Semne de carte

Image result for detektiv smoking in shadow(Pinterest – L.A.Noire)

Îşi alesese cu grijă locul în întuneric. Lumina lămpii nu-l căuta, i se oprea pe borul pălăriei. Se arăta puţin, când trăgea din ţigară. Flacăra mică, o scânteie, tremura pe buze şi îşi dădea sufletul în scrum, ca un ţipăt, aruncând vina pe umerii mei. El era rece, fără culoare, tăcerea îngheţa nişte trepte între noi. Aştepta să-mi adun ploile. Era potop, de-o săptămână. Şiroaile înecaseră grădina. Acum obosise. Burniţa, tresărind la fiecare sperietură de lumină. Aş fi distrus pantofii de catifea în pacostea moale, de noroi. Mi-am rulat pe mână ciorapii de mătase şi i-am lăsat să cadă în pantofi. Pentru o clipă mi-am privit picioarele goale. Albul lor striga în noapte, a frig, a drum. Le-am tras pe faţă cizmele de cauciuc şi m-am îndreptat către el. Să-l zgâlţâi, să-i aduc aminte că încă îl mai voiam. Arătam ca o caraghioasă. Rochia tristă, în roz şi cenuşiu, cizmele largi, verzi, noroaiele ţinându-se ca scaiul de noi. Burniţa îmi ruinase coroniţa de flori din păr. Flori mărunte, de tafta. Când m-am apropiat la câteva palme, a tras în plămâni parfumul ce-l adusesem, pe trup, cu mine. L-a luat pe buze, de pe vârful degetelor, s-a întors pe călcâi şi a dispărut în beznă. Voia să-l urmez? Mă părăsea? De ce m-a aşteptat la locul începuturilor noastre? Ştia că mi-e frică de întuneric, îmi acoperea ochii, eu nu sunt una dintre persoanele acelea norocite cu ochi de pisică, cu nouă vieţi, prinse una de alta … Am alergat după el. Respiraţia împrăştia o ceaţă albă pe aerul rece – disperarea. El furişase tăcerea pe sub tălpi, paşii mei împroşcau fără milă. Când l-am ajuns din urmă, l-am apucat de tivul hainei, dar a lăsat-o să-mi cadă pe braţ şi a dispărut cu totul … într-o carte. Paginile mi se lipeau de poalele rochiei, ude şi grele, lăsând ochilor doar câteva cuvinte. Înaintam încet, povestea nu se grăbea. El avea paşii uşori, parcă silabiseau în şoaptă. Îmi era frică că o să mă sufoc. Am început să alerg, tuşul vorbelor se alungea, nu mai vedeam decât umbre şi o repetiţie a sufixelor. Preţioasă, fragilă. M-a prins de mână când mai aveam un pic de intrigă pe palme, fără să mă lase să-i dau gândului de capăt. A aruncat ţigara şi am luat foc, îmbrăţişaţi, iubind ca o lumânare.
Cenuşa ni se va lipi de alte degete, acelea care vor citi, fără parti-pris-uri, povestea până la final. Ne vor sufla pe fereastra deschisă, iar nimicurile noastre vor căuta, orbecăind, ploaia.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s