Foi de observaţie

house

Cât e ziulica de pusă pe şotii mă plâng şi ne plângem că nu întâlnim bărbaţi interesanţi. Şi când se întâmplă să-i întâlnim tot nu suntem pregătite. Am avut şi eu o dată noroc dar au venit mai mulţi deodată şi toţi noaptea. De-aia e bine să te machiezi înainte de a trage pe tine cămaşa de noapte, precum actriţele de film care adorm pe ecran cu gene false şi două straturi de albăstreală la ochi. Şi ruj. Ruj şi sclipici de buze. Dar să purced a mă povesti. Nu e vorba de iubire aici, e vorba de vremea, care ne cade tuturor la un moment dat în cărţi, când nu te iubeşte nimeni, ba ghicitoarea îşi scoate bacşişul descriind cu de-amănuntul câţiva duşmani.
M-am trezit tremurând, transpirând, gâfâind şi iar tremurând. De piept mi se rezema o stafie, într-un deget. Era o senzaţie atât de neplăcută de implozie încât am crezut că nişte islamişti radicali mă conectaseră la cabluri, telefon mobil şi rucsac. Nu eram pregătită să dau ochi în ochi cu 72 de virgini, amatori de rugăciuni pe covoraş. Am chemat salvarea.
Mă spovedesc cinstit deşi nu-mi face nicio plăcere, sunt o babă şi toţi bărbaţii, pe care i-am întalnit până la capătul nopţii şi încă un pic, erau oarecum mai tineri, oarecum adică mai mult sau mai puţin. Primul îşi făcea de cap pe salvare. Pentru că îmi clănţăneau dinţii a improvizat un EKG manual şi fără să accepte un refuz m-a invitat la o plimbare. M-a trimis să-mi fac bocceluţa şi haida-hai la spital. Am mai fost nevoită să circul în pijama în viaţa asta şi ca să evit să mai apar la ştirile locale am cerut, leşinată ori ba, pauză de pantaloni de interior şi tricou imprimat. La o privire fugară oglinda îşi făcea deja cruce în argint viu, să-i sară inima din loc de ghinion, pe tăcute. Era oripilată. Pungile de sub ochi îmi mângâiau buza de sus, părul se strânsese de frică într-un nod ( slavă Domnului, ce impresie aş fi făcut cu el măciucă!) iar pielea se rujase căutând nişte aluzii în cubism. Arătam ca o tomată peste care tocmai îşi luase pauza de masă un elefant de cursă lungă. Aveam vişine putrede în loc de ochi şi un tâmpit îmi bătea toba în ureche.
Îmi aduc aminte de vorbele unui clasic pe care mamă-sa nu-l lăsa să iasă din casă fără chiloţi curaţi şi fug la sertarul cu dantele, pun o pereche în buzunar şi intru la baie. Paramedicul îmi spune să las uşa întredeschisă, în caz că dau cu capul de chiuvetă. Rămân cu sutienul atârnat de degetul mic, ca un cuib care primeşte progenituri în chirie. Tânărul îşi dă seama că există minute care nu vor putea fi justificate pe foaia de observaţie, în timp ce o roşeaţă lămuritoare îl trage de perciuni. Împrospătez partea textilă dar să aplic şi nişte machiaj ar părea ridicol. Şi totuşi … dacă crăp nu-s îndreptăţită să arăt prezentabil? Cu toata reclama mărinimoasă nu cred că Sfântul Petru întinde covor roşu pentru fiece şleampătă. Îmi trec mâna prin păr, pun nişte ruj pe buze şi mă rog de lumină difuză în celula de tortură. Ne despărţim cu greu la raionul de urgenţe, mare parte din medici sunt în pauza de masă. În fine, un înger păzitor! Asistent medical, plinuţ, îmbujorat, zâmbitor, gay. Dacă ar fi să aleg între o moaşă petiţionară, cu faţă de primar şi una gay, merg cu ochii închişi pe mâna ăleia gay. Duduia cu soţ te biciuie fără milă: „Suflă! Puh!Puh! Screme-te! Acum! Împinge! Stai!!! Suflă! Respiră proasto!!!”. Moaşa gay te ţine de mână: „Te descurci foarte bine, hai mai încearcă o dată … „. Nu dă ordine, şopteşte profesional, se isterizează laolată cu tine şi se odihneşte pe scaun, încă ţinându-te de mână, după travaliu. Aş da naştere zilnic cu o moaşă gay.
