O păsărică la cap

somn

 

 

Marquez aproape că ne tenta cu ‘Un veac de singurătate’ în timp ce Unamuno punea miere de albine pe rană, ‘nu eşti singur atâta vreme cât te ai pe tine însuţi’. Cu atât te simţi mai singur, cu cât eşti înconjurat de mai mulţi oameni şi totuşi niciodată îndeajuns de singur să-ţi fi rătăcit la biroul de obiecte pierdute fobiile, anxietăţile.
La început au fost monştrii. Din dulap, de sub pat, din grădină. Veneau noaptea. Ziua se transformau cuminţi în ţoale, rochiţe cu buline, cană cu lapte şi tel cu rotiţe. Noaptea aveau chef de joacă. Din neatenţie am dezvoltat o fobie complementară: frica de întuneric, cu care m-am pricopsit până la prezente bătrâneţi. Nu pot dormi liniştită dacă n-am lanternă la îndemână, chiar dacă las un bec aprins pe hol. Când rămân fără baterii, pana prostului, din motive de zăpăceală, că nu-mi permit să ademenesc scleroza- un fel de tanti Roza – mă mulţumesc şi cu lumânări, deşi chibritele nu se aprind întotdeauna din prima încercare şi risc să dau în atac de panică. Slavă Domnului, la vârsta mea ajungi să dormi cu monstrul, nu mai ai motiv să te temi că te pândeşte de sub pat.
În paralel şi fără să fie contagioase, mai faci cunoştinţă cu teama de păianjeni şi cea de albine. Două frumuseţi cu canini la vedere, amatoare de sânge proaspăt, nevinovat. Mai sunt şi cântecele de of şi jale, create probabil tot de persoane anxioase, cu crize dese de furie, gen Magdalena şi albina fără dinţi, care percepute prin ochi neştiutori de copil pot înrădăcina traume pe viaţă.
Cele cu adevărat medaliate cu aur sunt claustrofobia şi agorafobia. Distracţie maximă. La una te plângi că eşti singur în lift şi nu te-a agăţat şi pe tine cineva, să-ţi distragă atenţia şi la cealaltă nici Făt-Frumos, nici Ileana Cosânzeana, nici măcar Zmeul Zmeilor şi Jumătatea de Împărăţie nu reuşesc să te scoată la o cafea. Şi totuşi minunatele astea două pot convieţui, civilizat, cu tine în casă, hrănindu-se cu creier pane şi băgându-şi mereu degetele în farfuria ta.
Trusoul n-ar fi complet dacă n-am avea şi vălul pe faţă.
Feminismul şi misoginia. Dracu’ ştie ce-s astea două, dar par rude cu primele, în sensul că odată ce-ai făcut cunoştinţă cu ele, nu mai scapi. Stând cu ele la o berică, fetele par de gaşcă, o glumiţă, un flirt, îţi fac şi cu ochiul. Dacă dai semne că te amuzi, ai pierdut meciul. Astea două intrigante sunt neam prost, le dai un deget şi-ţi trag toata mâna. N-am cunoscut parşive mai mari. Dacă s-ar opri la brigada artistică a întreprinderii, ar fi chiar fete de treabă, dar încep să se ia în serios, aşteaptă să le iei în căsătorie şi-ţi fac ordine în Gânditorul. Scapi la fel de greu ca de râie, numai după ce dai jos un rând de piele. Asta dacă nu-i râie căprească, că la aia, după mâncărimi şi leşie te şi ustură.
La nici unele nu am curaj să le scriu numele de familie, adică denumirea ştiinţifică, căci au iz de blestem şi mă zgândăre mai abitir ca pisica neagră. Nu trec cu trei scuipaţi în sân. Nu zic nimic de frica de moarte şi morţi, c-o moarte toţi suntem datori, dar dacă până şi băncile acceptă plata în rate, nu văd de ce Doamna se cramponează de total. Parcă e mai simpatic bau-bau.
Sunt sigură că v-au trecut prin cap şi altele, dar mai las loc şi pentru alţii să se plângă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s