Aristocraţia orgoliilor fără stern

Image result for speech at company party

 

Mă durea inima pe-o parte, partea pentru care nu s-au inventat pastile, şi căutam câteva picături de apă. Degeaba am aşteptat ajutor de la ceruri, nimeni altcineva nu se mai ruga să plouă. Dumnezeu investeşte în unanimitate, bătrânul comunist ascunde burţile flămânde pe sub plapume de împrumut. N-aş fi deranjat, bătând pe la uşi străine, aşa că am ales clădirea impozantă a culturii, cu larmă şi lumini. Acolo nimeni nu va număra paharele cu apă. Oameni intrau şi ieşeau, cuvintele li se înnodau deasupra capetelor, unele se răsturnau duşmănos pe urechile ciulite, altele râdeau, ţinându-se de bărbie, să nu se bâlbâie. De la tribună cuvântările îşi schingiuiau propoziţiile de la coadă spre cap, iar cei din public mestecau resturile, pletoşi şi prost îmbrăcaţi. Toată veselia lor adunată era mai tristă şi mai amară decât durerea mea de inimă. Apa se servea pe post de băutură de colecţie, la bar şi a trebuit să scot nişte bani din buzunar. Şi nu puţini. Plătisem pentru apă, nu dădea nimeni vouchere la intrare şi probabil aveau poliţişti care taxau pentru staţionare. Când unul s-a apropiat, cu intenţia în mână şi calcule în priviri, l-am întrebat al cui e circul.
– Petrecere de bun venit pentru noii membri. ‘Asociaţia mâinilor care se spală una pe alta’.
Era momentul să-mi ascund palmele curate la spate şi să nu mă uit, nici măcar cu furie, înapoi.
– Nu puteţi pleca! A început procesul de evaluare.
Mi-am dezmorţit călcâiul în pantofi, nici prin gând nu-mi trecea să le accept sentinţa de vulnerabilitate. De parcă Dumnezeu, Sfinţii, guvernele, banii nu erau de ajuns. Mă pândeau de după colţuri şi voluntarii. Nu-mi venea să cred pe ce se iroseau, nestingherite, minţile! Asociaţia funcţiona pe principiul Parlamentului, cu diferenţa că primii veniţi se autodeclaraseră, după care au decretat, vax imparţialitate, admiterea de noi membri. Asociaţia hotăra binele general, indiferentă la circumstanţe, lupta cu nedreptatea, cu partizanat, judeca fără timp pentru argumentare, propovăduia morală din cele mai de neîncredere puncte de vedere, refuzând ochelari. Albul era negru, negrul tânjea să fie alb, nu era voie cu apă şi săpun aduse de-acasă. ‘Asociaţia mâinilor care se spală una pe alta’ se amesteca în treburile tuturor, apărând propriile interese.
Din lumea mea mică, lipsită catrastrofic, la un moment dat, de nişte picături de apă, am îndrăznit să sper că şmecheria românească nu alterase şi ce mai rămăsese fragil din înţelepciune, sufletul. Dar cei ce se lăudau că înţeleg scrisorile din viitor, traduceau, fără trecut, prezentul. Mă plimbau deja prin galeria eroilor şi a deschizătorilor de drumuri şi eu tot mă gândeam să plec. Nu că nu aş fi fost impresionată. Eram, dar sunt o idioată când vine vorba de inventat scuze. Şi pentru mine, şi pentru ceilalţi.
Plecarea însemna izolare, destin neputincios. Dar ce să caut eu în pompoasa ‘Asociaţie a mâinilor care se spală una pe alta’? Acolo se descurcă iţele cunoaşterii fundamentale, politicii de ţară şi secretul tinereţii. Propagare pe sens unic.
Cineva, un prost, trebuie să rămână la poartă nouă, îndrăgostit de oameni, de adevăr, reciclând încredere. Nu vă mai ascundeţi, viclean, pe după CV-uri, postul s-a ocupat!

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s