Poşta, realitate sau Facebook?

No automatic alt text available.

 

Ploua. Şi ieri a plouat. Azi chiar exagerează. Strâng un pachet sub braţ, cu o mână ţin umbrela şi cu cealaltă împing, cu disperare, uşa oficiului poştal. Nici nu reuşesc să-mi revin din mizeria trăirilor umede, de afară, când văd coada de la ghişeu. Am senzaţia că oamenii au renunţat să mai bea vineri seara şi s-au apucat să scrie epistole celor mai dragi ca ei, speriaţi, probabil, de încălzirea globală. Unii returnează şi cadouri prin metoda reciclării, îmi pare, văzând ce ţin în braţe colegii de la coada suferinţei.
Afară plouă, e frig şi miroase a mucegai. Înăuntru e Fata Morgana, varianta zonă cu inundaţii – oh, uscăciune, tu care ne iei în deşert! Simt stropii de năduşeală scărpinându-se de spinarea mea. Deschid fermoarul şi încep să mă bâţâi pe lângă rafturile frigorifice cu sucuri şi lapte. Mă autoservesc cu o zeamă de mere şi papaya, la cutie, că n-am văzut alte paie de ros, să mai treacă vremea şi-i fac semn fetei de la ghişeu că plătesc când îmi vine rândul. În faţa mea, o blondă în maieu, sub un pulovăr cu nasturii desfăcuţi, ascultă muzică, la căşti. Sânii mari, înfiaţi de silicon, păstrează, cu discreţie, ritmul. O bătrânică scundă şi plinuţă plimbă cu nervozitate o sacoşă goală dintr-o mână într-alta. Apăsat de o construcţie de cinci pachete, Babel-ian concepută, un vlăjgan ras în cap şi cu tatuaj pe gât îşi încordează disciplinat muşchii. Blugii trişti, de parcă ar fi ratat un sezon la mare, îi atârnă pe tivul bucilor. La ghişeu, o mamă şi un cărucior. În timp ce cu mâna stângă îi ţine sticla cu lapte bebeluşului, cu dreapta încearcă să completeze un formular. Bebeluşul nu pare prea mulţumit de efortul femeii şi mai scapă câte o înjurătură cu balonaşe alburii pe babeţică. Mama tot mamă, se apleacă, răbdătoare, să-i şteargă guriţa, inducând o undă electromagnetică, de dezechilibru, în tânărul cu turnul în braţe. În trei paşi, de vals, reuşeşte să-şi trezească vigilenţa, numai că blugii, ei, blugii, se sustrag de la răspundere şi încep să alunece ispititor, lăsând vederii, cu sau fără ochelari, o ţiplă de bumbac albăstrie, cu superman la imprimeu. Disperat, vlăjganul îi face semn, cu cotul, blondinei melomane, să-i dea o mână de ajutor. Fata ridică din umeri, cu nepăsare şi întinde mâna, să-i prindă nădragii luptători pentru libertate. Şi numai ce se repede bunicuţa şi-i arde planturoasei o palmă peste mână, după care îi dă jos pantalonii sideratului, cu totul! Frecându-şi cu satisfacţie mâinile lucrului bine făcut, ne aruncă şi nouă, păcătoşilor din noada cozii, o ridicare din sprâncene:
– Ce? Nu înţeleg deloc generaţia asta Facebook … like, like, like … Când e vorba de amărăciunea unui copil, dai ‘share’, ‘share’, da?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s