Data trecută când am fost în vizită, o petiţionară m-a lăsat să aştept în frig toată noaptea. Asistentul gay trage după el de stetoscop un Ulise şi nimic mai puţin. Flutur din ce mi-au mai lăsat bătrâneţile să numesc gene. Îmi repetă numele ca pe-o litanie, şi ăsta aştepta tot o prinţesă de sorginte rusă, blondă spic şi cu picioare exersate la pian. Ca să se asigure că urmăresc ce zice îmi bagă pe gât o aspirină şi mă întreabă de mama: „Ea cum stă cu inima?”. Frate, se vede din Anglia cât de toante suntem în amor! Nu se poate fără vărsare de sânge. Am vene ruşinoase, n-ar scoate capul nici bătute. Mă laudă că nu m-a prins soarele şi nici arcanul salonului de bronzat, face conversaţie ca să nu leşin, dar pentru urechile mele profane e poezie. Mai încolo stă cu ochii pe mine ca să nu fug cu patul pe roţi. Pe când mă privea adânc în ochi mi-a scăpat că-s din România. După ce-i împărtăşesc pentru a treia oară senzaţiile nopţii, trebuie că stă cu mult stres pe umeri de nu-şi aminteşte ce i-am zis de prima oară, mi se face foame. Asistenta care îmi ia tensiunea îl soarbe din ochi. Doctorul se preface că nu observă, mângâind absent rănile ( mutilarea de fapt ) lăsate după încercarea de vampirism. O roagă să-mi caute un pat într-unul din departamentele spitalului, să mă pot odihni şi un sandwich fără porc la bucătărie. Prinţesa mă aşează la coadă la magazinul cu biscuiţi, după care mă plasează un departament mai la stânga, pe un scaun. Doctorul mă vede din greşeală şi o mustră neputincios. Asistentele nu răspund decât în faţa asistentei şefe, chestie de sindicat. Îi aruncă totuşi o privire de gospodină care mai degrabă ar arunca la gunoi tot olul cu smântână decât să împartă ceva cu pisica. N-apuc să mă ocup de partea mea de voodoo că mă ia alt doctor în primire. Incantează şi el numele sperănd în van, se opreşte din fluierat dar e prea domn să-mi împărtăşească dezamăgirea. Din vorbă în vorbă ne găsim afinităţi est europene. E atât de grijuliu că subit încep să mă simt mai bine. Mă lasă pe mâna altui asistent. Nu ştiu cum se întâmplă ca atunci cand eşti bolnavă şi ai faţă de cutia milei să întâlneşti doar specimene de top. Menirea lui e să aştepte cu mine rezultatele celui de-al doilea scrutin de sânge. Venele laşe se ascund iar din faţa provocării. În sfârşit o doamnă, genul hotărât, mă propteşte între picioarele-i cu ciorapi-plasă şi mă trece proba fără emoţii. Mă întinde şi de un EKG. Nu mai am nicio problemă cu inima.
Schimbul de tură aduce o doctoră feministă, luptătoare pentru exterminarea cancerului, roz din cap până în picioare. Strigă catalogul. Doctorul cu afinităţi îmi aude numele şi se întoarce de la uşă. Îi smulge dosarul cu numele meu din mână motivând că vorbesc cu accent şi cu el nu am nevoie de traducător. Mi se umezesc ochii. Mă lasă la vatră cu o strângere caldă de mână, invidioasă pe un şirag perfect de dinţi alb-mărgăritar. Eu îmi uitasem o parte din dinţi acasă.
Nu mai cred în minuni, mi-e somn.
Deşi nu a fost vis, adorm singură.
Nu zic că nu ar fi normal, dar e drept?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s