Que je t’aime. Toi, non plus.

Image result for johnny hallyday

M-am îndrăgostit odată de o carte. Şi nu era nimeni prin preajmă. Demult nu mă mai feream de Johnny (Hallyday). Îl ştiam acolo din tinereţe şi îmi era de neînţeles cum de fiecare dată iubeam în limba franceză, deşi aveam să mă mărit în limba engleză.

https://www.youtube.com/watch?v=xRxT5QONyGA

Şi muzica lui, şi cartea m-au ţinut prizonieră pentru o vreme, am crezut că în sfârşit mă întâlnisem, rarisim, cu lipsa de ipocrizie. Niciodată parcă nu mai zburasem la fel, prin poveste şi prin muzica de dincolo de ea, goală, numai aripi, numai cuvinte. Dar lipsa de ipocrizie e propriul ei inamic, oglindită în infatuare se răstoarnă în opusul însuşi.

https://www.youtube.com/watch?v=fK2O6g08Q0o

A dat perdelele la o parte, arătându-mă lumii cu piele şi pene. Aşa mor iubirile, din cauza unei clipe, din cauza unui frig.
Am rămas acolo o vreme, în spatele unei neîncrederi, în spaima unei mirări cu literă mare. Doar cu Johnny.
Azi pleacă şi Johnny, ceea ce credeam a fi iubire a putrezit demult. Nu vreau să putrezească şi Johnny. Îi voi închide, grijuliu, amintirea în singurul ecou de care nu mă tem: l’amour. Johnny pleacă adorat, ca un rege, dragostea mea s-a furişat tiptil, pe sub uşă, ca o misivă de chemare în judecată.
Nepăsarea şi-a făcut loc, dând din coate, Johnny îmi face din mână, de bun rămas, afară a nins, semn că a venit timpul să trec totul pe curat.

https://www.youtube.com/watch?v=9bVjvznyE6g

Image result for johnny hallyday

(Cu Catherine Deneuve, 1962, fotografie de pe site-ul The Times)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s