Ce vrăji a mai făcut mătuşa Tamara

sex-and-the-city-2-il-matrimonio-di-stanford-e-anthony

Transpirasem, de plictiseală. Înainte de a se statua studiul electronicii şi al ciberneticii, scriai totul pe hârtie şi cât timp erai plătit pentru asta, sortai oamenii după gradul de enervare şi îmbrăcăminte şi îngropai celuloza în dosare şi sertare. I-a venit însă unuia ideea să-şi ia cu el, la birou, televizorul şi pentru că trebuia să găsească o scuză, a inventat calculatorul. Şi de atunci flirturile şi aventurile cu secretarele şi colegele de schimb s-au înjumătăţit. Nu mai e nevoie de nicio scuză ca să te fâţâi pe la copiator, păcat de fustele mini şi nici nu ai motive ca să ceri ajutor la căratul maşinii de scris (erau puţine, erau grele, se împrumutau cu tot cu secretare). Picioarele de sub click sunt, întotdeauna, proaspăt epilate şi fine. Acum print-ezi, stochezi pe stick-uri, iar statul pe Facebook sau pe Twitter îţi dă un aer serios, preocupat. Iar dacă ai, totuşi, ghinion de vreo criză internă, poţi trece pe la matrimoniale sau la studiul exerciţiilor fizice, chiar şi yoga. Înainte îţi dădea mâna să umbli cu bârfa, acum s-a delimitat zona de contact prin semnătură la angajare. Au fost instalate filtre de cafea şi fântâniţe cu apă. Munca de birou a devenit Cenuşăreasa normelor de conduită interioară!

Curgea apa pe mine, de nervi, când ceasul a bătut fix, pentru pauza de masă. Nici nu ştiţi ce înseamnă, cu adevărat, un icnet de bucurie, din acela care te trage de părul de pe piept, cu plămâni cu tot! Chiotele, după cum v-aţi dat seama, sunt interzise. Ne dezmorţeam picioarele, povesteam despre ce mai aveam pe-acasă: soţi, neveste, copii, pisici, papagali, iar care nu aveam, relatam ce-am mai auzit despre cum se putea face rost. N-am apucat să-mi aprind o ţigară, că a sunat telefonul. Un spilcuit de la „Freaking, digging & pigeons” sau cum, Doamne iartă-mă!, îi zicea, că era mai atent la cum îi ieşeau pe nas decât la pronunţie, mă invita să iau parte la deschiderea testamentului mătuşii Tamara.
– Nu am nicio mătuşă Tamara, am zis, dar ştiu pe unul care deja a moştenit-o.
– Nu, nu, nu! m-a asigurat, asta era exact mătuşa care îmi trebuia!
– Ce mi-a lăsat? simţeam cum începea să mă umple entuziasmul …
– Nu pot să divulg decât în prezenţa soţului dumneavoastră.
Am dat să-i spun că era o greşeală, eu nu aveam niciun fel de soţ, dar închisese deja. M-a trosnit la ureche, la timp, un pliculeţ – un email în care îmi confirma că nu era vorba de nicio greşeală, îmi verificase datele personale şi suplimenta şi cu alte instrucţiuni, de pildă cum să ajung la adresa de unde aveam să primesc lămuriri.

Vin dintr-o ţară Est-Europeană. De la naştere, toate datele mi-au fost stocate de socialişti, care se dezvoltau multilateral, ca să se facă comunişti. Auzisem de unul care supraveghease toate schimburile de propoziţii, cât îşi ţinuse iubita în beci, înainte de a i se încredinţa femeii buletinul cu noul nume de familie. Toată lumea e atentă la vorbe, deşi puţini au trecut pe la filologie. Apoi omul s-a prezentat cu intenţii serioase şi certificat de căsătorie, gata scris şi semnat. Nu mai trebuia decât s-o treacă pragul. Frumos din partea lui să n-o expună dormitorului fără acte în regulă! Nu-mi aminteam să fi fost ţinută la beci, poate îmi dăduseră pastile de uitat. Sau poate eram măritată cu un extraterestru, se consemnaseră ceva răpiri, dar numai NASA şi ruşii avea acces la date. Cine dracu’ era soţul meu şi de ce nu venea acasă, să bată covoarele?! Oare mai avea rost să mă îmbrac în alb la întâlnire sau situaţia fusese deja fumată? Până la urmă m-am îmbrăcat în roşu, dacă nu trecuse el să dea cu ulei balamalele, sigur avea pe alta! L-am dat dracului. Sigur era şi beţiv … Şi mai râdea şi în gura mare! 

