La mânăstire cu tine!

car his

Divorţând e ca şi cum ai afla dintr-o dată că eşti alergic la gluten şi trebuie să dai dracului pâinea şi biscuiţii. Deschizi dulapul din bucătărie şi arunci la coş toate minunăţiile, la unele te uiţi îndelung, cu părere de rău, pe altele le azvârli de la distanţă şi chiui când nimereşti coşul. Preferaţii tăi erau nişte biscuiţi cu ciocolată, acum o răzuieşti, cam cum face şi fiu-tău degustă sub camuflaj. De ăia cu cremă de lămâie nu te laşi, dar îţi promiţi că e ultima ispită, poate ai noroc şi vitamina C mai diminuează din efecte. După ce faci puţină ordine printre calorii te trezeşti cu surplus de spaţiu locativ şi … ce poate fi mai cicatrizant pentru un sufleţel rănit de femeie decât o terapie de mers la cumpărături?

Fostul meu soţ intenţiona să ia cu el mobila moştenită de la părinţi. Mi-a făcut cunoscut, oarecum jenat, faptul, deşi îl ameninţasem de câteva ori cu datul de pomană. Cum lui nu-i era de-ajuns şi nici eu mai aveam pe ce să tai pâinea, ne-am hotărât pentru o sesiune de cumpărături împreună, economiseam combustibil. Zis şi făcut. E adevărat că divorţul îţi readuce o briză de linişte, şi poate un pic de bucurie, în suflet, dar, în compensaţie, îţi atacă, grav, buzunarele. Ca să mă ferească de deochi, o prietenă mi-a recomandat un magazin de umerii căruia lumea atârna toate cele de prisosinţă, magazin al unei fundaţii de caritate, pentru cei ce vorbesc pe nas – locul unde poţi găsi, dacă te loveşte norocul, un “antique“, numai bun de revândut, cu ceva profit. Eu aveam nevoie de o masă, pentru a depăşi prostul obicei englezesc de a mânca stând pe canapea, cu ochii la televizor. E drept că din grijă pentru fiu-meu instaurasem, pentru el, mâncatul la măsuţa de cafea, dar între timp, ca orice lucru mic şi încăpăţânat, crescuse. Lista fostului era cu mult mai lungă, aşa că am dat iama nu numai prin magazin, dar şi prin depozitele adiacente. Am găsit o masă, veche şi ceva mai solidă, departe de modelele mâinilor dibace de la IKEA. M-am lăsat furată şi de nişte cărţi, pentru copil, când l-am văzut … În mijlocul expoziţiei de nebunii, imens, robust, fără zorzoane, fascinant. King size, a good one! Am lăsat totul baltă şi m-am repezit înspre el şi dacă nu s-ar fi oprit din molfăit biscuiţi două cucoane, persoane autorizate, şi-o domnişorică, aş fi sărit pe el, să-i încerc arcurile. Nici nu am realizat că în entuziasmul meu recâştigat aproape că m-am lovit de fost! Culmea, şi el tot hipnotizat. Nici nu ştiu dacă mai are rost să spun că amândoi l-am arătat cu degetul şi am strigat: “Pe ăsta îl vreau eu!”.
După care a început negocierea. Fostul mi-a propus unul mai mititel, un vecin, puţin întunecat, genul mahon, dar care mă făcea să mă simt precum Albă ca Zăpada, când a intrat în dormitorul piticilor. Eu i-am propus, la schimb, un model clasic englezesc, înalt şi butucănos. N-a mers. I-am adus aminte de toţi anii în care a uitat de aniversarea noastră, el mi-a reproşat că eu, în schimb, cheltuiam prea mult pe cadouri. Până la urmă ochii ne-au căzut, un pic certaţi, pe un set elegant de fotolii din piele şi, generoasă, i-am oferit alternativa, dacă renunţa la El. Am răsuflat uşurată când, e drept, cu jumătate de gură, a încuviinţat. I-am promis să-l trec în testament, cu dedicaţie, iar dacă mă răzgândeam, să-i ofer prima opţiune. Aşa m-am pricopsit cu o minunăţie de pat, imens, regal, pe care fiu-meu abia aşteaptă să sară ca mingea, în timp ce eu îl vedeam deja împopoţonat în mătăsuri foşnitoare. Bineînţeles că ex-ul meu credea că s-ar fi potrivit mai bine în camera copilului, pentru confort, pentru că toată lumea ştie că unei doamne proaspăt divorţate îi e de ajuns un “single”. Când l-am întrebat „lui la ce i-ar fi folosit atât de mult spaţiu de joacă?”, mi-a răspuns sec, netulburat: ”for when I entertain”. De unde am dedus că nimeni nu se aşteaptă ca mamele divorţate să aibă şi ele vreun drept de “ entertainment“.

Doamna de la casă a răsuflat uşurată că argumentaţia privind dreptul la proprietate asupra maiestuosului s-a încheiat amiabil, a refuzat să-mi ia bani pe două dintre tablouri, aduse probabil din casa vreunei bunici decedate, mi-a dat o carte despre cel de-al doilea război mondial cadou şi a rămas să discute cu prietenele despre ce mai au de împărţit divorţaţii din ziua de azi.

big bed

Reclame

3 gânduri despre “La mânăstire cu tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.