Nunţile au răspuns la criza mondială

wedding pic covor

Ne aflam încă în prima vacanţă la Suceava, când din cealaltă parte de telefon veni o rugăminte pentru soţul meu, să se intereseze de fabrica de bere de la Solca. Fabrica de bere, atestată drept monument al fericirii de pe la 1810, nu mai funcţiona, dar un prieten englez aflase despre ea şi voia mai multe informaţii şi fotografii de la faţa locului. Nu fusesem niciodată la Solca, ni s-a părut o idee minunată să petrecem sâmbăta acolo. Era cu un an sau doi înainte de a intra în vieţile noastre GPS-urile. Dar aveam hărţi. Fiind născută pe minunatele plaiuri bucovinene, deci oarecum familiarizată cu zona, am preluat eu rostul copilotului – descifrarea hărţii şi păstrarea tăcerii, atât cât era posibil. Rog cititorii pricinoşi să noteze că m-am născut totuşi femeie.
Am plecat dis-de-dimineaţă, soarele anunţa că avea chef de joacă. Mi-am tras pălăria de paie pe ochi. Drumul – în mare parte liniar, cu ceva intermitenţe colbăite, pline de farmec de ţară. Sate frumoase, case ochioase, de oameni gospodari, găini, raţe, cai priponiţi şi o capră. De o parte pădurice cu şoapta frunzei ademenitoare, de cealaltă parte umbre fierbinţi de soldaţi cu ştiulete la cingătoare. E timpul să facem şi noi la stânga, harta o cerea pe tăcute. Copacii ne lasă umbra rece pe faţă. Zefir proaspăt, cânt de păsărele, oprim câteva minute să culeg nişte margarete. Cu regret lăsăm răcoarea în urmă şi ne continuăm drumul. Şansa e de partea noastră, mai trecem pe lângă un crâng, de data asta găsesc nişte zmeură. Nu cred că i-au căzut bine pilotului, căci dintr-o dată pare grăbit să vadă şi nişte feţe de ţărani. Îmi arată o casă borţoasă pe deal, cu două etaje şi grilaj înflorit la balcoane, convins că mai trecusem o dată pe acolo. Încep să râd. E atât de îndrăgostit de România încât are deja deja-vu-uri. Insistă. Sunt sate în care aproape toate casele seamănă între ele. Dacă îşi face unul o casă mai boierească, ceilalţi fură modelul şi o trag la indigo. Insistă că e aceeaşi. Încep să mă enervez. Conduce de jumătate de oră şi crede că e expert în gospodăriile ţărăneşti din nordul Moldovei? Îmi ia neceremonios harta din mână, dând drumul unui val de resentimente. Ajungem la un compromis. Căutăm 3 elemente distinctive, după care mai dăm o şansă păcii. Aşa după cum nu am prevăzut, în 20 de minute poposim în faţa aceleiaşi case. Dau vina pe extratereştri şi pitici absolvenţi de şcoli îngereşti în Triunghiul Bermudelor. Reevaluăm harta. Recurge la soluţii de necesitate, scoate din torpedou o lupă a soacră-mii, de pe vremea când lucra la gherghef. Aaaaa!!!! Erau două ieşiri din decor spre stânga, la o distanţă atât de mică încât se confundau. Într-adevăr, la 20 de metri o găsim şi pe cea cu valoare de adevăr. Părăsim uşuraţi Ţara Minunilor.
Ajungem la destinaţie, fără alte ocolişuri, dracii probabil îşi făcuseră programare la frizer. Soarele între timp îşi făcuse şi el de cap. Ne facem curaj cu câteva guri de aer condiţionat, înainte de a părăsi maşina. Când deschidem ochii, suntem înconjuraţi. Lume multă, veselă, ba unul învârte o sticlă de rachiu şi două pahare. În Solca chiar că se bucură lumea de oaspeţi! Ieşim din maşină, de frică să nu se supere suspensia. Unii ne iau în braţe, alţii ne pupă. Ajunge la noi, dând din coate, o mireasă.
– Asta nu e tanti Elvira!
Toată lumea se dă cu un pas înapoi, năucită.
– Da’ cini-s dumnealor?
– Nu ştiu.
– Cini suntiţi, bre?
Soţul meu mă întreabă din priviri ce vor interplanetarii.
Miresei îi tremură buzele, dar îşi lasă palmele pe faţă, să nu se observe. Apare, călare pe un papion, mirele. Naşii sunt aşteptaţi din America, dar au rămas blocaţi pe aeroport, era furtună în Atlantic. Ne confundaseră când văzuseră numerele maşinii, crezuseră că naşii prinseseră poate un vapor, un elicopter sau ceva. Fabrica de bere e colţ în colţ cu Mânăstirea Solca, de fapt la începuturi berea era ţinută în pivniţele Mânăstirii. Nu-i de mirare că veselia e molipsitoare, aici demisolul şi al nouălea cer se înţeleseseră să dea puţină importanţă şi oamenilor. Ne îmbie cu rachiu, ca să ne ia prin învăluire. Le povestim de ce-am venit, ne dau o idee despre cam ce aşteaptă de la noi. Să le ţinem locul naşilor. Mâncare este, băutură este, noi suntem în vacanţă, distracţia abia aşteaptă. Mă codesc. Nimeni nu înţelege de ce. Suntem în faţa Mânăstirii, asta e voia lui Dumnezeu. Împunsă de nuntaşi îi traduc tărăşenia şi soţului meu, pregătită să fac faţă unei crize de nervi posace. Eram pe atunci o ‘tânără nevastă’, nu mă învăţasem încă cu toate năravurile din Regat (Unit). Dacă e vorba de mâncare şi băutură pe gratis, nimic nu mai contează.
Englezul e purtat într-un marş triumfal pănă la altar, eu rămân cu câteva babe, care mă privesc chiorâş. Omul vrea, numai muierii îi e ciudă. Chiar că mi-e ciudă. Măcar să fi avut şi eu puţină intuiţie şi să fi luat la pachet rochia cu paiete. Aşa eram naşi cu ce aveam pe noi, o rochiţă de pânză şi o cămaşă sport. Noroc că ne îmbrăcasem ca de duminică, altfel am fi apărut în poze în blugi. Lumânările erau pregătite, preotului nu-i spusese nimeni nimic. De acolo am plecat spre restaurant.
Nu ştiu de ce toată lumea se înghesuie să danseze cu naşa, chiar şi femei. După două ore mă ascund epuizată la baie, când aud, din intimitate, o discuţie despre bani. Văleu! Uit de ce-am venit şi fug să-mi caut consortul. Îi explic obiceiurile pe scurt, nu prea avem timp de pierdut. Mă întreabă ‘cât?’. Habar n-am. Mă gândesc un pic şi-i spun că probabil vreo mie de lire, având în vedere că suntem de-ai Reginei. Mai întâi îşi dă foc la obraji cu rachiu, după care mâinile se ridică de bunăvoie, să mă strângă de gât. Nu are timp pentru că apar bucătăresele, jucând, pe deasupra capetelor, o găină friptă, cu o margaretă-n cioc. Sublim. Fuge la maşină, de unde reapare gâfâind, cu o servietă de piele în mână. Doar nu e nebun să le dea o servietă plină cu bani?!! Nici nu ştiam că aveam aşa ceva. Oare cât i-au dat de băut cât am dansat?
Se aşează tacticos la masă, scoate un carneţel în coperţi de plastic, negre şi ridicând privirea binevoitoare la miri, întreabă:
– Acceptaţi şi file cec?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s