nu. NU era nimic între noi, NU avea să fie NICIODATĂ nimic între noi şi nici NU voia să-l mai deranjez! 

Locuim în aceeaşi stare de spirit, pariez că dacă închid ochii iar îl prind cu mâna în chiloţi!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s