Ce vrăji a mai făcut mătuşa Tamara

sex-and-the-city-2-il-matrimonio-di-stanford-e-anthony

Transpirasem de plictiseală. Înainte de a se statua studiul electronicii şi ciberneticii, scriai totul pe hârtie şi cât erai plătit sortai oameni după gradul de enervare şi îmbrăcăminte şi îngropai celuloza în dosare şi sertare. I-a venit unuia ideea să-şi ia cu el televizorul la birou şi pentru că trebuia să găsească o scuză a inventat calculatorul. Şi de atunci flirturile şi aventurile la birou s-au înjumătăţit. Nu mai ai nicio scuză să te fâţâi pe la copiator, păcat de fustele mini, nici motiv să ceri ajutor la căratul maşinii de scris ( erau puţine, erau grele, se împrumutau de la secretare ). Picioarele de sub click sunt întotdeauna proaspăt epilate. Acum print-ezi, stochezi pe stick-uri şi ca să pari în continuare preocupat stai pe Facebook sau pe Twitter, iar dacă e vreo criză internă stai încruntat pe matrimoniale sau studiezi exerciţii fizice pentru dezbrăcaţi. Înainte îţi dădea mâna să umbli după o bârfă, acum s-a delimitat zona de contact prin semnătură la angajare. Au instalat filtre de cafea şi fântâniţe cu apă. E din ce în ce mai greu şi mai umilitor să lucrezi la birou!
Curgea apa pe mine de nervi când ceasul a bătut fix, pentru pauza de masă. Nu ştiţi ce înseamnă icnetul de bucurie care te trage de părul de pe piept, cu plămâni cu tot! Chiotele, după cum v-aţi dat seama, sunt interzise. Ne dezmorţeam picioarele, povesteam despre ce-aveam pe-acasă: soţi, neveste, copii, pisici, papagali, iar dacă nu aveam relatam ce-am mai auzit despre cum putem face rost. N-am apucat să aprind o ţigară că a sunat telefonul. Un spilcuit de la “Freaking, digging & pigeons” sau cum Doamne iartă-mă îi zicea, că era mai atent la cum îi ieşeau pe nas decât la pronunţie, mă invita să iau parte la deschiderea testamentului mătuşii Tamara.
– Nu am nicio mătuşă Tamara, am zis, dar ştiu pe unul care deja a moştenit-o.
– Nu, nu. nu! m-a asigurat, asta era mătuşa care îmi trebuia.
– Ce mi-a lăsat? simţeam cum mă umplea entuziasmul …
– Nu pot să divulg decât în prezenţa soţului dumneavoastră.
Am dat să-i spun că era o greşeală, eu nu aveam niciun fel de soţ, dar închisese. M-a trosnit la ureche un pliculeţ – un email în care îmi confirma că nu era vorba de nicio greşeală, îmi verificase datele personale şi suplimenta cu indicaţii cum să ajung la adresa unde aveam să primesc lămuriri.
Vin dintr-o ţară Est-Europeană. De la naştere toate datele mi-au fost stocate de socialişti care se dezvoltau multilateral ca să se facă comunişti. Auzisem de unul care supraveghea schimburile de propoziţii că îşi ţinuse iubita în beci până i-a încredinţat buletinul. Tipului îi era groază să i-l reînnoiască, de teamă că o să se strâmbe în poză şi s-ar fi putut interpreta. Toată lumea era atentă la vorbe deşi puţini studiau filologia. Apoi omul s-a prezentat cu intenţii serioase şi certificat de căsătorie gata scris şi semnat. Nu mai trebuia decât s-o treacă pragul. Frumos din partea lui să n-o expună dormitorului fără acte în regulă. Nu-mi aminteam să fi stat la beci, poate îmi dăduseră pastile de uitat. Sau poate eram măritată cu un extraterestru, se consemnaseră ceva răpiri dar numai NASA avea acces la secrete. Cine dracu’ era soţul meu şi de ce nu venea să bată covoarele acasă?! Oare mai avea rost să mă îmbrac în alb la întâlnire sau situaţia fusese deja fumata? Până la urmă m-am îmbrăcat în roşu, dacă nu dăduse el cu ulei balamalele sigur avea pe alta. L-am dat dracului. Sigur era şi beţiv. Şi râdea în gura mare.
