Dimineţi cu fustele-n cap

Related image(Pinterest)

Margot înnebunise. Vecinii o priveau de după perdele cum părăsea dis de dimineaţă, cu pas de domnişoară, casa, lăsându-l pe Grigore în grija asistentei medicale plătite cu ziua. Casa fusese a Petreştilor, părinţii lui Margot şi nu scăpase de naţionalizare. Pusese ochii pe ea un ajutor de comisar, iar ei fuseseră mutaţi la demisol. Acum, de când le fusese retrocedată întreaga clădire, se mutaseră în apartamentul principal, menţinând foştii locatari, urmaşii celui ce-şi urmase şeful de partid ca miliţian, şef de circă, drept chiriaşi. La moartea miliţianului casa fusese divizată în trei, ca să încapă, mănuşă, pe mâinile celor trei fii, fii ce nu sufereau să se privească în ochi unul pe altul. Acum nepoţii de pe urma unuia se mutaseră în locul lor, la demisol, lăsându-le vechile odăi. Familia lui Margot fusese respectată şi înstărită, dar tatăl temuse firea visătoare a fetei şi o măritase cu Grigore, pe atunci un tânăr funcţionar de bancă, cu bune perspective, zgârcit şi ursuz. N-a fost însă să fie şi asta l-a făcut să-şi verse nervii, decenii, pe biata Margot. Totul era trecut pe numele lui, el semna pentru pensie, el ţinea banii. Ea primea, după calcule minuţioase, îndeajuns cât să acopere meniul săptămânal şi stocul de cosmetice de la baie. Grigore nu-i dăduse permisiunea să-şi caute un serviciu, preferând s-o ţină acasă, ca pe o servitoare personală. Femeia n-a auzit un cuvânt bun din partea lui. Făcuseră un băiat împreună, timid şi cu spaime la apropierea lui taică-său. Margot, uzând de vechi cunoştinţe, îi aranjase plecarea în America, la studii, băiatul era foarte deştept. Îl sfătuise să stea cât mai departe de casă. Probabil şi Dumnezeu se minunase că planul îi reuşise. Dispreţul lui Grigore se dublă, ba dacă vocifera, îi mai întorcea şi câte un dos de palmă. Toate erau din vina ei, căci simpla ei prezenţă îi ridica tensiunea arterială. Apoi se întâmplă minunea. Grigore fu doborât la pat de un accident vascular cerebral. Tot ce mai putea îndrepta împotriva ei erau ochii şi ura aceea ar fi putut ucide o armată, doar că Margot între timp devenise imună. Pentru că băncile pe la care lucrase nu-i recunoscuseră, cu surle şi trâmbiţe, meritele, Grigore ajunsese să dispreţuiască tot sistemul. Ţinea banii, care nu erau puţini, într-o cutie de lemn, sub şifonierul din dormitor, într-un sertar făcut anume să arate ca sprijin pentru mobila din lemn masiv. Margot aproape că-şi pierdu minţile de fericire, pentru prima oară banii contau, ca şi hotărârile ei. Se putea bucura de viaţă, de tot ce i se cuvenise dar îi fusese luat. Aşa fuseseră vremurile, nevasta asculta cu smerenie de soţ, chiar dacă văzuse ea că pe la alte case nu era chiar aşa. Cu cât îmbătrâniseră Grigore devenise mai violent, uneori bea, dar nu cheltuia mult, prefera să bea de la alţii. Nu ştia ce avusese bărbatul în gând să facă cu banii, pentru că după plecarea lui Radu în America, se jurase că băiatul nu o să pupe o leţcaie.
Margot scoase bancnotele în pumni şi aruncându-le în sus, le lăsă să plouă peste ea. Ba, sesizând cât de tare îl enerva pe Grigore, începuse să-i tremure buza de jos, se dezbrăcă în pielea goală şi începu să danseze, ca o nimfă, acoperindu-se cu bani, râzând ca o nebună. Se opri în faţa oglinzii şi îşi înghiţi râsul, înspăimântată. Îmbătrânise. O femeie trecută, urâţită. Bătu din picioare, strânse din pumni şi se puse pe treabă. Se îmbrăcă în grabă, luă o mână de bancnote şi nu se opri până la coafor. Plăti din mers pe una dintre vecine, care se întorcea cu găleata de gunoi, să stea cu ochii pe bărbat până avea să revină. Urmară şedinţe de manichiură, pedichiură, masaj, epilat, căci Grigore o ţinuse departe de cochetărie, spunându-i că trebuia să păstreze ce primise de la Dumnezeu. Mai fusese şi gelos nemernicul! Miliţianul, un ţopârlan, îi făcea, pe când trăia, ochi dulci când se întâmplau în acelaşi timp pe scări, iar Grigore le învinuise pe ea şi manierele ei burgheze, o otreapă morală, care nu înţelegea deloc socialismul. Bogătaşii nu se jenaseră nici de prostituţie, de-aia nu o lăsase să muncească, cine ştie cui şi-ar fi vândut favorurile, doar ca să-l facă de râs în faţa colegilor de partid. Deşi îi urâse şi pe aceia, pentru că nu fusese niciodată investit în vreo funcţie importantă, ci, pentru că avuseseră casă şi pământ în Bucureşti, fusese repartizat la o întreprindere de confecţii, şef de birou la contabilitate. Mai făcea şi naveta! Se răzbunase, chiar dacă laolaltă cu toţi ceilalţi, subtilizând lunar un sfert din producţia fabricii, pe care o vindeau, în interes personal, pe la târguri şi vecini.
