Rebus

chef angrz

Acrostihul patimilor mele a într-o

Jale de dimineaţă,
oaia s-a-nnegrit la faţă,
iarbă i-a rămas pe strungăreaţă.

Aveam nevoie de bani, ceea ce nu pot traduce decât prin „încă mergeam la serviciu” şi ea m-a făcut să întârzii jumătate de oră. O babă cu pleoapele încă căzute de somn se aşezase turceşte pe preşul de la intrare şi completa careuri de rebus. De picioarele descărnate se ţinea, ca de frica de înec, o pereche de ciorapi de bumbac, tăiaţi pe pulpă şi spânzuraţi de nişte jartiere. Se strânseseră în cute moi la gleznă, ca nişte trompe de elefant, obosite după prea multă zi. Rochia de diftină era curată, dar nu eram sigură dacă i-ar fi făcut plăcere s-o ating. Îşi pusese în faţă o pălărie de fetru, moşul îi plecase pe lumea cealaltă cu capul descoperit. Ce Dumnezeu poţi să cerşeşti la etajul al treilea al unui bloc cenuşiu, dintr-un oraş cenuşiu, dintr-o ţară guvernată de o sticlă de bere?
Politica, ca o curvă, ne invita pe noi să luăm spuma.
Oamenii se băteau pe sărăcie, nu mai era altceva de lucru. Încă mă mai ţineau la cantina de întrajutorare, cât mai aveam picioare sănătoase, apoi va trebui să-mi găsesc şi eu un preş, pe unde voi primi vreun pont, cum că mai trec nişte bani, din mână în mână.
Am încercat să păşesc peste ea, dar nu m-a lăsat. M-a prins de fustă şi s-a izbit atât de tare cu capul de genunchi, că am urlat de durere. Am înjurat-o, să plece. A scos din buzunar o batistă înnodată, a tras de colţuri şi a lăsat să cadă în pălărie o ploaie de bileţele. Pe fiecare hârtiuţă era scris un cuvânt, cuvinte urâte, din acelea pentru care mama îmi dădea cu palma peste gură. M-a întrebat ce iau, am refuzat-o. Am încercat s-o ocolesc, am tras de uşă şi am blocat yala. A luat cu pumnul bileţele din pălărie şi a început să-mi înfunde geanta, buzunarele, mi-ar fi băgat câteva şi în gură, dar am scuipat-o şi mi-am folosit palmele ca pe o mască de gaze. Am îmbrâncit-o înapoi pe preş şi am fugit pe scări. Ce zgripţuroaică!
În zilele următoare am început să o tratez ca pe o doamnă, ceream scuze de deranj, o rugam să-mi facă şi mie un pic de loc, nu uitam să spun ‘mulţumesc’ la plecare.
Apoi într-o

Legea are un înscris,
un paragraf recent emis,
nu stă cu ochii pe şpagă,
ia sub braţ ţara întreagă

a dispărut. Am răsuflat uşurată, până am dat pe la avizier, să citesc suma datorată pentru căldură. Numele meu era acoperit cu unul din cuvintele acelea de paradă, iar restul fuseseră îndesate în cutia poştală. Administratorul blocului mi-a cerut bani pe reclamă, iar lista cu programări a fost lăsată deschisă pe calorifer, la etajul al doilea. La cantină începuseră să livreze numai fudulii, iar bucătarul-şef umblă după mine, să mă trăsnească cu polonicul.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s