Afaceri cu bulendre

rufe

Aproape că vedea lumina curgând pe copaci şi prelingându-se pe mătasea verde, lacrima Maicii Domnului. Ziua îşi zbătea aripile, nerăbdătoare să iasă în calea soarelui. Închise ochii … auzea clipocitul apei şi mirosul pielii i se buluci în nări, ca dantela de săpun pe degete. Îşi deschise alene nasturii de la pijama, zâmbind ascuţit din colţul gurii, anticipând sfiala nevesti-sii când o ruga-o să-l spele pe spate. Chiar şi după atâţia ani îl scotea din minţi … deschise ochii: “ Ce-i zarva asta?”. Fuste, şaluri, mărgele frângeau zbor ciobit de iarba din faţa bisericii. Tincuţa Roznovenilor azvârlea, fără grabă, trenţe, din două coşuri rotofeie de răchită. Iapa bălană,  înhămată la căruţă, rânjea aproape omeneşte, dezvelind dinţi mari, noduroşi şi gingii rozalii. Un impiegat de mişcare uitase drumul gării şi-şi încrucişase mâinile pe piept, savurând anarhia fugii întunericului. Părintele Eusebiu se frecă la ochi. Ce-avea toată lumea cu biserica? Nu c-ar fi fost mare surpriză pentru el, nebănuite erau căile Domnului … dar parcă nici la Roma nu duceau aşa multe drumuri, ca la biserica din mahala. Mahala fără urmă de bigot.
Tincuţa era fată blândă, respectuoasă şi sortită lui Dorian. Când le-o bate ornicul … sau aşa credea el.
Fata bolborosea cuvinte fără noimă, zvârlind bulendre în stânga şi-n dreapta.
– Tincuţă, cini te-o suparat?
– Nu m-o suparat niminea părinte, am o vorbă cu Dumnezău şî după aceea plec.
– Îl dai afară din casă?
– Da’ di undi părinţăli … îi fac talcioc în grădină. Dau di pomană nişti bulendri, că s-o bortit acoperişul lu’ tanti Aspazia şi-i nevoie di mână di barbat. Unu’ din aiştia, iaca, nu mi-o dat Dumnezău. Chem lumea la treabă.
– Aiestea-s mărgele de la Dorian?
– Di la Dorian? Nu ştiu părinti. Fustili mi li-o adus tanti Reta, brăţările şî mărgelili o venit cu nea Fane, şalu’ ista l-o legat Ionică a lu’ tanti Janette di poartă …
– Tincuţă, da’ tu ştii că tăti-s di la Dorian. Moari di dragu’ tău, aşteaptă numa’ momentul potrivit.
– Şî matali părinti eşti expert, văd. La momenti potriviti. Şî la dus vorba. Da’ el n-ari gură? L-o lasat Dumnezău mut?
– Tincuţă, abia l-aţi dus la groapă pi nenea Aurelian. Mai rabdă oleacă, să dai baticul negru jos di pi cap. Aşa-i datul.
– Zî părinţăli, punim tablă pi casă la tanti Aspazia or ba?
– Punem Tincuţă, da’ nu-i nevoie să vinzi mărgelili, punem tăţi mână di la mână şî o dregem.
– Ba li dau la cini o vre’ să li ieie.

– Doriane, băieti, vezi că mândruleana îţi aruncă bulendrili pisti gard, la biserică.
– Ci mândră nea Tache? Tincuţa?
– Chiar ie.
– Ci dracu’ …
– Bati-ti pisti gură, că zâci popa că s-o dus să-i ceara socoteală lu’ Dumnezău. Bei un rachiu?
– Ba două, dacă are ie curaj să să sfădească cu Dumnezău, nici nu vreu să ştiu ci vre di la mini. Stai, nu puni sticla sub tejghe, dacă o dat di altu’ ieu sticla cu mini.
– Şăzi blând Doriane, dacă ave pi altu’ ştie tătă mahalaua. Alta-i pricina aicea. Ie-ţi inima-n dinţi şi ie-o la rost. Gre osândă, că fimeili, în partea asta di lumi, îs mai răli ca junghiu’ la şăli. Da’ nu ni spăriem noi de-o mână di fusti.
– Dacă n-oi pune-o pi genunchi zâlili iestea şî i-oi da o mamă di bataie, că nici n-am luat-o şî mi-o scos peri albi.
– Hai băiete, curaj, aşa-s fimeili, li să nazari câti ceva, naiba ştie ci, că uiti, am îmbătrânit şî tot n-am habar.

