Căsătorii în regim de consignaţia

park

Mă învârteam deja de o oră în cerc şi mă strângeau pantofii. Ce fel de oraş mai era şi ăsta? Într-ale noastre restaurantele ne dislocaseră vieţile de bulevarde, ţinându-se strâns, îndârjite, de mână, muşcând din trotuare, din tăceri. Nimerisem într-o ţară de gospodine? Nu mai comanda nimeni fleici făcute la repezeală, pe grătar? La început îmi fusese dor doar de o cafea, acum aş fi băut ceva. Era târziu. Simţeam, pentru că nu aveam de unde să ştiu. Nu aveam ceas şi nu existau turnuri de catedrală de unde să plângă, întemniţate, orologii. Eram înconjurată de case, cu răsuflarea pitită după obloane şi parcuri. Îmi aduceam aminte că îmi era frică de parcuri noaptea. De multe ori frunze, ramuri, trunchiuri ascundeau cruzime şi ţipete-n chin.
M-am apropiat de bariera de iasomie şi m-am ridicat pe vârfuri. De pe băncile de lemn, vopsite în roşu, chicoteau vesel bunicuţe cu fesuri lăsate pe spate, arătând cu degetul spre nişte moşnegi care chinuiau o bicicletă. Am păşit pe alee, şovăielnic, urmărindu-le din priviri plăcerea, îndulcită de apus. Am trecut de rostul lor şi m-am trezit zâmbind cu toată faţa, când mi-au făcut din mână.
De partea cealaltă se vedeau magazine. Pe frunţile de sticlă alergau lumini murdărite cu cerneală albastră. Unul anunţa reduceri la pâinea coaptă de dimineaţă, unul promitea bluze la jumătate de preţ dacă alegeai o fustă în carouri, numai unul te lăsa să-ţi încerci norocul. În vitrină, pe două verighete enorme, prinse în lanţuri, ca nişte scrânciobe, doi tineri îţi făceau poftă de iubire. Le-am trimis o sărutare din vârful degetelor şi m-am întors să plec. Nu mă aştepta nicio nuntă acasă.
– Doriţi un soţ?
Şeful de raion apăru în uşă, învârtind pe deget o lavalieră de mătase roşie. Am râs, aveam nevoie de puţin zgomot, căci tot oraşul ăsta nu era decât o insulă de sarcasm, o glumă.
– Organizaţi nunţi cu mire asortat la baloane şi feţe de masă?
– Nu organizăm nunţi!
Glasul i se piţigăise dintr-o dată, enervat. Îl jignisem şi nu ştiam cu ce.
– Aici se vând soţi, suntem o afacere serioasă, de frivolităţi se ocupă mireasa.
– Vindeţi soţi? Ce fel de soţi?
– Soţi de tot felul. Poftiţi înăuntru!
Ceva în vocea lui, uitătura mieroasă mă avertizau să fug, dar curiozitatea mă arunca în mrejele lui, irefutabil.
În magazin erau cinci bărbaţi, aşezaţi pe fotolii de piele, privind absenţi cum şampania, posibil scumpă, poate franţuzească, îşi dădea suflarea pe marginea cupelor înalte, fragile.
– Doar pe ăştia îi mai am, sunt la mare căutare.
– Aş dori unul care să ştie să facă sote de ciuperci … şi pui umplut cu piure de nuci.
– I-auziţi, băieţi, ce vrea doamna! Vă pricepeţi?
– Da, au răspuns toţi deodată.
– Dacă vă face plăcere puteţi să-i credeţi, ăsta e ultimul lot şi sunt toţi mincinoşi.
– Nu vreau niciun mincinos! Alţii nu aveţi?
– Îmi pare rău, restul stocului s-a epuizat. Au rămas doar ăştia, dar uitaţi-vă la ei, ăştia au fost de la început cei mai frumoşi!
– Dacă e aşa, cum de nu i-a luat nimeni?
– Sunt scumpi. Dar la cât şi cum vorbesc, fericirea e garantată. Şi apoi, dacă nu vă place, puteţi să-l aduceţi înapoi şi vi-l schimbăm. Aveţi douăzeci şi două de zile să vă hotărâţi.
– De ce douăzeci şi două şi nu treizeci? Sau două luni, sau un an?
– Nu ştiu, aşa e legea.
– Şi dacă îl aduc înapoi, pot lua unul care să ştie să facă sote de ciuperci? Ce alte sortimente mai aveţi?
– Fideli, gospodari, buni companioni, obraznici, buni la pat, oneşti, beţivi, artişti …
– Aveţi şi beţivi?
– S-au dat, de obicei sunt generoşi sau uită pe unde îşi lasă portofelul.
– Poate e mai bine să aştept până mai primiţi marfă.
– Nu puteţi pleca din magazin fără să alegeţi unul, dacă treceţi pragul cu plasa goală, nu o să vă mai căsătoriţi niciodată. Vi se va interzice. Sunteţi gata să vă asumaţi aşa ceva?
– Nu! Nu ştiu!
– O să ajungeţi la închisoare, să nu spuneţi că nu v-am avertizat!
– La închisoare?
– Aşa sunt legile, nu aţi citit Constituţia?
– Ce Constituţie?
– Când aţi coborât din tren vi s-a oferit una, chiar pe peron.
– Credeam că era o broşură, ghid turistic … sau ceva reclamă …
– Aşa păţim cu toţi turiştii, dar cei mai mulţi se întorc acasă mulţumiţi. Pe care să vi-l împachetez?
– Cum adică să-l împachetaţi?
– Într-un loden, pardesiu, parpalac. Hahaha. Hai, doamnă, nu aveţi deloc umor? Ce aţi crezut?
– Intru pentru prima oară într-un magazin şi sunt obligată să mă mărit, ce să cred?
– Nu vă obligă nimeni. După ce-l luaţi, faceţi ce vreţi cu el. Puteţi să-l daţi cadou.
– Cadou? Cui?
– Nu ştiu, vă priveşte!
– Când primiţi din cei loiali?
– Aaaaa … am uitat să menţionez, nu-l puteţi schimba decât pe unul din aceeaşi categorie. Of, săracul de mine, îmbătrânesc şi încep să-mi pierd unele dintre cele mai bune replici.
– Mă legaţi pe viaţă de un mincinos? Refuz, domnule!
– Puteţi refuza câţi doriţi, legea e lege, nu puteţi pleca din magazin fără să plătiţi pentru unul. Vă rog să alegeţi, se apropie ora închiderii.
Mi-am mutat privirea pe cei cinci bărbaţi rămaşi. Erau într-adevăr nişte bărbaţi frumoşi. De unul dintre ei trebuia să-mi agăţ speranţa, şi aşa suferindă. L-am ales pe cel care pretindea că nu sunt acolo, poate găsea el ceva de obiectat.
M-am trezit în momentul în care îmi şoptea la ureche că întârziam la serviciu. Nici nu auzisem alarma! Abia când am ajuns la semafor mi-am dat seama că nu mă minţise, fără el aş fi întârziat la birou, exact în ziua când se anunţau propunerile pentru promovare. Alesesem bine, păcat că nu fusese decât un vis.

men in display

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s