Cu sau fără chiloţi

nightie 2

Investisem ceva bani în brand şi nu mai rămăsese din ei nici cât să umpli un pumn. Două triunghiuri fine de dantelă şi nişte elastic ascuns în şnuruleţ. Tocmai calitatea elasticului fusese izvorul nemulţumirii, ascuns sau nu, nu se achitase de datorie. Venisem la baie pentru un ultim retuş, înainte de întâlnirea cu nişte clienţi italieni şi acum priveam stupefiată la perechea de chiloţi, care nu îmi mai era de niciun folos. Am alergat în birou, sunând disperată, pe numărul scurt, în biroul şefului, să mai amâne întrevederea vreun sfert de oră sau să mă scuze cât servea nişte băuturi. Şeful a fost cuprins spontan de o criză de palpitaţii, îi făcuse impresia că ar fi putut fi o problemă cu contractul şi nu putea fi semnat. Am oftat resemnată şi mi-am luat a lehamite în mâini destinul, şi contractul, cu copii cu tot, şi m-am prezentat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Exuberanţi, italienii ne-au invitat să luăm prânzul împreună şi m-au asigurat că arăt superb, nu era nevoie să-mi pudrez nasul. Satana isprăvise cu dreptcredincioşii şi acum se plictisea la birou. În drum spre limuzină am dat nas în nas cu nevasta şefului, o blondă care terminase la drept şi, încă roză, înainta ţinând în braţe un fox terrier cu şapcă şi papion. Pentru ‘Iubiţel’ lăsasem un plic la îndemâna secretarei, ‘mamiţica’ plănuise să-i cumpere o zgardă nouă. Deşi am executat, fără efort, un zâmbet amabil, Iubiţel a sărit din braţele mamiţichii şi a început să mi se gudure de glezne. Din motive de regulament de ordine interioară şi penalităţi aferente, nu m-am putut apleca să-i ciufulesc bretonul. Am crezut că complimentul adus şăpcii mă va absolvi, lăsându-mă basma curată. Nevasta şefului a tresărit indignată, şeful s-a arătat mirat, iar italienii au pus mâna pe căţel, preluând iniţiativa, şi l-au predat fără prea multă grabă doamnei, care a găsit timp să se topească de plăcere. Între timp m-am scuzat în faţa şefului, invocând ciorapii, căci chiloţii îşi luaseră viaţa, dar încă mai aveam nişte mătăsuri atârnând de jartiere. Peste spinările încovoiate ale italienilor, şeful i-a suflat, la rândul lui, nevestei motivul, ea a încercat să ierte, dar nu i-a reuşit. Italienii, crezând că au nimerit în zona toridă a unui triunghi conjugal, au invitat-o curtenitor să ne însoţească şi astfel întreg alaiul, mai puţin Iubiţel, rămas să-şi ascută molarii de pantofii de lac ai secretarei, a ajuns la restaurant. Pentru că vremea era splendidă am acceptat, cu toţii, să luăm masa în aer liber. Restaurantul beneficia de o grădină superbă, printre mese, aţipiţi pe nişte scăriţe boltite, parfumau discret atmosfera nişte trandafiri agăţători. Am început să mă foiesc pe scaun, deşi nu-mi lipsea nimic, luasem geanta cu mine, fără să-mi dau seama că de fapt îmi era frig. Am abordat imediat o poziţie picior peste picior şi m-am încleştat în aşteptare. După două vodci şi o privire plină de compasiune către măslina din paharul nevestei, m-am scuzat, să maschez măcar roşeaţa de pe vârful nasului. Happy hour mi-a trimis în cale, parcă intuind că aşteptam cu braţele deschise, o chelneriţă. Am întrebat-o, fără să-mi ţin respiraţia, dacă mai exista vreo ieşire. Convinsă că am o legătură cu departamentul de pompieri, şi nu era de mirare la cât mă simţeam de înfierbântată, mi-a făcut semn spre bucătărie. I-am explicat, şoptit, situaţia şi i-am cerut ajutorul. M-a sfătuit să aştept la masă până trimite pe cineva să ia cheia de la patronul care o uitase în buzunar, când plecase să-şi facă siesta.