Margot avea puţine prietene, rămase din vremurile bune, care mereu o sfătuiseră să divorţeze. Dar unde să se ducă? Nu ştia să facă nimic, nu avea nimic pe numele ei.
Acum parcă întinerise douăzeci de ani. Prietenele o priveau stupefiate. Ţinută elegantă, îmbrăcăminte de la magazinele cu ştaif, din centru, pantofi scumpi, pălărie de fetru, părul de culoarea mierii, machiaj discret, arăta exact ca maică-sa, Petreasca, în vremurile de prosperitate, când ţinea pe vârfuri toţi bărbaţii importanţi ai capitalei. Fusese o frumuseţe Aglae Petrescu! Era şi Margot, doar că pe ea o îngropase în zdrenţe ghinionul şi un bărbat prost. Acum Margot strălucea, vecinii bârfeau că-l omorâse pe bărbatu-său, căci nu-l mai văzuse nimeni de săptămâni, dar nu se puteau opri să nu admire lumina şi fericirea care i se instalaseră, cu titlu definitiv, pe faţă.
Sora medicală venea pe la nouă dimineaţa şi pleca la patru şi jumătate, deşi Margot o ponta până la cinci. Cumpăra discreţie, dându-i ocazia să petreacă mai mult timp cu copiii, care curând aveau să o părăsească pentru a merge la facultate. Seara se ocupa ea de Grigore şi nu era greu. Avea nevoi puţine acum. Ba devenise bărbatul bun pe care şi-l dorise toată viaţa. N-o certa, nu înjura, tăcea când o vedea plimbând prin casă câte un pahar de vin, nici măcar nu se mai enerva aşa tare când o vedea cu hainele astea noi, frumoase şi scumpe.
Margot cunoscuse, într-una din ieşirile ei matinale, la o oprire pe băncile Cişmigiului, un fost director de şcoală, blând şi galant şi i se aprinseseră un pic călcâiele. Îl invită la cină şi se pregăti ca în vremurile bune, cu aperitive, două feluri principale, pe alese, desert, băuturi fine. Pe Grigore îl prezentă drept un unchi căruia, din nefericire, îi rămăsese ca unică bucurie compania rudelor. Ea îl luase în grijă mai mult din milă, era ca o legumă şi numai ea credea că mai vede sau aude câte ceva.
După coniac şi ţigări se lăsă dusă, mai mult pe braţe, spre dormitor. Se încinseseră şi directoraşul nu era atât de pămpălău pe cât îl crezuse. Făcuseră dragoste pe aşternuturile noi, de mătase trandafirie. Era prima dată în viaţa ei când se simţise iubită. Bărbatul părea la fel de emoţionat. Cu greu îl lăsă să plece acasă, dar nu era înţelept să-şi şocheze vecinii şi aşa tulburaţi. Deşi fusese, pentru multă vreme, bătaia de joc a tuturor. Grigore o trimitea la bucătărie, să pregătească cafele, când îl vizita una dintre nurorile miliţianului. Se închideau în dormitor şi, deşi dădea radioul la maximum, auzea tăblia patului lovindu-se de perete, ca un ceas de pe vremea bunicului, pe care îl urâse pentru că măsura timpul cât trebuia să înveţe broderie cu domnişoara Panaitescu. Mai aducea acasă şi alte femei, cu scuza că le pregătea pentru contabilitate, unele de la birou. Le plătea din banii ei, luaţi pe pământurile pe care le vânduse după reîmproprietărire. În tinereţe fusese mai discret, dar după plecarea lui Radu ea nu mai valora nici cât o cârpă de şters pe jos. Ce-i drept nici ea nu-şi mai ascunsese repulsia pentru egoismul şi brutalitatea bărbatului. Acum îi plătise cu aceeaşi monedă şi meritase! Pentru prima oară în viaţa ei avusese un orgasm. Era în al nouălea cer şi nu-i păsa nici dacă avea să fie acuzată că-l ucisese pe Grigore!
Grigore a crăpat de unul singur, nesuportând fericirea deplină de pe faţa nevesti-sii şi mirosul dulceag de sex, furişat pe uşa uitată întredeschisă a dormitorului, când femeia, aproape nudă, îşi condusese amantul, la plecare. Ba târfa îi făcuse şi cu ochiul!
Îl îngropă modest, motivând că aşa lăsase instrucţiuni. Nimeni nu ridică din sprâncene, toţi îi ştiuseră hachiţele.
Margot vându şi casa şi îşi cumpără un apartament cochet, în unul din cartierele acelea noi, pline de feţe tinere. Radu s-a întors în ţară, pentru un post în administraţie. Margot a apucat să-şi strângă în braţe nepoţii.
Nu s-a mai măritat niciodată, dar a păstrat compania directoraşului iubit până la sfârşit. Au murit în acelaşi an, foarte bătrâni, dar fericiţi.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s