Neodihnă

  Vremelnice umbre pe somn mi se-ngeană, gânduri fac tumbe, buzele-mi tremur a teamă. Clovnul sărac, al remuşcărilor poartă sub ochi un rucsac, în el zace o lacrimă moartă. Pe palme îmi creşte un murmur al unghiilor nude, timpul goneşte pe ouă de inimă crude.   Anunțuri

Interval

Mă joacă pe degete, fără să cugete, nu-şi aduce aminte de ce mă minte, când mă vede că plâng, că în lacrimi mă frâng, ascunde în şoapte stele rupte din noapte, mă poartă pe-un gând, ultimul flămând, iar apoi mă lasă liniştii din casă, durerea toarce până se întoarce.

Zet-uri şi pet-uri

Sunt soacra lui Zorro. Când are timp, luptă pentru drepturile mediului înconjurător. Ascund de el sticlele de plastic. În rest, e expert în calculatoare, de câte ori vin în vizită meştereşte câte ceva la cel de acasă. Bănuiesc că l-au cumpărat stricat, ca să testeze noile programe de reciclare. Avem o relaţie civilizată, de câte … Mai mult Zet-uri şi pet-uri

Cu sau fără chiloţi

Investisem ceva bani în brand şi nu mai rămăsese din ei nici cât să umpli un pumn. Două triunghiuri fine de dantelă şi nişte elastic ascuns în şnuruleţ. Tocmai calitatea elasticului fusese izvorul nemulţumirii, ascuns sau nu, nu se achitase de datorie. Venisem la baie pentru un ultim retuş, înainte de întâlnirea cu nişte clienţi … Mai mult Cu sau fără chiloţi

Găletuşa Marghioalei

Toţi o strigau, luând-o în râs, Marghioala. Nici ea nu mai ştia cum o cheamă. Copiii îi luaseră de pe umeri casa de la ţară, înghesuindu-i cârpele într-o cămăruţă, aproape de spital. Veneau rar s-o vadă, aveau acum fermă de animale şi duceau grija subvenţiilor de la stat. La început plânsese, căci încă îi era … Mai mult Găletuşa Marghioalei

Ultimii paşi

S-a frânt din poartă o lacrimă pe ivăr şi-nsingurând c-o-mbrăţişare tăcerile din lemn, s-a prins în vălul toamnei, de rugină, atât mai aşteptase din rai: un semn. Demult n-au mai trecut pe-acolo oameni, zborul invocă inimii o atitudine, pe când în grota iadului stomacul e răsfăţat, cu patimă, de certitudine. Cel mai pustiu ţinut este … Mai mult Ultimii paşi