Football pitch

Sunt profesoară de matematică. Lucrez cu cifre, ca să evit să lucrez cu oameni. Copiii sunt altă mâncare de peşte. Cel puţin aşa am crezut. Anul trecut, după tăierile de buget, s-au restructurat posturile şi la şcoala la care lucram. Pentru că mă descurcam cel mai bine, directorul a hotărât să mă concedieze pe mine, pentru că aveam mari şanse să găsesc ceva în loc. Am trimis CV-ul tuturor agenţiilor din oraş. Ieri de dimineaţă m-a sunat un glas cu mustaţă:
– Isabelle Churchill?
– Eu.
– Aţi refuzat deja doua job-uri. Ultima strigare.
Îmi tremura vocea când am zis “da”. Dacă nu acceptam, îmi tăiau ajutorul de şomaj şi ar fi trebuit să-mi cumpăr vodcă din alocaţia copilului şi pensia maică-mii. Nu c-aş fi uitat, da’ eram şi mamă, singură şi dată de pământ, cu divorţ cu tot.
Primele două oferte fuseseră la bucătărie. Speram ca numărul 3 să fie cu noroc.
– Antrenor de fotbal. Secund. Echipă locală. Sunt disperaţi. Ca şi dumneata.
– Antrenor de fotbal??? N-am antrenat nici copii de grădiniţă …
– Ce mare lucru, doamnă profesoară, le faceţi nişte scheme de joc. Patronul echipei e prieten cu tata. O să vă placă. N-o să ştie nimeni, oricum. Pe postul principal figurează marele Paulini.
– O să lucrez cu Paulini? Acel Paulini?
– Văd că vă pricepeţi mai mult decât am sperat. Postul e al dumneavoastră. Să aveţi o seară plăcută! La revedere.
Am mai gustat o dată apa din paharul pe care-l ţineam în mână, să mă asigur că fantoma casei nu-mi turnase vodcă în schimb.
Aşa că, azi, iată-mă la stadion, cu jambiere şi pantaloni scurţi. Şi ghete cu crampoane, ghete cu cuie sau papuci de arici, cum le zice fiu-meu.
Bătrânul domn Thomassini veni să mă întâmpine. Clubul era în faliment, îşi pierduse speranţa de a avea un cumpărător, avea nevoie de ceva rezultate şi poate numele de Paulini să faca minuni. L-am întrebat cum de acceptase Paulini drept secund o profesoară de matematică şi mi-a răspuns zâmbind din ochi:
– Nu l-ai cunoscut?
– Nu personal. L-am urmărit de la televizor. Cine n-a auzit de Paulini?
– El cu siguranţă n-a auzit de dumneata, de-aia eşti exact optimismul de care are nevoie.
– Nah, poate doar să calculez nişte coeficienţi de eficienţă pe teren, nişte unghiuri de şut, viteza mingii, erezii din astea, care ţin de dormitorul fotbalului.
– Da, da, de dormitor. Dacă-l poţi scoate de acolo. Paulini ăsta …
– A câştigat singur meciul cu City, am răspuns visătoare … Pregăteşte, cu băieţii, meciul tactic de sâmbătă?
– Aaaa, nu … Dar să-ţi prezint băieţii. Băieţi, Paulini ne-a transmis că doamna antrenor se va ocupa de condiţia fizică.
Nişte bărbaţi, pe care iniţial îi confundasem cu cei care trag liniile careului pe gazon, s-au apropiat de noi, în pas chinuit. Unde era bucuria de a juca fotbal în fiecare zi? Cum unde? În burţi rotunjoare, jambiere căzute, picioare cu cicatrici şi muşchi fleşcăiţi de stat degeaba. Ăştia n-ar fi nimerit mingea, să se pişe pe ea, d-apoi să dea cu piciorul!
– Paulini a văzut ‘echipa’? am întrebat ciulindu-mi degetele, ca nişte urechi de iepuraş. Aveţi şi rezerve?
– Rezervele sunt indisponibile până la refacerea colesterolului, a glumit un pletos.
Ce-am mai râs!!!
Ca să-i pui pe ăştia să fugă, trebuia să dai drumul pisicilor sălbatice de la grădina zoologică. Trebuia să vorbesc cu Paulini. Dacă asta era echipa, nici mâna lui Dumnezeu nu băga mingea în poartă.
– Unde-i Paulini?
– Are penthouse-ul la hotelul stadionului. Dar nu-l deranjează nimeni până la 11. Face scheme de joc. Ne-a spus să-ţi luăm flori.
Mi-a întins nişte buruiene.
– Am băut banii, a lăsat ochii în pământ, vinovat.
Bătrânul Thomassini se făcu nevăzut. Am plecat să-l caut pe antrenor. 11 pe dracu’! Ce, avea servitor? Nici măcar nu semnasem vreun contract.
Am bătut la uşă cu pumnii, cu picioarele şi cu dosul pantalonilor. În sfârşit, după vreo 10 minute, a apărut neras şi cu ochii roşii. Nu era mahmur, era încă mangă. De-aia avea nevoie de secund. Să-i ţină punga când i se făcea rau.
M-a poftit în apartament. M-am uitat în jur, să văd unde era telefonul pentru roomservice, aici era nevoie de cafea, nu glumă. Când m-am intors cu faţa, era gol-puşcă.
– Isuse Hristoase!
– Ce sari aşa, băiete?
M-am uitat automat la sâni, erau la locul lor.
– Ţi-au cam crescut ţâţele, condiţie fizică ioc. Să-i spui secundei să te treacă la avansaţi. Apropo, e bună?
– Cine?
– Antrenoarea. Scoate untul din voi? Nu prea, dacă e să mă iau dupa mărimea la sutien.
Vorbind, s-a îndreptat către duş, mângâindu-şi absent burta. Doar n-avea de gând să-mi ceară …
– Mă speli pe spate?
… să-l spăl pe spate!
– Sau mai bine cheamă profesoara. Am o slăbiciune pentru femei cu cifru.

Sfârşitul primei reprize

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s