Ca o doctoriţă

doctor kids

Ăsta era al optulea nebun şi nici nu apucasem să-mi iau pauză de prânz. Primul venise înainte să-mi beau cafeaua. Cineva îi trimisese Laurei, secretara mea, o scrisoare cum că mama îi era bolnavă, prea slăbită să scrie şi după cum o ştia, nici nu voia să deranjeze. Era iscălită de o vecină şi pentru că în vremurile în care existau numai telefoane cu fir dacă nu răspundeai la apel puteai fi uşor presupus mort, cu binecuvântarea mea, Laura a luat primul tren. Aşa s-a făcut de rămăsesem să-mi acord singură asistenţă, la sfârşit de săptămână. La început părea să fie o zi normală, bărbatul a aşteptat cuminte să fie invitat în cabinet, după care a cerut cursuri pentru avansaţi, era grăbit şi învăţat să citească şi pe diagonală. La întrebarea mea, surprinsă, despre ce cursuri era vorba, mi-a răspuns la capătul răbdării:
– De franceză! Scrie aici.
Mi-a întins un ziar motolit, pe care încercuise cu degetul muiat în grăsime, probabil se apucase de citit ziarul când încă se delecta cu ouăle prăjite, un anunţ. Ofeream lecţii gratuite de franceză, adresa cabinetului era în clar şi plasarea pe pagină impecabilă. Măcar ştiam la ce să mă aştept, când cei de ziar îmi vor trimite factura. Nu-mi venea în minte niciun duşman, dar, slavă Domnului, aveam destul de mulţi prieteni! Cât mi-am pus ochelarii şi am studiat materialul clientului, omul s-a debarasat de haine şi invita, din priviri, consultaţia. Sunt medic ORL-ist. Se pare că-i ignorasem cuiva, pus pe şotii, sinuzita. Când l-am întrebat pe amatorul de nudism la ce fel de cheie franceză se aştepta, mi-a răspuns solemn că era deja practicant al sărutului franţuzesc, dar n-a întâlnit încă pe nimeni să-i dea fiori până la omuşor. N-a fost nevoie să-l ameninţ cu poliţia, ceilalţi bolnavi protestau deja în anticameră. Istoria s-a repetat, ca trasă la xerox, până ăsta, care îşi ţinea mâna stângă ţeapănă, într-o faşă, a intrat şi, aşezat comod, a pretins ajutor. Sinceră să fiu devenisem curioasă, nu mai văzusem demult aşa o varietate de lenjerie bărbătească. Fostul meu soţ prefera linia clasică. Ăştia nu veneau însă la doctor cu hainele de biserică. Am încercat să-l lămuresc, cu economie de fraze, căci mi se uscase deja gura de la atâta erudiţie. Prescriam în acelaşi timp faringosept, pe reţetă, de trei ierni nu mai văzusem aşa o epidemie de amigdale umflate, ca să nu plece pacientul nemulţumit, cu mâna goală. Nici el n-a stat degeaba, a scos cu dinţii din buzunarul de la piept un alt tip de jurnal, unul medical, de specialitate. Dorea o programare pentru o corectare de deviaţie de sept. Nu suferea de dureri sau alte complicaţii, era un moft, o criză de vanitate. A lăsat un cec în alb şi a cerut internare cu o noapte înainte, nu-i plăceau pregătirile pe fugă. În drum spre sala de operaţii a încercat de vreo trei ori să-mi bage mâna pe sub fustă, ca apoi să înţepenească iar, cu degetele agăţate de sutienul anestezistei. Când s-a trezit era inflamat, roşu şi traversat de o durere serioasă de cap. A publicat chiar şi un anunţ de mulţumire, descriind operaţia cu de-amănuntul.
Nu mă pot plânge de pacienţi, nici măcar la cabinetul privat.
Nebunii de azi ţin cu speranţă, cu dinţii, de un anunţ dintr-o revistă de medicină alternativă. Cursuri de recuperare după metodele tradiţionale de Kamasutra. Cine ce Vede.

Anunțuri

Un gând despre “Ca o doctoriţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s