Amoraş

olguta

Era ora închiderii şi barmanul stinsese luminile în sală. Împărţeau aceeaşi sticlă de vin, ultima pusă la vânzare. Săltaţi pe scaunele scurte de spătar, la capetele opuse ale barului, ea – vest, el – est, ridicau paharul unul în sănătatea celuilalt, după fiecare înghiţitură. Barmanul le umplea câte puţin paharele, nu-i voia plecaţi până nu termina inventarul. Chelneriţa îl acuzase de hărţuire sexuală în faţa patronului şi nevastă-sa îl iertase pentru ultima dată. Nici nu fusese nimic adevărat. Fetişcana, cu părul vopsit în roşu vulgar, ciorapi rupţi şi decolteu generos mesteca gumă, cu obstinaţie şi la fiecare câteva luni acuza pe câte cineva de hărţuire sexuală, ca să acopere, în faţa patronului, faptul că se culca de-a valma cu clienţii. O chema Lorna, numai la serviciu, acasă redevenea Olguţa, o moldoveancă, care până mai ieri dăduse mâncare la pui şi mulsese vaca din bătătură. Acum îşi mutase cercelul din ureche în nas şi purta în rucsac, cu mândrie, un vibrator. Undui din şolduri obraznic, lăsând bărbatul să-i vadă piciorul până la brâu. Femeia de la capătul barului ridică din sprâncene şi îi făcu cu ochiul. Apoi îşi deschise complet nasturii de la bluză, lăsând să se vadă o bustieră neagră, de dantelă, aproape transparentă, brodată cu bobocei roz, de trandafir. Bărbatul se înecă cu vinul, atrăgând atenţia barmanului. Privind pe rând, de la una la cealaltă, începură să-i transpire mâinile. Chelneriţa îşi scoase dintr-o mişcare bikinii sumari, îi îndesă pe jumătate în buzunarul cu ecuson, de la piept şi se aplecă să debaraseze mesele. Femeia de la bar se încruntă, gânditoare. Bărbatul o privi lung, în aşteptare. Se ridică de pe scaun, se îndreptă spre bărbat, îl muşcă de ureche şi-l trase după ea, afară din bar. Barmanul privi cu satisfacţie la chelneriţă şi ridică, cu dispreţ, degetul mijlociu. Femeia se opri la uşă şi-i făcu semn chelneriţei, să-i urmeze. Fata îşi scoase ecusonul şi-l aruncă în paharul, încă pe jumătate plin cu vin, al femeii, scoţând limba la barman şi lăsând-o să alunece, galeş, pe buza de jos. Închise uşa încetişor, cu frică, să nu alunge norocul. În urma lor, barmanul îşi potrivi pixul după ureche şi începu să râdă în gura mare. La vremuri noi, nu mai era nevoie de tolbă şi săgeţi, că nici iubirea nu mai umbla ca proasta, pe toate drumurile.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s