Şi de cal, şi de căruţă

white horse 1

Pe când am pornit la drum era dimineaţă. Abia ce mă ridicasem din pat, ochii încă mă trădau cu un pic de întuneric când dorul de ducă a deschis larg uşile şi ne-a aruncat în braţele ispitei. Sufletul meu nu are nici elicopter, nici automobil. Noi am rămas, ticăind, de căruţă. Lăsăm oamenii în urmă. De o parte câmp, de cealaltă pădure. Flori şi umbre de păsări. Şi numai ce-mi vine, aşa deodată, o poftă să încurc viaţa şi chiui şi strig până la Dumnezeu. Dau bice calului şi alergăm, fără timp, fără măsură. În urma noastră, nori de praf. Praf în ochi. E târziu acolo unde am călcat în picioare devreme, dar nebunia ne mănâncă deja din oase. Căruţa mă răstoarnă în drum. Pierd calul. Comoţie cerebrală. Poate. Adorm. Nu ştiu pe unde am fost, când mă trezesc calul paşte, iarba e proaspătă, verde. Aerul rece, domolit. Mă uit în jur. Splendoare. Până şi susur de izvor. Şi tot ne e foame de drum. Pierd lupta, nu renunţ la război. Calului îi freamătă nările. Las în urmă căruţa, dau pinteni, zburăm. O să mă întorc, mai flămând, după ea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s