Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seara, într-o cârciumioară la şosea …

hai

– Lilişor, ne întâlnim mâine după cursuri, vreau să mă ajuţi să aleg nişte perdele ( parcă mai contează, nişte pânză … zi da, zi da)
– Mâine am ultimele cursuri la Polizu, aşa că ne întâlnim direct la Inter ( ce dracu’ perdele, eu nu ştiu să cos un nasture … plus, cine ştie ce fiţoase invită la cafea, să aibă putorile ce bârfi, perdelele mele … mai bine mă invita să împărţim chiria, m-am săturat de mizeria din cămine )
– La Inter e perfect ( nu pricepe deloc tolomaca, tre’ să-i zic de-a dreptul, să mă ajute să le şi montez, poate îi place holul şi am şi eu cu cine împărţi chiria )
– Pe mâine.
– Da … pa.

– Sărutmâna Lilişor, sper că nu eşti obosită, dar ca să te anim puţin, am rezervat o masă la Athenee Palace, după atâtea cursuri sigur ţi-e foame ( dacă nici acum nu pricepe nimic, mă dau cu capul de masă ).
– La Athenee? Eşti nebun? Nu vezi că-s în blugi şi cămaşă. De ce nu mi-ai zis ce ai de gând, veneam şi eu în rochiţă? ( bărbaţii sunt nişte tâmpiţi, cum naiba inviţi o tipă la un restaurant scump şi-o duci în blugi? Îl dau cu capul de masă. )
– Eşti super! Serios! ( ce-o fi greşit Dumnezeu cu femeile astea? O duc să mănânce, nu să facă Revelionul! )

– Domnu’ domnu’ … o vorbuliţă … ( şoptit : cât face fata? )
( La mine în gând: pun pariu că ăsta l-a luat de peşte … doar i-am spus prostului … la Athenee nu mergi în blugi sau fuste scurte. S-a înroşit tot la faţă … of … îi sparg capul de masă ).
– Boierule, suntem de la Circa 6 de Miliţie, solicitaţi prestări de servicii?
– Nu domniţă, mă scuzaţi, l-am întrebat pe domnul dacă are un foc …
– Pe mine trebuia să mă întrebi amărâtule, ia de la brichetă …
– Sărutmâna … să trăiţi, vreau să zic …
– Hai, valea, că ne strici rondul …
– Lilişor … ( o luasem pe mânecă, am crezut că ne bate pe amândoi ).
– Silviule, dacă nici ăstuia n-ai fost în stare să-i dai una peste bot, trebuia să-ţi sară cineva în ajutor, data viitoare când mă mai inviţi la Athenee, lasă-ţi ghiulul de la tac-tu acasă. ( Noroc c-am fost pe fază, că şmecherul ăla ne închiria pe amândoi ).
Între timp, maître d’ ne-a preluat de la uşă şi ne-a condus la masă unde, vădit stânjenit de blugii mei, mi-a tras scaunul aproape părinteşte.
– Ce bei, Lilişor? ( o sticlă de vodcă, ca să am şi eu curaj să-ţi pun întrebarea ).
– Aş fi băut doar un suc de portocale, dar simt că o să am nevoie să-mi menţin atenţia trează, un uzo şi apă minerală ( drace, trebuie să beau şi borhot după ce m-au luat ăştia de paraşută, că acum îl am şi pe plăvan în grijă ).
– Îîîc … cum poţi să bei aşa ceva? ( n-am auzit pe nimeni să se îmbete de la căcatul ăla, de ce naiba n-am eu noroc la femei, de arătat bine arăt, prost nu sunt, umblu la costum şi mai am şi ceva bani în buzunar …)
– Mă răcoreşte ( aoleu Silviule, faci topul naţiunilor la băuturi, eu speram să şi montăm perdelele în seara asta şi să-ncepi cu apropo-urile ).

Până au venit băuturile, un chelner costeliv, scârbit de slujba lui şi originile mele incerte, mi-a aprins Carpaţi după Carpaţi ( nişte ţigări puturoase şi fără filtru, în caz că vă prefaceţi că habar n-aveţi ce-s alea ). Silviu avusese măcar atâta minte, să vină cu Kent-ane, dar ca să-l pedepsesc că nu mă lăsase să-mi expun crăpătura de pe picior şi paietele de pe rochie, le-am ignorat ).
De mâncat am mâncat cotlete cu cartofi natur şi salată de varză şi de-a dracului ce sunt, am comandat şi profiterol, că-l vedeam cum se bâţâia de nerăbdare să umple sacoşa cu perdele. Mă mâzgâlisem toată cu sos de ciocolată, spre disperarea omului cu bricheta, care, dacă nu şi-ar fi pierdut slujba, m-ar fi şters el cu şerveţelul la gură, căci Silviu al meu îmi detalia nu ştiu ce vis urât din Schopenhauer, care se proiecta în viaţa de zi cu zi în vorba de duh a non-cocalarului: haina nu-l face pe om.
După renunţarea mea elegantă la cafea ( simţeam că ar fi făcut de-a dreptul apoplexie şi ar fi trebuit să-l car în spate până la Cocor ) s-a trecut la achitarea ospăţului, împărţirea bacşişului şi complimente bucătarului. La aer curat, Silviu şi-a tras o scatoalcă peste frunte, uitase să măsoare geamurile şi habar n-avea ce mărime de perdele îi trebuia. Aşa am ajuns să agăţăm două sticle de vin, cu tot cu sacoşă şi am măsurat geamurile vreo doi ani, cât am împărţit chiria. Şi toate astea pentru că zăbăucul îşi cheltuise alocaţia pe masa de la Athenee şi nu mai avea din ce plăti chiria. Bineînţeles că am aflat de la proprietar, care locuia în apartamentul de vis a vis, că Silviu era un timid şi singurele chestii despre care era în stare să-mi vorbească, privindu-mă în ochi, era un nebun de Heidegger şi şturlubaticul de Nietsche, sau o fi fost Mozart? Bacon prea suna a costiţă afumată.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s