Poveste

(via d-i-a-b-o-l-i-q-u-e-s)

Piatra se vaită nopţii
de amigdalită şi tăcerile porţii,
vântul răsuceşte un vis sub cearceaf
de nori, din durere rămân numai fire de praf.
Lumina se plânge lui Dumnezeu
de hachiţele candelabrului proclamat zeu,
molii i se-nchină la altar de seară,
tăceri se preling în lacrimi de ceară.
Inima bate la poartă,
se-mpiedică şi dă cu capul de piatră,
lumina tresare în stele verzi,
ştiam c-ai să vii, dar n-ai să mă crezi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s