Theatre Royale de la Monnaie, Bruxelles, 4 aprilie 1962
Când pleci trage din mine o nălucă,
un verb care să se dezmintă de destin,
ce-mi pasă că iubirea are chef de ducă,
când ne-a lăsat pe mese belșug demn de festin?
Se va intoarce, așa mi se întâmplă de fiecare dată,
flămândă, ca un câine cu nume înțeles doar de stăpân,
va cuibări în mine dorul de lumea toată,
doar tu vei desluși plânsul ce îl amân.
Când pleci nu trage semnalul de alarmă,
trenul va duce-n infinit gândul lumesc,
ne vor găsi cândva doar oasele și-un soi de teamă
că-n amintire ochii nu îmbătrânesc.
Anunțuri
