Atlantida, colţ cu grădina hidrologică

Bunnies!

Dumnezeu se sprijini de trunchiul mărului, cu mâinile la ceafă. Îşi întinse picioarele şi expiră satisfăcut. Aici a început tot scandalul. Pentru o vreme l-a ţinut pe vârfuri. Spectacolul lumii fusese incitant, antrenant, năucitor, dar pe măsură ce oamenii descoperiseră câte ceva din El Însuşi în propriile umbre, începuseră să se aplaude şi să-şi dedice singuri cronici pozitive. Jocul devenise repetitiv, obositor, gălăgios. Ideea i-a venit când Duhul Sfânt, sătul de lipsa lui de reacţie, i-a vărsat paharul cu apă pe anteriu. S-a răzbunat pe ce i-a trecut prima oară prin minte: principiul vaselor comunicante. Avea chef de-o excepţie.
Lovit brusc de inspiraţie, a început să facă schimbări în decor şi să instituie noi reguli. Jocul era la fel de interesant, dar, în sfârşit, avea parte de puţină linişte! Dacă nu lua în calcul boscorodelile apei. Ce nerecunoscătoare! Îi dăruise rolul principal! Dar cine îi mulţumise Lui, cu adevărat, vreodată?! Dacă nu era cuminte, avea să-i taie limba de pământ.
Auzindu-l bodogănind, apa îşi ascunse câteva silabe în fiecare ureche de scoică.
Îşi îndreptă privirile, până atunci oarecum lipite de cel de-al nouălea cer, spre marea scenă, bucurându-se de jocul actorilor. Peşti vărgaţi alergau, fluturând din aripioare, din floare în floare. Rechini cu mustaţă şi ochelari de soare îşi tratau cariile muşcând din palmieri cu coaja tare. Două balene, altădată sinucigaşe, păstoreau peste o fermă de icre, pentru consumul personal. Toate fostele înotătoare de performanţă convieţuiau aerob, bio, pe când nici nu se întrezărea reinventarea forţată a prefixului. Ca povestitor, greu mă abţin să nu intervin cu câte o remarcă …
Dumnezeu suspină pe o notă joasă. Paradisul se dezbrăcase de Cuvânt pe Pământ, mutând lenjeria murdară sub apă. Îşi aruncă un ochi şi spre ‘spălătorie’. Oameni înotau de ici-colo, fără să bănuiască că le modificase noţiunea de ‘atmosferă’. Manipulare? Neee!!! Nu-şi uda El mâinile pentru atât! Şi nici nu avea de gând să consemneze chestia asta în autobiografie. Ce istoric al viitorului, în toate minţile, ar fi crezut aşa ceva? Pentru că nu se hotărâse încă în privinţa solzilor, oamenii îşi dezvoltaseră de unii singuri propriile abilităţi şi culmea, se înţelegeau din priviri! Începuseră să se organizeze, viaţa nu-şi pierduse vremea, nici lăcomia lucrativă.
Era curios. Şi era plăcut să crezi în surprize. Şi avea parte şi de o binemeritată linişte. Până şi musca îşi pierduse bâzâitul sub apă! Dumnezeu aţipi. Povestea cu acvariul, furnizor de beţie zen, funcţionă şi pe vremea aceea, cu referinţă ca fiind cea primordială.
Nu se ştie dacă şi-a pus capăt zilelor vreo clepsidră, din remuşcare pentru că îndesase milioane de ani-lumină sub grăunţi contrafăcuţi de nisip, umblase nemernica la concentraţia siliciului din cuarţ sau Dumnezeu era atent monitorizat de Sfântul Duh, dar PreaÎnaltul deschise ochii exact când se porni tămbălăul. Mugete, behăituri, răgete, chiuituri, croncăneli şi sâsâieli.
– Ce mama dracului?! Hei! Strigă Dumnezeu şi, de nicăieri, se apropie de El Gabriel, chiar el, Îngerul.
– Doamne …
– Ce-i asta? Ce-i cu gălăgia asta?
– O arcă, Doamne.
– O arcă? Cine le-a dat ideea?
– Tu, Doamne, deşi nu chiar …
– Cui anume, dacă nu sunt prea curios, deşi îmi pierd răbdarea?
În acelaşi timp şi fulgerul şi tunetul se ciocniră şi o luară la fugă, simţind că Dumnezeu va face o criză. Soarele rămase gol-puşcă, fără scăpare.
– Noe, un tip interesant, dar, din păcate pentru opoziţie, obedient şi cinstit. El a salvat omenirea, tiparul iniţial, ramura de uscat. Specii care ar fi fost dificil de reprodus, nemaivorbind de cantitatea de muncă necesară, dar încă prost plătită.
– Noe? Cine, pentru numele Meu, e Noe?
– Tocmai am precizat, tipul care a salvat speciile best-seller, deşi văd că şi mutanţii te amuză.
– Cine l-a pus?
– Ăăăă … El crede că Tu.
– Eu? Eu?! Dracu’! De data asta îl trec la dietă! Lapte şi miere, să vadă şi el ce-i greaţa!
– Deşi aş fi tentat s-o văd şi pe asta, pe Noe ăsta eu l-am instruit, gratuit, din partea sindicatului, dar în numele Tău, ca să-ţi păstrezi drepturile de autor.
– O imitaţie?
– Perfectă, aş spune, tipul m-a crezut!
– Să-mi aduci aminte, când o să-mi scot fiul în lume, să te trimit să dai, personal, de veste mamei. Acum ce facem? S-au dus naibii pacea şi liniştea!
– O luăm de la capăt! Dar pentru că te-ai complicat, o să avem pe cap şi Atlantida!
– Gabriel?
– Da, Doamne.
– Lasă-te de stand-up. N-a râs nimeni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s