Primăvară pusă la colţ

man flowered(Pinterest)

Îmi amorţiseră degetele, aşteptând la geam, de dimineaţă, să se istovească gerul. El trăgea cu ochiul, suflând pe sticlă floare albă, încolţită de cercevele. Stârnită, m-am apucat să-mi curăţ ciubotele. Aveau nevoie de cizmar, cusătura cedase mai demult, dar numai pe la şireturi, blana se tocise un pic, dar le purtam de grijă. Încă ţineau de cald. Rămăsesem fără cremă de ghete, aşa că am luat de pe raft un borcănaş cu pomadă de faţă, făcută în casă, după cum mă învăţase farmacista. Atunci a sunat telefonul.
– Anuţă, pregăteşte valiza, pleci în delegaţie!
– Şefu’, să mai plece şi din cele tinere, pe mine abia de mă mai ţin picioarele până la pensie.
– Am trimis din alea tinere, n-au rezolvat nimic. Acolo e unul care spune că habar nu are ce e aia primăvară!
– Să-i ducă fetele nişte ghiocei, ce-s eu, şefu’, Anul Nou?
– Anuţă, înţelege, nu am pe cine să mai trimit, omul trebuie dus pe teren, trebuie să i se explice , cu răbdare. Nu ştie ce să facă cu sămânţa!
– E din ăia care cred că mărarul înfloreşte la supermarket?
– Nu ştiu, Anuţă, dar o ţine tot într-o vară, că din toamnă cică nu are ce culege. Când o veni iarna pe capul lui, dracu’îl ia! Alţii se vor ghiftui, el o să moară flămând! 
– Poate ar fi mai indicat să trimiteţi o fată de la meteorologie.
– Am trimis, omul a încercat umbrela, dar după câteva zile s-a întors la salopetă. Poate dacă iei boul de coarne sau calul de căpăstru, că nimeni nu ştie în ce grajd îşi ţine plugul, poate îl dumireşti că pe arătură treaba se face în echipă.
Parcă-l vedeam cum bătea darabana cu cheile, cred că de-asta îşi luase nevastă-sa câmpii, când era nervos lăsa zgârieturi pe măsuţa telefonului. Cât poate să rabde o gospodină?!
Am scurtat convorbirea, avea chef de dat afară.
Nu ştiu ce-i cu oamenii ăştia, nimic nu le mai convine, schimbă anotimpurile, alungă ploaia, dacă nu le arătam cum se pune în pământ, toată Creaţia se va poticni în jucării de plastic.
Pe driblerul de primăvară l-am găsit în ziar. La rubrica de drepturi la replică.
Unde doctorul îi spusese că se auzeau bătăi de inimă, el insista că e zgomotul străzii. La cum mă privea, pieziş, nici nu mă aşteptam să recunoască că frunzele-i ţineau umbră doar pentru că se lăuda că le îngrijise de pe când erau muguri. Pe ăştia care umblă creanga e bine să-i scuturi un pic, când o cădea floarea de măr să nu creadă că-i barba lui Moş Crăciun …
Dar uite, e încă iarnă, şeful m-a trimis cu maşina întreprinderii, iar pe CD aleargă doar Fuego cu dor de mamă-sa. Speram să nu se zgârcească nici în anul acela la peteală, chiar dacă, fără primăvară, nu o fi avut femeia bani decât de-un brăduţ.
Nu a durat mult până să-mi dau seama că încăpăţânatul ştia foarte bine ce era aia primăvară, ba chiar se dedulcea şi la recolta de toamnă, doar că îi era lene să adăpostească cu mâna lui grânarul în cămară. Fără să-mi mai anunţ şeful, i-am dat pe la nas cu un snop de viorele şi l-am lăsat să le ducă dorul. Aud că între timp a dat comandă de sămânţă de toporaşi.
Mărire de salariu? Vai de capul meu, şefu’nu ştie decât de ‘mulţumesc’.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s