Prefaţă de psalm

nori 2

Deasupra dorului de întâmplare
era o lumină gravă, greu de pus pe candelă,
care nu a râs decât o singură dată
şi din tremurul gâtlejului
s-a întrupat cuvântul.
Iar lumina aceea curată
era învelită într-o pânză albă,
ţesută din frigul calcaros al norilor,
purtată pe umăr de zborul unor păsări
şi când tăcerea s-a izbit
de catapeteasma oarbei nelinişti
a celor din lumea de jos,
pe chipul nopţii a înflorit speranţa,
în trei puncte de trifoi,
iar mai la sud
pândea naşterea întâmplării vina
şi ca s-o apere
din cer s-a pogorât durerea,
luând pe braţe smirnă şi tămâie.
De la soare-răsare au fost alungaţi
din grajduri telegarii timpului
şi sub copita lor avea să se năruie
zidul pretinsei sincerităţi.
La apus au pus o cruce
şi lumina a trecut prin întuneric,
ca să spele de singurătatea singurei voinţe.
Spre dimineaţă i-au făcut loc într-o carte,
lumea n-a mai fost decât o pagină,
deşi dintre coperţi cad piepturi bombate
de semne de barbarie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s