Ultimii paşi

ivar 1

S-a frânt din poartă o lacrimă pe ivăr
şi-nsingurând c-o-mbrăţişare tăcerile din lemn,
s-a prins în vălul toamnei, de rugină,
atât mai aşteptase din rai: un semn.
Demult n-au mai trecut pe-acolo oameni,
zborul invocă inimii o atitudine,
pe când în grota iadului stomacul
e răsfăţat, cu patimă, de certitudine.
Cel mai pustiu ţinut este în ceruri,
mint rugăciunile c-avem pe umeri îngeri,
pe buze noi ne-am picurat otrava nepăsării,
la mănăstiri se-nregistrează numai plângeri.
De data asta osul de fier îndură o fractură,
feşele porţii îi strâng la piept chinul tăcut,
cade, lăsând deschis drumul spre zori al nopţii,
dar nu mai sunt nici suflete, nici doruri de trecut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s