Doi

peanuts

Bia, bia, trezeşte-te! Bat hoţii la uşă!
– Mmmm … ci hoţi, Liluţă? Hoţii nu bat la uşă … văleu, ci zarvă mari! Vin, bre, vin, nu dărâma uşa! Ci-i, Vasâlică, o luat foc biserica?
– Ta … ta … tanti … repidi …
– O mai crapat vreunu’? Vorbeşti, măi băieti!
– Nu, tanti, îi vorba di Măndiţa … Măndiţa … I-o vinit sorocu’ … ti rog, tanti, sî vii …
– Da’ Greta undi-i? I-ai dat telefon?
– Domniţa di la dispensar îi bolnavă, ari febră mari şî ni-o zâs sî vin la matali …
– Bini, măi, Vasâlică, du-ti şî scoal-o şî pi Florica şî spune-i c-am zâs sî sî ducă s-o ieie pi sus pi Greta şî s-o aducă la voi acasă. Mai scoală-le şî pi Mariţa, pi Vera şî pi Anica. Pi cini-ai lasat cu Măndiţa?
– Pi mama, tanti … da’ ie ari inima slabă şî …
– O sclifosâtă … nu-i bună nici di zama gâştii, i-o catat tac-tu pre tari în coarni … tătă zâua stă cu batista la nas … n-ai plecat?
– Acuma, tanti, săru’mâna.
– Liluţă, dă cu apă pi ochi, cî avem treabă!

– Ci tot frămânţi atâta mâinili celea, cî doar nu ti-o pălit pi tini a naşti, măi, Valerie, mă şî mir cî l-ai făcut pi Vasâlică, cred cî până şî Dumnezău sî aştepta sî-l poarti Iorgu pentru tini. Anică, ie-o la bucătărie şî dă-i o afinată, cî îndată sî blegeşti aicea, pi podeli! Mariţă, puni nişti apă la fiert şî hai sî cătăm nişti cearceafuri curati! Liluţă, ie-o pi Măndiţa di mână şî spune-i povestea cu trii purceluşi! Pune-o sî sufli tăti paieli, până i sî umflă bojocii …
– Tanti, ci fac cu Greta?
– Ai agiuns, măi, Vasâlică? Ci-i, fată, cu tini? Pune-o colea pi fotoliu, sî fie la îndemână, dacă ceva nu mergi cum trebi!
– Am gripă, tanti, temperatură, nici nu pot sî mă ţân pi picioari …
– Vera, fă-i o frecţie cu spirt şî dă-i nişti piramidoani, pi tăti li-o apucat în noaptea asta …

– Liluţă, ia ie tu o foaie di hârtie ş-un condei şî scrie cum ai vre tu să-l chemi pi bebeluş … Hai, Mariţă, cî noaptea-i încă tânără şî dracii joacă pi acoperiş! Măndiţă, uşurel, uşurel …
– Tanti … sî vină Vasâlică … ah … aaaaaaaaaa
– Ci vrei? Sî leşîni pisti tini? Ştii cî barbaţii sî ţân tari, până tre’ sî nască …
– Ti rog, tanti … aaaa … ti rog …
– Vasâlică! Treci lângă pat, cî ti vre muierea! Anică, bagă-i şî lui o afinată pi gât!
– Am vinit, Măndiţă, am vinit, nu mai plângi … Au, au, Măndiţă, nu mă strângi aşa tari di mână!
– Aaaaaaaaaaaaa
– Împingi! Împingi … acuma! Nu tu, bre, Vasâlică, cî rupi patu’! Hai, Măndiţă, hai, fetiţă!
– Bia, s-o rupt vârfu’ la condei!
– Împingi, Măndiţă! Nu-i nimic, Liluţă, zî-li cu voci tari!
– Reta, o leşânat prostalanu’! Hahaha.
– Puni-l pi scaun, tăt îi mă-sa în picioari …
– Martinel, Arici Pogonici, Iedu’ cel mic, Harap Alb, aşa sî-i zică, Harap Alb … sau Spânu’, nuuuu, nu Spânu’, da’ ci ai cu Spânu’? Mie îmi place Harap Alb! Nana sî-i zică Harap Alb!
– Oaaaaaaaaaaa, oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
– Doamni, ci bulgaraş, uiti, Măndiţă, îi fată! Mariţă, arde-i două palmi la prostalan, sî nu-l vadă fiică-sa chişăt pi iel. Hahahaha.
– Să-ţi trăiască fata, Vasâlică!
– Ci dai, tanti Mariţă? Ci dai aşa tari?
– Scoală, bre, cî vre fie-ta să faciţi cunoştinţă!
– Fetiţă? Am fetiţă? Fetili lu’ tata! Măndiţă … Măndiţă, crapă inima în mini cât di tari ti iubesc …
– Hai, bre, Mariţă, agiută-mă oleacă … Ia, hai sî mergem sî bem un rachiu, sî-i lăsăm pi aiştea tineri cu pupăturili!
– Tanti … tanti … mă ie iară … aaaaaaaaa … aaaaa
– Ci-ai, Măndiţă? Moari fimeia, tanti, fă ceva, fă ceva!
– Ci-i, Măndiţă? Vasâlică, ie fata şî treci pi scaun, Mariţă, vezi ci puls ari!
– Vreau sî văd bebeluşu’ … vreau …
– Ţâne-i capu’ sus, Vasâlică … barbaţii iştea … nişti nevolnici … Liluţă, ian di arată-i lu’ Vasâlică cum sî ţân copchilaşii … Greta!
– Asta o adormit, Reta … o ramas tăt pi noi două …
– Mai vini unu’ … împingi Mandiţă … împingi …
– Oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa oaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa oaaaaaaaaaaaaaaaaaa
– Iaca, ci ragi aista … băiet … aiştea-s flămânzi di când dau ochii cu lumea …
– Vasâlică, bună treabă ai mai făcut, măi baieti! Iaca … şî băiet şî fată, dintr-o lovitură!
– Bia, am luat io bebeluşu’, cî nenea Vasâlică o chicat di pi scaun.
– Anicăăă! Adă o vadră di apă, sî-l strochim oleacă pi Vasâlică, cî di când o aflat cî-i tatic, o fujit oleacă pi lumea ceilaltă!

– Coană Reta, iar faci pe-a doftoroaia?
– Domnu’ Eliezer, da’ la ci ti aşteptai? Trebuie neaparat sî mă treci pi statu’ di plată! Am crezut cî eşti la băi.
– Acuma vin di la gară, m-o aşteptat părintili. L-o trezât coana Florica şi l-o pus la rugăciuni. Şi musiu Tache o deschis cârciuma, tătă lumea îl aşteaptă pi Vasâlică, sî deie drumu’ la băutură.
– Atuncea ţî-i las pi aiştea trii pi mână, bre, doctori. Hai, Mariţă sî ghilim oleacă copchilaşii iştea! Liluţă, cum ari sî-i chemi?
– Bubu şî Buba!
– Cum Bubu şî Buba? Hahahahaha. Ci dracu’ di numi îs aiestea?
– Dacă numa’ plâng …

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s