La început au fost nişte zâmbete în colţul gurii, care puteau trece, anonim, drept ospitalitate. Apoi privirile s-au pleoştit pe obraji, lăsând în urmă expresii de câine lăsat singur acasă. După care au început să scape din mână ştergare şi linguriţe, patrulând fericiţi, în patru labe, spre stupefacţia şefului şi a italienilor. Nevasta părea singura care să ştie că eu eram vinovata, deşi ospătarii favorizau ambele direcţii. Picioarele aproape îmi amorţiseră, îmbrăţişate în teroare, când prietena mea de ocazie a fluturat un salut de la uşa bucătăriei. M-am scuzat conştiincios, după care nu m-am mai oprit până la raionul de lenjerie al mall-ului din apropiere. M-am agăţat de prima pereche de chiloţi pe care am pus mâna, am plătit şi am tras-o după mine înapoi, în cabina de probă. Am grăbit pasul, dar chiar şi aşa am ajuns după ce se serviseră aperitivele. La privirea mâniată a şefului am mimat un singur cuvânt:’constipaţie’.
Nu s-a mai înregistrat niciun incident până la plecare, în fapt seara s-a încheiat cu un toast entuziast, vinul fusese vechi şi de calitate.
Am ajuns acasă oarecum bine dispusă, ceea ce nu i-a scăpat lui Iubi, care n-a avut nevoie decât de câteva minute ca să treacă la fapte. În timp ce vodca îmi alerga veselă prin vene, Iubi a părut surprins de lipsa de comentarii şi s-a refugiat, cu capul pe palme, pe marginea patului.
– Ce s-a întâmplat? Un cârcel?
Vai, ce greşeală să deschid gura! Pe faţa lui Iubi se instalase oroarea şi acolo avea să rămână, chiar şi după un schimb scurt de cuvinte.
– Chiloţii!!! Ai chiloţi ca ai maică-mii, fir-ar să fie! Mă simt vinovat, ca de incest.
– Chiloţii?
M-am ridicat pe coate şi am aruncat o privire. Clasici. Bumbac, albi, tăietură decentă, dar de calitate.
– Sunt de mărimea şi consistenţa unei pături! Nu ştiam că ai probleme cu rinichii.
– Nu am, prestatorii de preludiu mi s-au rupt în timpul serviciului. Am avut programat un prânz de afaceri, a trebuit să mă descurc.
– Îmi pare rău … Oricum … mi-a trecut …
Am plecat la duş. Când s-a oprit până şi apa caldă, am realizat că nu era ziua mea norocoasă, dar profitând de faptul că Satana lucra peste program şi poate obosise, m-am mai agăţat de o idee.
Cumpărasem, pentru ziua de naştere a lui Iubi, un combinezon din acelea care îşi încheie misiunea mai devreme de pulpe şi se prinde în câteva funde, asortat cu o pereche de chiloţi de mărimea şi consistenţa tivului de la batistă. Nu m-am parfumat, căci mă şamponasem de vreo trei ori până mi s-au calmat nervii. Iubi se retrăsese în pijama, cu ochii pe telejurnal şi mâna pe telecomandă. I-am aruncat un ‘Sunt obosită’ din vârful buzelor şi mi-am luat în braţe perna şi cealaltă margine de pat.
‘Nu-l interesau ştirile’, mi-a mărturisit răguşit, poate voiam să ne uităm la un film, împreună. N-am zis nimic, m-am mutat pe umărul lui şi l-am lăsat să povestească despre ce alte fantezii mai avusese regizorul. Când era gata-gata să înşire nişte impresii şi despre filmul de faţă, l-am oprit brusc şi m-am retras la marginea patului.
– Ce e? Ce-am făcut???
– Nimic, nu ştiu … pijamaua asta îmi aduce aminte de bunicul, nu pot …
Am fugit la bucătărie, de unde m-am întors cu un platou cu şuncă şi salată verde. Filmul a fost chiar interesant.
Ca să nu rămânem cu traume, în seara asta îl sărbătorim retro, cu chiloţi tetra şi izmene de la bazar, pe străbunici nu i-am cunoscut personal.

nightie 3

Anunțuri

Un gând despre “Cu sau fără chiloţi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s