Era înalt, frumos, elegant, buze subţiri şi gura mică. Intuiţia mea umbla cu călcâiele crăpate. Mătuşa Tamara fusese sora maică-sii. Murise pe undeva prin Siberia, dar nu de frig, nici de foame, ci de la prea multă băutură şi ţigări fără chimicale. Cu banii primiţi prin nişte programe guvernamentale de studiere a faunei locale, înfiinţase o companie de prelucrare a ţiţeiului, cumpărase o mină de diopside şi le lăsase singurului suflet de acelaşi sânge, nepotului Igor Demetrev. Igor era blond şi oleacă gay. În Rusia putinistă nu puteai fi gay, nu total, era considerată o boală mintală. Ca să nu-i fie atacat testamentul de guvern şi banii întorşi la buget sau să cadă pe mâna altor beţivi, rude îndepărtate, mătuşa Tamara i-a căutat o alternativă la nevastă. Căci Igor avea deja una, Lilian, în Olanda. Inutil să spun că nu se puteau prezenta ca şi cuplu la semnarea documentelor de moştenire. Baba Tamara căutase o sosie în partea de sus şi o complementară în partea de jos.
– Cum m-a găsit? mi-am pierdut eu cumpătul …
– Pe Facebook.
Extratereştrii aveau motorul de căutare mai uman.
Mi-a fost prezentată şi Lilian, eram un trio formidabil! Când am văzut ce sumă îmi lăsa mătuşa Tamara, pentru servicii aduse umanităţii, aş fi acceptat şi o tăvăleală.
Pe undeva pe la bucătăria Kremlin-ului, nişte rude din partea unui soţ răpus de timpuriu în misiune, făceau nişte calcule, chiar cu deranjamente.
Lilian ne-a condus la aeroport, ne-am despărţit cu lacrimi în ochi. Deşi rezervasem o cameră la un hotel de lux, rudele au anulat alegerea pentru că nicăieri nu se bea mai bine decât acasă, printre ai tăi. Cazaciocul era mai negru decât dracul.
În prima noapte am dormit în pijamale şi nu eram deloc învăţaţi. Ne-am foit, ne-a mâncat pielea, toată noaptea. Am uitat lumina aprinsă la baie. Gazdele nu s-au supărat, precis aveau camere de luat vederi. Sau amintiri. Album pentru siguranţa statului. Trebuia să ne mai şi sărutăm din când în când. Igor se fâstâcea şi-şi mai scăpa limba în gură. De trei ori a trebuit să mă scuz că mi-am rupt ciorapii şi să-l trag după mine la raionul de dantelării unde îl admonestam pe păsăreşte. Nu înţelegeam de ce mă obliga să port jartiere. Îmi dădea peste fund când mă frecam de el deşi îşi uita mai mereu mâna pe ţâţe. Parcă nici nu fusese înţărcat. Ne-am certat pe mac la o covrigărie, el ne construia o imagine credibilă şi eu îl sabotam. Genul care îţi dă orgams şi apoi îşi cere scuze … Devenisem nevrotică. Era de mirare???
Mătuşa Tamara îmi promisese nişte bani dar n-a zis cu ce preţ …
Cu chiu cu vai ne-am apropiat de ce tot aşteptam să fie ultima zi. Gazdele noastre amabile şi nişte parteneri de afaceri organizaseră o cină festivă în cinstea noastră, cu mâncare tradiţională şi balet pe fundal. În timp ce lăudam o salată de peşte cu cartofi şi sfeclă m-a trecut cu fiori reci o certitudine. Era inevitabil. Fără sex pe probele înregistrate prietenii noştri aveau timp să găsească motive de amânare. Am strâns din dinţi, el din nas şi am spus în gând o rugăciune pentru sufletul frumos al lui Lilian. După care ne-am tras-o. Senzaţional se pare, căci a doua zi dimineaţa actele ne aşteptau gata semnate.
Lilian s-a prefăcut geloasă la început dar banii, se ştie, nu aduc numai fericirea. Am găsit în schimb o soluţie pentru serile cu migrenă. Ce să spun, trăim bine, iar pe Fisc îl doare în dos de unde avea atâţia bani mătuşa Tamara.
Din beci, pentru orice tabloid care nu se respectă, a relatat Liliana.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s