De fapt … era înalt, frumos, elegant, buze subţiri şi gură mică. Intuiţia mea umbla cu călcâiele cam crăpate. Mătuşa Tamara fusese sora maică-sii. Murise pe undeva prin Siberia, dar nu de frig, nici de foame, ci de la prea multă băutură şi ţigări fără chimicale. Cu banii primiţi prin nişte programe guvernamentale de studiere a faunei locale, înfiinţase o companie de prelucrare a ţiţeiului, cumpărase o mină de diopside şi le lăsase singurului suflet de acelaşi sânge, nepotului Igor Demetrev. Igor era blond şi oleacă gay. În Rusia putinistă nu puteai fi gay, nu total, era considerată o boală mintală. Ca să nu-i fie atacat testamentul, de către propriul guvern, iar banii întorşi la buget sau să cadă pe mâna altor beţivi, rude îndepărtate, mătuşa Tamara i-a căutat o alternativă la nevastă. Căci Igor avea deja una, Lilian, în Olanda. Inutil să spun că nu se puteau prezenta, ca şi cuplu, la semnarea documentelor de moştenire. Baba Tamara căutase o sosie în partea de sus şi o complementară în partea de jos.
– Cum m-a găsit? mi-am pierdut eu cumpătul …
– Pe Facebook.
Extratereştrii aveau motorul de căutare mai uman.
Mi-a fost prezentată şi Lilian, eram un trio formidabil! Când am văzut ce sumă îmi lăsase mătuşa Tamara, pentru servicii aduse umanităţii, aş fi acceptat şi o tăvăleală.
Pe undeva pe la bucătăria Kremlin-ului, nişte rude din partea unui soţ răpus de timpuriu, în misiune, făceau nişte calcule, chiar cu deranjamente.
Lilian ne-a condus la aeroport, ne-am despărţit cu lacrimi în ochi. Deşi rezervasem o cameră la un hotel de lux, rudele au anulat alegerea pentru că nicăieri nu se bea mai bine decât acasă, printre ai tăi. Cazaciocul era mai negru decât dracul.

În prima noapte am dormit în pijamale şi nu eram deloc învăţaţi. Ne-am foit, ne-a mâncat pielea, toată noaptea. Am uitat lumina aprinsă, la baie. Gazdele nu s-au supărat, precis aveau camere de luat vederi. Sau amintiri. Album pentru siguranţa statului. Trebuia să ne mai şi sărutăm, măcar din când în când. Igor se fâstâcea şi-şi mai scăpa limba în gură. De trei ori a trebuit să mă scuz că îmi rupsesem ciorapii şi să-l trag după mine la raionul de dantelării, unde îl puteam admonesta liniştită, pe păsăreşte. Nu înţelegeam de ce mă obliga să port jartiere. Îmi dădea peste fund, când mă frecam de el, dar îşi uita, mai mereu, mâna pe înlesnitorul sutienului. Parcă nici nu fusese înţărcat. Ne-am certat, pe mac, la o covrigărie, el se străduia să ne construiască o imagine credibilă, iar eu îl sabotam! Genul care îţi dă orgams şi apoi îşi cere scuze … Devenisem nevrotică. Era de mirare???

Mătuşa Tamara îmi promisese nişte bani, dar nu specificase cu ce preţ …
Cu chiu cu vai ne-am apropiat de ce tot aşteptam să fie ultima zi! Gazdele noastre amabile, împreună cu nişte parteneri de afaceri, au organizat o cină festivă, în cinstea noastră, cu mâncare tradiţională şi balet pe fundal. În timp ce lăudam o salată de peşte cu cartofi şi sfeclă roşie, m-a trecut, cu fiori reci, o certitudine. Era inevitabil. Fără sex pe probele înregistrate, prietenii noştri aveau timp să găsească motive de amânare. Am strâns din dinţi, el din nas şi am spus, în gând, o rugăciune pentru sufletul frumos al lui Lilian. După care ne-am tras-o. Senzaţional, se pare, căci a doua zi dimineaţa actele ne aşteptau, gata semnate.
Lilian s-a prefăcut geloasă, la început, dar banii, se ştie, nu aduc numai fericirea. Am găsit, în schimb, o soluţie pentru serile cu migrenă. Ce să spun, trăim bine, iar pe Fisc îl doare fix în dos de unde avea atâta bănet mătuşa Tamara! 

Din beci, pentru orice tabloid care nu se respectă, a relatat Liliana.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s