De după ceţuri, strâng din dinţi nişte fulgi, copii cuminţi, vântul îi trage de urechi şi-atunci se prind de mâini, perechi şi râd şi spun că nu le pasă, că iar au fugit de-acasă,
iarna le-a promis gheţuş, când îi spăla pe cap, la duş, dar au zbughit-o în decor, cu gerul din congelator.
Nervos, după discuţia c-un nor, soarele, recunoscut că se aprinde cam uşor, le-a dat un bobârnac şi nu se lasă, până nu-i vede înapoi acasă.
În curte două sănii bârfesc dezamăgite, tot în şomaj, deşi aveau CV-uri pregătite.
