Facerea de bine

Pasture-Wedding

Să faci bine … , a mai spus bunică-mea şi şi-a dat duhul şi ochii peste cap.
Şi de atunci mă tot ţin de cuvânt.
Mi-am zis să încep de jos, cu lucruri mărunte, până îmi fac mâna. Am încercat să trec o bătrână strada. M-a tras de ureche, deşi jur că era mai bătrână ca mine. Am luat-o atunci de mână pe doamna fără vedere de lângă ea şi nu m-am mai oprit până pe partea cealaltă. Avea ochelari negri şi trei bastoane, cam rudimentare, probabil uitase că mai luase două. Mi-a dat cu ele de dosul genunchilor, cică erau araci pentru un rând de fasole, iar ochelarii erau de soare, tip aviator. A făcut aşa un scandal de mare că a auzit şi mama şi mi-a interzis să mai trec pe cineva strada, dacă nu sunt însoţită de un adult responsabil.
La liceu, un coleg m-a rugat să-i rezolv şi lui un exerciţiu la teză, cât se apleacă să-şi lege şireturile. Pentru că la revenire verificase dacă nu mi desfăcuse şi mie tivul de la sarafan, profesoara ne-a dat afară pe amândoi şi ne-a notat cu patru. Patru era bine, era mai uşor de scos media decât cu doi.
La facultate am stat în gazdă. M-a dat afară o prietenă. Când avea temperatură şi lipsea de la şcoală îi făcea mai mult bine prietenului meu, care absolvise Seminarul şi pe ea de păcate. Dumnezeu se chinuia şi el să facă bine peste mine, ca să se vadă diferenţa.
Mi-am luat un serviciu şi tot nu m-am lăsat. Mă ambiţionasem să fac bine în lume. Acum aveam garsoniera mea, dar nu mai aveam prieten. Până o colegă şi-a dat soţul afară din casă. L-am primit eu, că mi se rupe inima când văd oameni dormind prin parcuri. Şi-a făcut mendrele cu mine de câteva ori, deşi n-am vrut, parcă nu era bine. Judecătorul a zis că nu era viol, îl primisem de bunăvoie în casă şi nici nu mă auzise nimeni strigând. Mă gândisem la binele vecinilor. Măcar s-a împăcat cu nevastă-sa, ceea ce bănuiesc că o să conteze un pic când mi s-o contabiliza tot binele.
În sfârşit m-am îndrăgostit şi eu de unul, de tot şi mi-am zis:”De-acum pot să dezlănţui cruciade de bine”.
Este foarte greu să-i faci românului un bine. Poate dacă eram altă naţie, nu chinuiam atât. Nu că nu ar vrea, ba din contră! Vrea mult şi vrea repede. Dar să-l faci discret, să pară că-l superi. Românul e demn, nu cere, dar dracul te ia dacă nu-l priveşti introspectiv! Faci frumos binele şi apoi îţi ceri scuze, că l-ai făcut. Nu-l iei înapoi! Numai îţi ceri scuze că ai deranjat. Şi nu te apuci să crezi că ai făcut cine ştie ce faptă demnă de statuie, bagatele din astea el face în zilele de lucru. Nu-i bagi binele pe gât şi i-l scoţi pe nas. Laşi binele să vorbească în şoaptă, elegant, în locul tău. Dacă are chef să-ţi dea cu binele peste ochi, asta e, rabzi, că e binele tău. Cel mai tare îl enervează că binele ăsta îi cam ia spoiala de pe ironie. Sarcasmul e mai blând şi nu cade bine. O să dubleze puţin eforturile, din grijă pentru calitate. Colac peste pupăză, ai reuşit să faci un bine cât de cât bine! Chiar dacă te-a leşinat un pic. Din bun simţ ar trebui să faci Alzheimer, ca să nu-ţi mai aduci aminte de câte ori e nevoie să te repeţi. Vorba ceea: “Bine faci, că de găsit, n-ai să-l găseşti!”.
Azi noapte am visat-o pe bunică-mea. Urla aşa de tare că am crezut că am un vis colectiv:
“Să faci bine să-ţi vezi de treaba ta! Proasto!”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s