Judecaţi-mă, am adulterizat!

WAFT....what a fragrancefanatic thinks: July 2011

Ochi verzi, zâmbet larg, aur pe mâna stângă şi pe suflet. Însurat şi cu o casă plină de copii. Îmi căzuse cu tronc. Greu, ca salata de vinete pentru ficat. Poate Eminescu a avut mai puţin timp la dispoziţie, de a rămas doar cu un număr de plopi, de la trecerile mele, accidentale, se înmuiase asfaltul. Şi chiar dacă copăcimea ar fi rămas fără soţ, el nu ieşea din casă fără soaţă.
Aşteptam şi eu un moment, să mă împiedic de şireturile lui sau măcar de portieră, să împărtăşesc şi eu un zâmbet, căci mă săturasem de oftaturi şi upgradări umede la ochi. Vax morală, vax principii, vax noroc! Ca să-mi fac şi eu loc în inima lui, măcar un minut, am invitat un poliţist la barul din apropiere, unul care umbla cu foile de amenzi după el. Îşi parcase maşina cu două dintre roţi crăcănate pe trotuar, incomodând trecătorii, după cum aveam să-mi susţin plângerea, deşi era evident că lăsase loc celor de la peticiri de gropi să niveleze goliciunea neruşinată a uneia. Fericită, am condus apoi poliţistul până la colţul străzii, insistând pe superficialitatea civică a orăşenilor rezidenţi în zonele privilegiate, după care m-am întors, pe furiş şi am mâzgălit, cu mână tremurândă, un ‘te iubesc’ pe dosul foii de amendă. Ca să nu leşin de emoţie, am luat-o la fugă, râzând ca o nebună. Sau ca un copil. Abia când am ajuns acasă şi am avut timp să-mi domolesc bătăile inimii, mi-am dat seama că nu avea de unde să ştie cine sunt, dar în loc să mă întristeze, secretul meu îmi dădea mai degrabă o stare euforică, de parcă sângele mi se îmbolnăvise, doar gelozind termometrul, de alcool. Şi aşa aş fi dus-o, din râs în plâns, dacă Rodica, prietena mea din studenţie, nu m-ar fi pus pe lista martorilor în procesul de atribuire de custodie a copilului. Îl văzusem, o dată, pe tată flirtând cu o mai tânără mămică, şi mult mai blondă, în timp ce copilul îşi pusese în cap să traverseze singur strada. Cât am aşteptat să-mi vină rândul, am fost martoră, de data asta una pasivă, la procesul lui de divorţ. Ce fusese toată fericirea aia pe care le-o văzusem zi de zi, dată cu bidineaua pe chipuri? Privirile duioase, strângerile de mână? Toate şuşotelile alea vinovate, săruturile lungi, până la dezgheţul parbrizului? Ce se întâmplase cu ele, de-şi vindeau pe mai nimic amintirile? De uimire, am scăpat iubirea pe jos şi am ţipat când s-a spart în mii de cioburi şi oameni grăbiţi au călcat-o în picioare, până când n-a mai rămas decât un pic de suflet de salvat. Nişte jandarmi vigilenţi m-au scos pe uşă afară. Mi s-a recomandat casa de nebuni, dacă nu voiam să dau de dracul. Prietena mea m-a târât până în parcare, aducându-mi aminte că, deşi eram tentată să văd numai privighetori şi trandafiri, pe lume mai rămăseseră destule înjurături, cât să umpli o după amiază. Căzusesem într-o stare de perplexitate, departe de a fi inocentă, trăgând după mine vagoane de supoziţii holerice. Era liber, putea avea pe oricine, putea aparţine oricui! Dacă instanţe suprarealiste s-ar fi grăbit să-mi trimită o pereche de paramedici, cu recomandarea expresă de electrocardiagramă, s-ar fi înregistrat, ca la cutremur, primul mare atac de panică. În lipsă, s-au autoînregistrat nişte replici, tremurături şi o stare de albăstreală. Când până şi ziua, cu călcâiele pline de noroi şi coama ploioasă, se pregătea să se dea bătută, m-a adus în simţiri un fum de ţigară cunoscut.
– E adevărat?
Pe sub ochi se jucau, fără milă de posibile dioptrii, nişte litere, părăsite pe spinarea unei file de amendă.
Am leşinat.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s