Zi-mi ce faci, ca să-ţi spun cum te îmbraci!

sexy wife 1

Ce faci când îţi pleacă bărbatul în delegaţie?

Sex. Cu o săptămână înainte, cât mai des, chiar dacă asta înseamnă o cheltuială în plus, o să trebuiască să plăteşti bonus taximetristului, să-i ducă bagajele la maşină. Speli cămăşi, coşi nasturi, înnoieşti stocul de şosete. Imaginea ta de gospodină e în joc. Te interesezi unde e cazat, ce restaurante, mai ieftine, sunt prin zonă, i le treci pe toate în agendă. Suni la hotel, aranjezi ca minunatele lor cameriste să verifice cămăşile, să nu fie pătate cu bere, iar dacă da, să le trimită la spălătorie, el nu verifică niciodată.
Împachetezi impecabil şi pui totul în valiză, laşi să scape şi nişte chestii care îl enervează, alea îi vor aduce continuu aminte de tine. În loc de batiste, îi pui în buzunare poze cu tine şi copiii, în caz că sare în ajutorul vreunei domnişoare cu ochii umezi.
La plecare îl săruţi franţuzeşte (că au revoir-ul lor e mai bun decât al nostru) şi îi şopteşti, în glumă, că s-ar putea să ceri şi tu o delegaţie, asta aşa, ca să ţină privirea agilă peste umăr. Nu suni, că nu e frumos să întrerupi vorbitorii de la tribună. Trimiţi mesaje. Nici măcar nu e nevoie să răspundă, ele destind atmosfera, în sensul creării de spaţiu.

Ce faci când îi pleacă alteia bărbatul în delegaţie?

Îţi aranjezi şi tu o delegaţie.

În ambele cazuri abordezi ţinute sexy-moderat. Femeile trebuie să-şi păstreze reputaţia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s