Simfonie pentru al meu, departe de orchestră

orchestra pic

Această poezie a fost scrisă de praful de pe tobă din vina comună a femeii de serviciu, care a uitat să şteargă praful de dimineaţă şi a dirijorului, care a mâzgâlit din vârful degetului un cuvânt din patru litere – subiect de poveste.

În miez de noapte o umbră de tuci
se prelinge uşoară de pe miez alb de nuci,
fereastra-şi desface văl subţire de fată,
turbanul ascunde ochi de foc ce săgeată,
pianul timid se plânge de note,
c-aleargă vioaie pe clape şi vorbe,
arcuş dănţuind pe cel trup de vioară
arpegii şi-o cheie de sol se-nfioară,
trompete de-alamă vestesc nebunia,
ce pare să zguduie din ţâţâni simfonia,
Wagner îşi mână din bici telegarii,
tobele-asudă, rup strune samsarii,
contrabasul se strânge speriat de mijloc,
glasul violoncelului pare să fi luat foc,
ţipă viorile, talgere beau zăpăcite
spuma şampaniei din trombon zămislite,
arţăgos pianul se ceartă pe-o notă
cu diapazonul, supărat pe gavotă,
chitara aprinde lumina-n iatac,
numai cinelul şopteşte posac,
îngânând în surdină un ecou amintire,
a aprigei simfonii ce-a murit în iubire.

 

 

Anunțuri

Un gând despre “Simfonie pentru al meu, departe de orchestră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s