Jurnalul unei târfe cuminţi – fragment

Cliff Richard jives with dancer Doreen Freeman

(British pop singer Cliff Richard jives with dancer Doreen Freeman at Elstree Studios, London during filming of ‘Serious Charge’ directed by Terence young.)

Ca pe orice student, bântuit de nelinişti metafizice, mă prindea din urmă somnul cel mai adesea în zori, pe la 4. Cursurile de a doua zi dimineaţa erau sortite relativităţii. Uneori moţăiam prin ultimele bănci, dacă apucam să ajung acolo. De cele mai multe ori mă împiedicam în fermoarul sacului de dormit. Prin anul al treilea de facultate, pe când ajunsesem cu înţelepciunea pe la genunchiul broaştei, mă împrietenisem, într-un şir de amiezi, ce urmau unor astfel de dimineţi, somnoroase, cu nişte joviali, mare parte TCM-işti, unii seralişti, cei mai mulţi din Bucureşti. Hâtri, îndestulaţi, cu proiecte inedite de înşurubare a sarcasmului. Proiectate în grup, încercate pe alţii. Rezultate empirice cutremurătoare. De râs. Ne sindicalizasem, împotriva celor care se întremau de la prima cafea.Ieşisem la priveghi, împreună, după o ratare de examen. Procentul de promovabilitate al grupului, în acea zi de 26 ianuarie, fusese de 5.5%. Un singur individ se trezise cu un 5, nesperat. Ţara îşi sărbătorea iubitul conducător (Nicolae Ceauşescu se născuse în pizma iernii), noi ne întrebam de ce ne trezisem cu faţa la cearceaf şi creier de maimuţă. Îl bănuiam pe dracul de anticomunism, îşi băgase coada în ofranda noastră.
De vreo doi eram prietenă, la cataramă şi cu Amalia. Regretam, totuşi, cam de 16 ori pe săptămână. Amalia era una dintre acele fiinţe moderne, sofisticate sexual, care nu avea chef de gesturi, implicare de hârtii tipărite şi bucătărie comună. Iubea ce-i plăcea şi numai dacă nu-i era lene. Când o apucau accesele feministe, până şi mersul i se transforma, într-o unduire şerpească, freamăt şi senzualitate. Chiar şi pe mine mă treceau fiori pe şira spinării. Amalia nu dădea greş niciodată . Se folosea de mersul tactic, chiar sub nasul prăzii, de unde invita la împerechere fără grija zilei de mâine, cu o singură condiţie: fără drepturi, numai obligaţii. Prima dată când s-a nimerit să-i fiu în preajmă, la momentul ‘femme fatale’, m-a lovit un val de tuse, de câtă stupoare înghiţisem în sec. S-au îndurat de mine nişte colege care învăţau pentru un examen la fizică, mi-au turnat o carafă cu apă în cap, că de pe buze aş fi împroşcat.
Carneţelul de bal al Ameliei nu a consemnat niciodată vreun refuz. M-a provocat să încerc şi eu. Îmi preda cursuri pe cunoscuţi, ca să am timp să mă scuz. Eram atât de stângace şi tută încât toate accesele de amuzament sfârşeau în lacrimi. Chiar şi în mediul pestriţ şi lipsit de morală al studenţimii, nu a durat mult până să fie catalogată drept curvă. Nu părea s-o deranjeze. Ba împrumutase în ţinută un fel de aroganţă duioasă, de parcă tocmai ce fusese decorată cu Steaua Republicii. Farmecul Amaliei escalada bârfele, exponenţial.
Mă atrăgea ca un magnet, deşi prietenia noastră îmi zdrelise genunchii de ce reputaţie mai credeam că aveam. Eram naivă, Amalia poseda un creier superb, ţinut la piept de matematică. O descoperisem pe când copiam împreună un curs de analiză matematică. Se ascundea atât de bine, sub note mediocre, încât era uşor de trecut cu vederea. Profesorul de matematică, însă, o dibuise. Dincolo de frumoşii ei ochi albaştri. Amalia refuzase să-i dea dreptate. Rar îi scăpa, însă, vreun examen. Nu s-a încadrat, totuşi, în acel 5.5%, în noaptea cu pricina se lăsase învinsă de un obstacol, la un chef din Regie, unul de neocolit. În timpul sesiunii de examene, curgeau chefurile în Regie – cartierul studenţesc al Politehnicii, îmbunătăţit şi cu ceva cămine ale medicinei. Era greu să crezi că mai învăţa cineva. Şi totuşi nu era mai mult de o frivolitate, în fapt, cu câteva săptămâni înainte de sesiune, ne apuca o bâţâială nevricoasă, timpul ne fugea de sub picioare şi beţiile erau momentele noastre sincere, de încurajare. Înainte de examinare îţi scoteai somnul din cap, cu forcepsul, ca să faci loc schemelor şi formulelor kilometrice.
