Misogin

(Text din 11 noiembrie 2014)

MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s. m., adj. 1. (Persoană) care are aversiune sau dispreț față de femei. 2. Adj. Care manifestă aversiune sau dispreț față de femei. [Var.: misoghin, -ă s. m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.

Iubesc misoginii, e muntele păcatelor mele. Of! şi eu mă dovedesc a fi uneori o misogină. Tata şi eu am divorţat de mama pe când aveam vreo 12-13 ani. Au urmat câţiva ani nebuni, de mers pe stadioane , chibiţat la mese de rummy şi poker, plimbări cu maşina şi stat la bârfe cu autostopiste sexy ( nu era împotriva legii pe atunci ). Bunică-mea, săraca, într-un act de revoltă, s-a pus pe capul meu, să învăţ ceva broderie şi maniere. Cu manierele mi-a fost mai uşor, s-o fac să se mândrească, începusem chiar să mai acopăr din vânătăile din genunchi, cu volane de rochiţe. La cusut eram o cauză pierdută, nici acum nu-s cine ştie ce. Pe la vreo 16 ani încercasem să impresionez niste băieţi, reparând o pereche sfâşiată de pantaloni, într-o tabără de vacanţă, timp în care prietena mea făcea schimb de pupături cu ăla de mă mai ţinea de mână, când mergeam la plimbare. Aşa s-a terminat şi cu iluzia asta. Pe la 14 ani, o învăţătoare , mamă a unui coleg de-al meu, mi-a spus că nu ştiu ce înseamnă dragostea de mamă ( îi legasem lui fiu-său şireturile de bancă ) şi a încercat să mi-o bage ea pe gât. Atunci am realizat, fără niciun dubiu, că eram heterosexuală şi o misogină. Patetic, m-am îndrăgostit de un frumos din echipa de handbal a şcolii ( de fotbal n-aveam , şi nici cheerleaders ). N-ar fi putut să mă iubească oricum, eram şi urâtă şi ‘tocilara’ clasei, cu tocitul aveam să rectific curând. Făt-Frumos mi-a vomitat pe bascheţi, într-o excursie la munte , n-aş mai fi putut să-l pup, fără să-mi amintesc.  Păcat! La liceu , într-o ora tensionată de fizică, mi-a căzut un bileţel în poală ( aveam să plătesc scump fericirea, cu multe note de 2, la tablă, deşi, dacă ar fi citit biletul, profesorul n-ar mai fi mâzgălit, cu dispreţ, notele mari de la teze şi lucrări). Biletul : ”Lili e fetiţă şnur fără ţâţe fără cur”, şi fără virgule. Eram într-adevăr o lungană filiformă. Minunatul zâmbea, cu satisfacţie, ca şi mine de altfel, în fond, trăsese cu ochiul. Pentru că mi-a făcut onoarea, l-am lăsat să mă ţină de mână, o dată, apoi am trecut la următorul, pentru că, în fapt, nu aveam pe raft marfa de care era interesat. Mare parte a vieţii mi-am petrecut-o printre bărbaţi . Am ascultat toate ofurile posibile despre prietene şi neveste, am plâns la toate beţiile din dragoste şi din divorţ, am dat din cap, a înţelegere, la toate minciunile şi frivolităţile ce le-au întunecat zilele şi i-am bătut pe spate. Şi-n prostia mea, am crezut că între misogini e o înţelegere şi o apreciere a adevărului. Dar îi iubesc pe misogini , dacă ‘curvele’ nu şi-ar fi desfăcut picioarele pentru ei şi ‘scârbele’ nu le-ar fi zdrobit degetele cu călcâiul, la plecare , n-am mai fi avut poezie şi poate nici geniu.

 

 20 Fotografías que demuestran que el color es lo de menos

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s