Sufletul pădurii

6a4eb20d00b3b287c469ea4db12564b6--charles-perrault-red-riding-hood

Little Red Riding Hood by DaakSM.deviantart.com on @deviantART

 

Locuiau la marginea satului. În tâmpla pădurii. Maică-sa plecase demult în lume să aducă noroc acasă, dar nimeni nu știa ce găsise. Se descurcaseră binișor, din pensia bunică-sii, dar pe bătrână o găsi într-o dimineață țeapănă la fereastră, murise așteptând un semn de la fiică-sa. Ioana avea paisprezece ani. Ar fi trebuit s-o trimită cineva la școală, la oraș. Nimănui din sat nu-i trecea prin cap să cheme Serviciile Sociale. O ajutau cu mâncare când dădea iarna, vara o trecea cu ce găsea prin pădure și ce căpăta dând câte o mână de ajutor pe la altă gospodărie. Învățătoarea îi împrumuta cărți, profesoara de matematică o dăscălea la masa din bucătărie, când bărbatu-său, director de școală, pleca cu treburi pe la județ și Ioana o ajuta cu copiii. Cinci la număr și tare neastâmpărați. Dată de ici-colo, niciodată certată, deși nu-și aducea aminte nici s-o fi îmbrățișat vreodată cineva, Ioana își ascunsese frumusețea sub o mască placidă, de-o indolență obositoare.
Într-o primăvară se hotărî să plece pe urmele maică-sii. Numai popii îi trecu prin minte s-o oprească, dar Ioana refuză să spele țoale la biserică. Popa era tânăr și neluat și ar fi dat frâu liber la cleveteală. Acceptă totuși să meargă la oraș în brișca popii, încă îi era frică de lup și drumul ducea pe umăr o halcă de pădure.
Vara, chiar și pe când mai trăia bunică-sa, se îndestulau din pădure: bureți, mure, zmeură, fragi, ba uneori și câte un iepure, lăsat de lupul tras înapoi în desiș de alt freamăt. Înainte de a ieși din casă, întotdeauna se închina la icoană. Aveau doar una, de lemn, înnegrită de fumul ieșit din sobă. Nu se mai știa ce sfânt fusese, nici bunică-sa nu-și mai aducea aminte.
– Doamne, păzește-mă de lup!
Atât știa. Pe la biserică nu dădeau că nu aveau haine curate, de sărbătoare. Nici Dumnezeu nu le deranja, era ocupat să le facă pe toate câte i le cereau sătenii.
Ioana nu s-a mai întors în sat și toți mulțumiră lui Dumnezeu, că poate o găsise pe mamă-sa. Sau poate se rostuise cu vreun străin, de nu-i mai păsa de casă. Din casă dispăruse aproape tot, poate furaseră din cei abătuți de la drum, că în sat nu se pomenise așa ceva.
În buza iernii, pădurarul găsi lupul sfârtecat la liziera pădurii, lăsat ca un semn că altă lighioană se aciuase pe acolo, una care nu suferea pofta altuia de mâncare. Deși nu lipsit de curaj, pădurarul refuză să mai umble de unul singur prin pădure, după ce, amăgit de un plânset ca de copil de țâță, căzuse într-o groapă, parcă anume pregătită.
La o vreme, popa își făcu drum pentru o căruță de lemne, dar la săptămână calul aduse de capul lui căruța plină și o așeză în coasta bisericii. Pe popă îl găsiră tot la lizieră, strâns de gât, cu spaimă de diavol pe față.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s