Hai, Catrină!

hands water

Pe vremea când Dumnezeu se săturase să tot meargă pe jos, boierii dădeau, de bunăvoie, pomeni la biserică, iar popa era tartor în sat, a fost un flăcău, vrednic, copil de vădană, frumos, dar lipsit de pământ. Tată-său dăduse totul pe băutură, până când iapa, săturându-se de bici şi călcâie în burtă, l-a azvârlit de pe podişcă, direct în hămesitele învolburări ale râului. L-au găsit după vreo săptămână de ploi, umflat ca o băşică, dar încă puţind a băutură. Nu l-au răbdat nici apa, nici pământul! La bocit a luat foc de la o lumânare, aşa că au aruncat în groapă mai mult ciolane. Popa l-a dat exemplu de lucrare a Diavolului, deşi şi Sfinţia-sa îi fusese tovarăş de pahar, dar pe ascuns, pe la uşa din dos a altarului. Avea popa o fată, frumoasă şi desfrânată, de i se dusese buhul în nouă sate. Catrina refuza să se mărite până n-o cerea unul cu avere, aur măcar de două ori mai mult decât al popii. Se învăţase la bucate scumpe şi huzureală şi nu-şi punea nici chiloţii pe ea fără servitoare. Maică-sa murise la naştere, iar popa, ocupat cu îndestularea Domnului, o scăpase din mână.
Într-o dimineaţă de-a lui Cuptor, popa îi prinse, pe Catrina şi pe flăcău – Aurel, despuiaţi în fundul grădinii. Se aplecase Sfinţia-sa, la gard, după o mână de busuioc, să ducă la biserică, când a tras de sperietură, cu coada ochiului. A rămas, cu ochii prostiţi, pe două perechi de picioare, înnodate anapoda. A aruncat ţoalele pe fată şi a fugărit-o în casă. Lui Aurel abia de i-a dat timp să-şi tragă brăcinarii, l-a tras după el, în biserică şi l-a închis, sub cheie, în odaia în care se strângeau babele să frământe la lumânări. A bătut clopotele şi toaca, iar când s-a adunat tot satul a povestit cum flăcăul îi necinstise fata. Prostimea ştia ce capră era fata popii, dar nu îndrăznea să se ia în gură cu popa, ci râdea pe înfundate. Şi atunci a lăsat judecata la mâna bogaţilor şi aşa a ajuns flăcăul la spânzurătoare.
Aurel a blestemat de toţi Sfinţii, chiar acolo, în Sfânta Biserică, dintre toţi el fusese ăl mai prost! Nu se mai auzise de altul să fie prins în fapt. Îi plăcuse şi lui ce-i drept, dar nesătula mai ceruse o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, geaba îi promisese că vine toată săptămâna, capra popii nu avea ruşine. Începu să urle popii c-o ia de nevastă, dar nici popa, nici fata nu se lăsară înduplecaţi. Nu-l vizita decât o babă din sat, care îi aducea de mâncare, de la mamă-sa, şi-i strecura şi câteva frunze de tutun. Pe mamă-sa au lăsat-o, să-i scalde în lacrimi cămeşa, abia în ziua spânzurătorii.
Precum era obiceiul pământului, în faţa spânzurătorii, a fost întrebată mulţimea, adunată la gură-cască, dacă se ştia de vreo fată din sat, gata să-l ia de bărbat pe păcătos şi să-l scape de ştreang. A ieşit dintre rânduri Sevastiţa, proasta satului. Sevastiţa era încă şi mai frumoasă decât fata popii, dar o lăsase Dumnezeu fără minte, avea de zis cât un ţânc de cinci ani. Aurel se aşteptase s-o vadă pe curva popii rugându-se pentru el, dar aia râdea laolaltă cu poporul. Se trezi însurat cu proasta, care, în legea ei, avea grijă de casă, ba după Anul Nou a umplut şi legănuţul, cu prunc. Rămăsese grea, nici ea nu-şi aducea aminte cu cine şi îl luase de bărbat de frica mă-sii. Catrina popii nu avusese ghinionul ăsta. Umbla vorba printre flăcăi că-şi lega de picior o cârpă înmuiată în oţet, s-o ţină stearpă până dimineaţa.
Viaţa mergea înainte, Catrina îl ademenea la scăldătoare, un iaz pitit în pădurea de pe-o rână a satului şi el, ca un bou, cu ochii scurşi pe picioarele dezgolite şi lăsate lui la vedere, o urma nărod şi-o lăsa să-l stoarcă de putere. Dar nu ştiu cum se făcea că de câte ori o muncea pe Catrina, Sevastiţa rămânea grea. De Catrina nici vorbă. Deşi o ţinea în apă să se spele de acreală, doar-doar o rămâne cu prunc şi l-o implora s-o ia, că tot la ea îi stătea gândul, nimic. Casa i se umpluse de copii, iar Catrina se mărită cu un boier scăpătat, pe care îl strunea în văzul lumii. Dar tot lui Aurel îi ţinea drumurile şi-i trimitea vorbă, printr-o ţigancă credincioasă, s-o aştepte la iaz, când dădea noaptea de jumătate.

Petru dădu din cap, nemulţumit.
– Ai de gând să-i dai de înţeles că la el s-a oprit pompa de injecţie şi nu poate să facă copii sau te gândeşti să-i dai vestea personal, Doamne?
– Da’ de ce te grăbeşti aşa, Petre? El le face, el îşi spală din păcate. Ş-apoi mie ce-mi mai rămâne de făcut când dă întunericul, că-mi obosesc ochii şi mi-e din ce în ce mai greu să citesc?
Sfinţii aprobară în cor. Sigur, le convenea de minune, de trimis îl trimiteau pe el să o ţină de vorbă pe Maica …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s