Pe liniuţă de partid

coada-carne-e1448042894466-750x381

Pe Damian l-am găsit la talcioc. Iniţial am crezut că era o statuie de ipsos, dată cu ceară. Terminase secţia regie, dar ca să evite să se angajeze pe post de purtător de cafele al altora, făcea pe-a statuia vie prin târguri. Miliţia îl legitimase de câteva ori, dar l-a declarat smintit şi l-a lăsat să se chinuie în grija mă-sii. Damian nu era frumos, dar avea trupul înalt, bine clădit şi se mişca cu graţie. Cu femeile nu avusese încă noroc, spun încă, pentru că povestea îl va duce grăbită într-acolo. Se îndrăgostise aprins de Esmeralda, o colegă de la actorie, care îl părăsise, pe final, pentru un profesor. Avea nevoie de roluri, orgasme putea mima şi singură. Acum căuta pe cineva care să-l ia de bărbat.
Mai crezusem şi că ar fi putut fi de la Servicii. Plantat ca o muşcată în mijlocul vociferărilor în căutare de carte, să dea de veste de o posibilă revoltă a cititorilor de beletristică, mai ales din cea tristă, nu din cea veselă, mobilizatoare.
Trăgeam de viaţă, de azi pe mâine, în mansarda unei mătuşi cu restaurantul de la parter confiscat şi transformat într-un stabiliment proletar, lacto-vegetarian. În locul fumului de la grătarele de mici, domnea pe coridoare un miros acru de spălătură şi cantină. Nu putuseră scăpa de glasul dogit, frecat de acordeon al lui Moş Ruslan, un zevzec bătrân, fără dinţi, care scuipa printre gingii cuvinte de neînţeles partidului, atât de stâlcite că nu m-ar fi mirat să-l trimită la Cântarea României. Nu-l mai primeau înăuntru, cânta la uşă, de parcă era veşnic nuntă. Împrumutase linii din osanalele patriotice, amestecându-le cu versuri despre orez cu lapte, ochiuri şi brânză cu mămăliguţă.
La mansardă împărţeam boţul de pâine cu Lavinia şi Cristinica, două fete sofisticate, cu părinţi la Bellu şi fostele servitoare pe posturi de îndrumătoare de partid. Partidul ne oferea zilnic câte o idee de tovarăş, la vârsta noastră natalitatea ar fi trebuit să ne fie singura grijă. Lucram la o linie de asamblat telefoane de birou, iar la ieşire, ne fumam ţigările pe holurile facultăţii, la seral. Duminica mai pictam câte ceva pentru Fondul Plastic, dar le vindea mătuşă-mea, să nu bată la ochi atâtea calificări. Damian s-a potrivit ca degetul mare în mănuşă pe organigrama noastră. Îl scoteam la plimbare, la braţ, cu de-a rândul, cu perucă sau pieptănături diferite, cu mustaţă sau aluniţă pe buza de sus. Deşi ţinea loc de trei tovarăşi, nu păreau să-l obosească prestaţiile de după perdeaua de muşte. Erau ireproşabile. Nu aveam uşă la dormitor. Mătuşa Valeria a aderat şi ea la cooperativa noastră de credit, aducându-şi aportul prin şedinţele entuziaste de spiritism. Singura care a început să bănuiască că ascundeam recolte uriaşe de bună dispoziţie a fost gestionara de la lacto-vegetarian. Alertată de Moş Ruslan, mătuşa Valeria a reclamat-o la director, nepotul unei colege de pension, că fura la gramaj la porţia de mămăligă. În locul ei ne-a angajat pe mine şi pe Lavinia în două schimburi, cu Cristinica, la orele de vârf, la casierie. Damian a tras pe peliculă primul său film, din păcate ne-a prins în imagini doar chipurile, de vreo trei ani nu se mai găseau în comerţ şorţuri de bucătărie. Aşa să trăiască şi Partidul comunistului român!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s