– Tincuţă, Tincuţă! Faci panaramă la biserică? La ci arunci tăt pisti gard?
– Tincuţă, braţara asta pestriţă o ieu pentru fată. Am lasat bani la părintili.
– Săru’ mâna tanti Mariţă, să iei şî cerceii pentru tanti Reta, că-i vre tot pentru fată.
– I-am luat Tincuţă. L-aş lua şî pi plăvan, că nu ştie carti. Îl dai di pomană sau o vinit să să înscrie la dat cu ciocanu’? Hahaha Nu-ţi mai strângi aşa tari obrajii, să nu plezneşti, Doriane!
– Tanti Mariţă, jur că dacă n-aş şti că mă iei în râs  di dragu’ ii, aş faci moarti di om.
– Măi băieti, ştii că-mi ieşti drag, da’ tre’ să tragă cineva clopotili, c-ai adormit pi arătură. Dai tăt di pomana, Tincuţă?
– Tăt!
– Di ci Tincuţă? Di ci?
– Dacă nu-s ali meli …
– Cum nu-s ali tali? Tăt ci-am luat, ţ-am luat numa’ ţâie … cui altcuiva?
– Nu ştiu Doriane, tu ştii … Mie mi le-o adus altcineva …
– Da’ erau tăti di la mini, tu ştiei că-s di la mini …
– Ba iaca, nu ştiem … poati nenea Fănel voie să mă inviti la o cafeluţă …
– Te-i dus?
– Am zâs poati! Da’ putem să mă duc, că doară tu nu vroiei să mă chemi.
– Ba vroiem, da’ ştii bini că nu să poati … vorbeşti lumea …
– Cari lumi? Aiştia cari vorbesc oricum?
– Ştii ci vreu să zâc, Tincuta … mai rabdă oleacă …
– Cum nu! Tu strângi golanii la crâşmă, la paranghelii şî Tincuţa ştergi margaretili di praf.
– Tincuţa …
– Tincuţa … Tincuţa … macar n-ai uitat cum mă cheamă, că di văzut, mă vedi numa’ Ionică, când bati la poartă şî fugi.
– Ti rog Tincuţă, strângi tăti celea, ti ajut să li duci acasă.
– Nu strâng ninica, li dau di pomană să putem cumpara tablă, să acoperim casa lu’ tanti Aspazia. Tătă lumea lasă bani la părintili.
– Dau şî io Tincuţă, zău, şî dacî nu ţ-o plăcut bulendrili, îţi ieu altili. Hai Tincuţă, nu mai sta suparată … Aiestea nu-s fustili di la mini! Nici basmalili … Tincuţă, cini ţ-o luat cârpili iestea?
– Hahaha …
– Tincuţă!
– Hahahahahaha …
– Tincuţă! Cu mâinili iestea ti strâng di gât!
– Aghe mă ţân, să nu mor de-atăta râs …
– Tincuţă, ci ai, o dat strechea-n tini?
– O iubesc pi tanti Reta! Cum o ştiut ie, c-ai să vii …
– Ci ari tanti Reta a faci cu …
– Dorian, bulendrili iestea nu-s ali meli, îs ali lu’ mămica, li dăm di pomană s-o ajutăm pi tanti Aspazia să acoperi casa.
– Când mi ti-oi puni pi genunchi …

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s