Fascinaţii birocratice

cary

Era atât de fandosit că tuturor li se ridica, când trecea, interesul în picioare. Purta cămăşi cu gulere răsfrânte elegant şi pe manşetă bijuterii de argint. Nu ţinea prea mult o pereche de pantofi şi norocoasele care îi vizitaseră casa îi lăudau grija pentru întreţinere şi gusturile scumpe. Bărbaţii, în schimb, erau interesaţi de albumul de fotografii, plin cu foste, câţiva chiar se jurau că unul îşi găsise acolo nevasta.
Într-o dimineaţă m-a chemat şeful la ordin. Pe şeful cel mare îl poreclisem cu toţii Dumnezeu, pentru că îi plăcea să se amestece în vieţile noastre. Găsea mereu câte o sugestie sau un sfat de dat şi ne bloca bonusurile şi procente din salariu dacă ne prindea cu greşeala în mână. N-a pierdut timpul cu vorbe de prisos, trebuia să-l asist pe fandosit în încercarea de a definitiva contractul anului, un megaproiect de imagine. Cum poţi să dai o feministă pe mâna misoginului şi să speri la normalitate? Sfinţii din Consiliul de Administraţie i-au sugerat secretarei să-i facă rezervare pentru un concediu la băi, după toată tevatura avea să se plângă de dureri de cap.
Cu el am dat mâna pe Facebook, după ce asistenta personală mă anunţase de vreo trei ori, dar telefoane de urgenţă îl reclamaseră, cu ton cu tot, în alte locaţii aflate sub administrarea oraşului. În timp ce el se delecta pe la restaurante de top, eliberându-şi de stres privirile şi papilele gustative, eu ronţăiam cubuleţe de morcov şi ţelină şi-mi clăteam frustrările digestive cu supă de conopidă. Suspinam, munceam şi ce munceam îi trimiteam via email. Până m-a invitat la o prăjitură. Pe alea pe care nu le recomanda talia le invita la cofetărie. Poate că de la risipa aia de zahăr şi miere de albine, poate de la aromele diverse, de la lămâie şi vanilie până la vişinată şi coniac, mi s-au aliniat planetele şi terminaţiile senzoriale şi m-am lăsat traversată de starea brutală de nebunie. Cum ar fi fost să mă culc cu el?
Bineînţeles că nu voiam să mă culc cu el! Faptul în sine era interzis în câmpul muncii şi mai era şi misogin. Oh, şi toată pleiada aia de trofee de colecţie … Şi mai era şi oglinda, care se dădea cu reflexia de pereţi de râs, nu eram genul lui.
Deşi selecţia era riguroasă, atenţia se încăpăţâna uneori să-i scape şi pe exemplare de serie. Refuzând să-i aduc pe buze şi cea mai eterică umbră de satisfacţie, dar ispitită de o dispoziţie de neabţinut, mi-am dat voie să fac rost de-o idee.
Mi-am creat din extensii de păr, albastru de ochi şi o încleştare de pomeţi o asistentă personală. Una care s-o concureze pe a lui, dar care să se fâţâie mai mult şi mai fără sens, cu fustele mai generoase, dar tăietura pe picior mai adâncă. Ei da, n-au rezistat condiţiilor dificile de muncă niciunul, nici celălalt, în timp ce eu, ţinută de nas, acasă, de o gripă, le stimulam colaborarea prin numărul mare de documente emise, gata de semnătură.
M-aş mai fi înfruptat şi acum din dulceaţa secretului unic şi personal dacă fratele meu, invitat la o cupă de şampanie pentru cunoscători, la el în birou, nu ar fi leşinat, pus faţă în faţă cu albumul de amintiri. Fandositul îndepărtase orice purtătoare de etichetă, pentru a nu face reclamă gratuită brand-urilor de textile şi îl lăsase cu arătătorul pe operaţia mea de apendicită. Operaţie pe care chirurgul, un prieten cu ochi de artist, o brodase pe final cu propria mea iniţială. De atunci frate-miu se scuză că îl ia amăreala de la şampanie, în timp ce mie îmi provoacă agitaţie şi accese de râs.

champagne lips

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s