Filozofie din curu-găinii

dandelion 11

 

Sunt păpădie. Lilicea. Dacă ne întrebi, pe toate ne cheamă Lilicea. Ochiul-boului ne strigă curu-găinii, dar atunci ne ascundem cu capul în iarbă şi rămân să facă prezenţa doar alea surde şi bătrâne. De mici ne spunea mama: „Să nu vă ia vântu’! Aveţi grijă să nu vă ia vântu’!”. Auzisem de unul care a luat bani, nu frunze de salată. Când a început însă să ne dea târcoale adevăratul vântu’, am ştiut că era imposibil să ascultăm de mama. Diferenţe de opinie între generaţii.
Ne unduia, ne mângâia, ne săruta fără ruşine. Pe toate. Ne jura dragoste şi nu se ţinea de cuvânt. Faţă de niciuna. Poate de-aia ne cicălea săraca mama, să nu ne ducem după unul nestatornic şi muieratic.
Într-o zi, o surată s-a ridicat cu un stânjen deasupra noastră şi-am strigat şi eu, cui avea urechi să mă audă: „Vreau şi eu nişte craci ca ai ei!”. „Tâmpito!”, s-a răstit trandafirul, „aia e floarea-soarelui, aristocrată, fetiţo!”.
Abia aşteptam să-mi crească părul. Mă trezeam cu noaptea-n cap şi mă gândeam că poate aia era ziua cea mare. Oare cum avea să fie? Roşu, albăstriu, violet? Am suferit un pic când am văzut că eram toate blonde. Râdeau gladiolele de noi. Nimeni nu ne ia în serios, suntem lăptăresele grădinii. Avem şi noi problemele noastre. Trandafirii se consideră singurii îndreptăţiţi să-şi întemeieze o familie, pe noi ne-au trecut în cartea sfântă a grădinii – botanica, la buruiene. Ha! Suntem şi flori şi buruiene, dar mai presus de toate etichetările prozaice ale unora, care nu au citit nici măcar lecturile obligatorii, ca să ne înţeleagă, după cum cita şi Maestrul nostru – Descartes, „cuget, deci exist”. Important e să cugeţi, nu să încurajezi narcisele să ne arate cu degetul şi să ne dea pe mâna omului cu sapa. Ele îşi dau duhul, trecute prin ghilotină, în timp ce noi murim un pic, dar nu ne predăm, creştem la loc şi încă şi mai şi! Nu lăsăm noi sapa să se laude c-a tăiat răul de la rădăcină. Sunteam neam sănătos, nu ftizic, ne înmulţim precum ciupercile. Şi sexuat şi asexuat, adică dacă-s supărată pe vântu’ nici autosatisfacerea nu mi-e străină, iar rezultatul e acelaşi. Ca să nu se supere doamnele că vorbesc de lucruri sfinte, dar care figurează totuşi în cartea de biologie, spun că ne înmulţim şi prin rizomi, şi prin seminţe, şi avem şi noi cromozomii noştri, perechi-perechi, cam la fel.
Data viitoare când mai rupi gâtul uneia dintre noi, să te vindeci de hepatită sau să-ţi cureţi ficatul, gândeşte-te că poate te face bine un homosexual. Ca şi doctorul care te operează. Ăla te lasă să mori pe masa de operaţie doar dacă nu i-ai dat bani, nu pentru că nu-l laşi să se căsătorească cu anestezistul. Dumnezeul tău îţi foloseşte corpul drept îngrăşământ, ca şi pe-al nostru, numai sufletul ţi-l ia la rost şi sufletul e după cum se nimereşte, nu după ce ţi-a crescut pe corp. Alea ţin de şansă, varianta simplificată a probabilităţilor. Of, că mult mai trebuie să mă explic, iar tu, băutorule de ceai, nu înţelegi mare lucru. Zicea alt Maestru – Cioran, pe care l-am respirat cu rădăcinile: „În ce osânză, în ce miasme şi-a găsit spiritul sălaş!”. Sufletele ne spun cine suntem, nu trupurile.
Şi, iaca, aşa stau eu de vorbă cu tine, care la rândul tău crezi că mă umileşti, trecându-mă în cartea vieţii la buruiene, apoi ca un ipocrit te rogi să te fac bine când ţi se îngălbenesc ochii şi se umflă ficaţii în tine. De la răutate. Noi nu suferim de aşa ceva.
Poate nu ne putem lăudă cu dulceaţa trandafirilor, dar ne-am făcut din amăreală marcă înregistrată. Şi în ciuda tuturor, suntem preferatele albinelor. Avem despre ce vorbi.
S-a făcut de-am rămas borţoasă. Mi s-a umplut capul de copii.
– Hei! Hei! Unde plecaţi? Vântule, unde-mi duci copilaşii?
– Plecăm să vedem lumea, mama!
„Să nu te ia vântu'”. Aşa îmi zicea mama. Mi-a luat o parte din suflet. Nu mă plâng, sunt universităţi bune şi în alte grădini. Am încărunţit, dar mai am puterea să mă bucur de copiii care vin în vizită.
În loc de rămas bun, data viitoare când mai adormi pe masa de operaţie, tu sau poate mama, să te gândeşti ce este mai important: de cine e îndrăgostit doctorul sau ce ştie să facă cu mâinile? Trăieşti, supravieţuieşti, dar îţi dai voie să şi exişti?

200194596-001

Reclame

3 gânduri despre “Filozofie din curu-găinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s