Hai Catrină!

hands water

Pe vremea când Dumnezeu se săturase de mers pe jos, boierii dădeau de bunăvoie pomeni la biserică şi popa era tartor în sat, era un flăcău vrednic, copil de vădană, frumos, dar fără pământ. Tată-său dăduse tot pe băutură, până când iapa, săturându-se de bici şi călcâie în burtă, îl azvârli de pe podişcă în râu. L-au găsit după vreo săptămână de ploi, umflat ca o băşică, dar încă puţind a băutură. Nu l-a răbdat nici apa, nici pământul. La bocit a luat foc de la o lumânare, aşa că au aruncat în groapă mai mult ciolane. Popa l-a dat exemplu de lucrarea Diavolului, deşi şi Sfinţia-sa îi fusese tovarăş de pahar, dar pe ascuns, pe la uşa din dos a altarului. Avea popa o fată, frumoasă şi desfrânată, de i se dusese buhul în nouă sate. Catrina refuza să se mărite dacă n-o cerea unul cu avere, măcar de două ori cât a popii. Se învăţase la bucate scumpe şi huzureală şi nu-şi punea nici chiloţii pe ea fără servitoare. Maică-sa murise la naştere, iar popa, ocupat cu îndestularea Domnului, o scăpase din mână.
Într-o dimineaţă de-a lui Cuptor, popa îi prinse, pe Catrina şi pe flăcău – Aurel, despuiaţi în fundul grădinii. Se aplecase Sfinţia-sa la gard, după o mână de busuioc, să ducă la biserică, când trase o sperietură din coada ochiului, la două perechi de picioare, înnodate anapoda. Aruncă ţoalele pe fată şi o fugări în casă. Lui Aurel abia de-i dădu timp să-şi tragă brăcinarii, îl trase după el în biserică şi-l închise sub cheie în odaia unde veneau babele să facă lumânări. Bătu clopotele şi toaca şi când se adună tot satul povesti cum flăcăul îi necinstise fata. Prostimea ştia ce capră era fata popii, dar nu îndrăznea să se ia în gură cu popa, ci râdea pe înfundate şi-a lăsat judecata bogaţilor să-l trimită la spânzurătoare.
Aurel blestema de toţi Sfinţii, chiar acolo în Sfânta Biserică, dintre toţi el fusese ăl mai prost. Nu se mai auzise de altul să fie prins în fapt. Îi plăcuse şi lui ce-i drept, dar nesătula mai ceruse o dată şi încă o dată şi încă o dată, geaba îi promisese că vine toată săptămâna, capra popii nu avea ruşine. Începu să urle popii c-o ia de nevastă, dar nici popa, nici fata nu se lăsară înduplecaţi. Nu-l vedea decât o babă, care îi aducea de mâncare de la mă-sa şi-i strecura şi frunze de tutun. Pe mă-sa o lăsară să-i scalde în lacrimi cămeşa abia în ziua spânzurătorii.
Precum era obiceiul pământului, în faţa spânzurătorii, fu întrebată mulţimea adunată la gură-cască, dacă e vreo fată din sat gata să-l ia de bărbat şi să-l scape de ştreang. Ieşi dintre rânduri Sevastiţa, proasta satului. Sevastiţa era încă şi mai frumoasă decât fata popii, dar o lăsase Dumnezeu fără minte, avea de zis numai cât un ţânc de cinci ani. Aurel se aşteptase s-o vadă pe curva popii rugându-se pentru el, dar aia râdea laolaltă cu poporul. Se trezi însurat cu proasta, care în legea ei avea grijă de casă, ba după Anul Nou umplu şi legănuţul cu prunc. Rămăsese grea, nici ea nu-şi aducea aminte cu cine şi îl luase de bărbat de frica mă-sii. Catrina popii nu avusese ghinionul ăsta. Umbla vorba printre flăcăi că-şi lega de picior o cârpă înmuiată în oţet, s-o ţină stearpă până dimineaţa.
Viaţa mergea înainte, Catrina îl ademenea la scăldătoare, un iaz pitit în pădurea de pe-o rână a satului şi el, ca un bou, cu ochii scurşi pe picioarele dezgolite şi lăsate lui la vedere, o urma nărod şi-o lăsa să-l stoarcă de putere. Dar nu ştiu cum se făcea că de câte ori o muncea pe Catrina, Sevastiţa rămânea grea. De Catrina nici vorbă. Deşi o ţinea în apă să se spele de acreală, doar-doar o rămâne cu prunc şi l-o implora s-o ia, că tot la ea îi stătea gândul, nimic. Casa i se umpluse de copii, iar Catrina se mărită cu un boier scăpătat, pe care îl strunea în văzul lumii. Tot lui Aurel îi ţinea drumurile şi-i trimitea vorbă, printr-o ţigancă credincioasă, s-o aştepte la iaz, când da noaptea de jumătate.

Petru dădea din cap nemulţumit.
– Ai de gând să-i dai de înţeles că la el s-a oprit pompa de injecţie şi nu poate să facă copii sau vrei să-i dai vestea personal, Doamne?
– Da’ de ce te grăbeşti aşa Petre? El le face, el îşi spală din păcate. Şi apoi eu ce mai fac când dă întunericul, că-mi obosesc ochii şi mi-e din ce în ce mai greu să citesc?
Sfinţii aprobară în cor. Sigur, le convenea, pe el îl trimiteau să o ţină de vorbă pe Maica.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s