Semne de boală

Image result for black and white hate(Crying Girl by LouisWu)

Există un cancer al minţii, care, în egosimul de a se salva, ronţăie tot ce nu am fost în stare să zdrobim prin nepăsarea faţă de suflete. Un cancer al minţii care se închină unui trup frumos, ca cel îmbăiat în lapte de bivoliţă sau apă de heleşteu, pe lună plină. Un cancer care încurajează în noi ura faţă de celălalt, când nu ne mai e de ajuns grija pentru sine. Acest cancer, deşi are remediul gratuit, blând şi la îndemână, singura chemioterapie fiind a conştiinţelor, de care nu prea ne pasă, e mortal. Ne omoară ca specie, lăsând în urmă nişte mutanţi microbieni, care la rândul lor încep să se infesteze reciproc cu tot felul de complicaţii, imaginaţiile murindu-le în chinuri bizare. Cancerul minţilor se recomandă pe cărţi de vizită din carton scump, tipărit cu cerneală aurie, drept stagiu extaziastic al înţelepciunii, vizionar al unei realităţi nesupuse retinei. Cei ce îi rezistă sau supravieţuiesc nu primesc nicio răsplată, nici măcar locuri de sfinţi sau reciclări de îngeri. Ei doar strâng în burţile goale durerile negre, primordiale şi respiră cu teama că orice strănut ar putea da naştere unui alt univers. Cel al cancerului absolut. Fără Dumnezeu şi fără o teorie a evoluţiei. Numai ura infinitului pentru că e infinit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s