Drumul iernii

man snow.jpg

Când tâlcul dimineţii suferă de ceaţă,
un suflet prins de friguri mai lasă paşi pe gheaţă,
plecat să ceară iernii o plapumă de fulgi,
slăbit de viscol până-n vintre, în nopţile prea lungi.

Întreabă răguşit, încolo şi încoace,
ce să dea iernii-n schimb, de binele-i va face,
se simte înghiţit de toate şi nimic,
dar îi răspunde ecoul paşilor, peltic,

s-a anunţat în tremur de glas, mai mult şoapte,
că va erupe albeaţa zorilor, migrând spre miazănoapte,
că va aduce pături moi, de-mpăturit pe vise
şi-n sănii îl vor îmbia, cu ceai, raiuri promise.

S-a-mbărbătat, chiar şi când timpul s-a dat după perdele,
în ciuda vijeliei îi bat în piept câteva stele,
ce duc, alai de torţe, lumina, ţinând pasul,
nici n-a ajuns şi-a început deja să-i curgă nasul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s