Iată-ne aşadar, fete şi băieţi, după un examen ratat, dar nu de nerecuperat. După sfertul academic de supărare, acela în semn de respect pentru părinţii noştri, care ne sponsorizau parcursul glorios, am trecut la treburi serioase. Şi dă-i râs, şi dă-i veselie! Şi bere. Lipsea doar Jorj, ne îmbătasem oarecum, când ne-am dat seama. Era cel mai deştept dintre noi. Un urs de om, înalt, trupeş, mustaţă groasă cât degetul mare, ochi adânciţi pieziş, care ştiau să citească până sub epidermă. Misogin, cu o râcă antică pe partea frumoasă, de când îl lăsase al nimănui o supremă, fostă Miss. Umbla vorba că se săturase de mârlăniile lui de băiat de tablagiu, care nu reţinuse de la tată-său decât timbrul vocii, pe când dădea ordine. Singurul alterat îi fusese orgoliul, inima aştepta, relaxată, într-un colţ de ring.
Ne-am grupat imediat, nu ne ţineau picioarele la pas întins, dar abia de se inventase, în Bucureşti, metroul. Poate dăduse peste el vreo gripă, în care caz avea nevoie de bere, prieteni şi-o vizită. Nu aveam noi bani de vin fiert. Jorj trecuse cu brio examenul, dar îşi păstrase aerul searbăd, morocănos. Nu i-am dat timp să ne refuze, i-am invadat camera şi în clinchete de ‘noroc!’ ne-am aşezat, comod, pe nervii lui.
Nu l-am auzit de prima dată. S-a postat în faţa uşii şi a ridicat un pic vocea, era deja general. Cuvintele au căzut în cioburi, feţele ne-au împietrit inflamate.
– De ce-aţi adus şi târfele?
O singură secundă i-am furat Amaliei, atât ne-a trebuit, ca să evaluăm situaţia. Băieţii au trecut mai greu de şoc, două minute de tăcere şi guri căscate. Chiar şi Jorj părea uimit de efectul interogaţiei. Am trecut peste ea ca peste o pană de curent, am continuat, dezmeticiţi, glumele, râsul ne ducea întotdeauna mai departe. Amalia s-a agăţat, ostentativ, de gâtul unui clujean, un mofturos în alegerea partenerelor. Şi pe atunci ardelenii umblau cu slană şi ceapă pe coadă. Jorj fumega, fără niciun ajutor de la ţigară. Pe mine mă înghesuiseră Petruţ şi un coleg de facultate. Petruţ era un TCM-ist frumos, ca o zi de duminică. Ceauşescu decretase sâmbăta zi de trudă. Sub privirea de înger din zahăr caramelizat se ascundea un mare amator de sex oral şi nu oricum, ci numai în faţa oglinzii. Băieţii, care îl vizitaseră, vorbeau de una cu rame groase, aurite pe bob de fasole. Îl dăduseră în vileag, dar narcisistul nu se jena, ci aprecia situaţia ca pur capitalistă, ceea ce-l arunca, deocheat, în dizidenţă. Nu ştiu pe ce am călcat, dar l-am lăsat să mă sărute. Jorj a tras pe nări atmosfera încinsă, după care a început să zbiere, ca un apucat. Îi terfeleam adăpostul virtuţii. Întotdeauna am crezut că ‘târfă’ înseamnă mult mai mult decât atât, dar Jorj avea momente când se înţepa în simţul umorului.
Noi am mai băut o vreme, în camera Amaliei, îngrijorându-ne, doar vag, pentru instabilitatea lui Jorj. Avea nevoie de o nouă iubire, dar nici noi nu ştiam cum să facem rost de aşa ceva.

 

Anunțuri

Un gând despre “Jurnalul unei târfe cuminţi – fragment

  1. Ma fascineaza povestile de atunci cu femeile, cum se distrau, daca existau atatea domenii de ativitate, cum isi petreceau timpul, cum se imbracau, ma uit des la documentare cu ele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s