Nea Alecu, nea Alecu …

Gregory's Girl (1981)[Photo from http://www.timeout.com, from the movie Gregory’s Girl (1981)]

Pe Alecu îl luă în braţe norocul când se dădu în folosinţă alimentara cea nouă, de la parterul unui bloc cu zece etaje şi balcoane duble. La primul etaj birourile directorilor fuseseră crăcănate pe mai mult spaţiu, la vechiul sediu, o clădire de dinainte de război, încă încălzită cu sobe pe lemne, rămăsese doar contabilitatea, iar femeile alea se croşetaseră şi se împletiseră din cap până în picioare. Alecu căra marfă la rafturi la o prăvălie mai mică, de cartier, dar pe unde nevasta unuia din directori avea o soră, pe care o vizita destul de des. Îl remarcase când o ajutase să ducă la maşină o plasă cu pui. Ăsta era Alecu, avea un nas de copoi, mirosea o oportunitate de la câţiva kilometri, înainte de a se trezi toţi vecinii! Şefii de alimentara erau numiţi în general dintre bărbaţi, deşi sectorul de activitate era preponderent feminin. Nu că socialismul ar fi păstrat secret vreun păcat misogin, din contră, femeile erau promovate ca tovarăşe de nădejde, mai ales cele gureşe, din familie. Cele cuminţi erau ţinute acasă, în puf, chiar dacă venite de la ţară, era momentul să pună munca de cu zorile în cui si să-şi cremuiască mâinile crăpate, ţara avea nevoie de mame eroine şi unele învredniceau partidul cu câte 8-9 viitori membri. Creşele preluau din osteneala instinctului matern, apoi grădiniţele, şcolile, totul era planificat spre prea binele femeii. Dar peste colectivele largi de femei erau numiţi şefi bărbaţi doar pentru a menţine la niveluri admisibile bârfa şi gălăgia, şi o oarecare disciplină. Femeile erau harnice şi pline de iniţiativă, dar când îşi băga ducă-se pe pustii coada sau se uita mai lung bărbatul uneia, se certau ca la uşa cortului, râca dura cu săptămânile, era un infern pe la şedinţe, căci se pârau şi la partid. Experienţa dovedise că un bărbat cu pumnul de fier şi vorba-mănuşă de catifea reuşea să ţină sub control latura asta exaltată, feminină, de care multora li se făcea până la urmă ruşine.
Un alt mare noroc pentru Alecu a fost când a început raţionalizarea alimentelor pe cartele. Produse adiţionale rămâneau puţine şi trebuiau împărţite înţelept. Întâi celor de la care putea primi la schimb favoruri, apoi celor de pe urma cărora mai făcea un ban în plus, apoi obligaţiile, abia apoi colectivul de angajaţi şi familiile lor , iar restul, tot pe profit, mergea la cei ce locuiau în împrejurimi. Împărţeala era atât de riguroasă că nu mai era nevoie să scoată prea multă marfă pe rafturi, produsele erau distribuite direct din depozit. Ca urmare, Sulfina, nevastă-sa, fu ridicată de la maşina de cusut şi numită şefa atelierului de croitorie. Acolo se îmbrăcau de acum doamnele de la partid. Atelierul fusese înainte al unui evreu, iar după ce fusese naţionalizat bătrânul fusese lăsat la conducere, căci nu exista în judeţ altul mai bun. Când s-a pensionat, a lăsat-o în urmă pe fiică-sa, care îi moştenise îndemânarea la foarfecă, dar venise cu idei noi, în pas cu timpurile. De la rudele din străinătate primeau cataloage, la care fata adăuga propriile idei. Fusese totuşi nevoie de o linie nouă pentru femeia angrenată mai mult în viaţa politică şi socială, femeia cu origini sănătoase, care abia descoperise manichiura. Sulfina se potrivea perfect. Modelele filiforme, cu eleganţă discretă din vitrine au fost înlocuite cu stofe colorate, croiuri pentru şolduri late, iubitoare de mulţi copii şi lungime decentă, doar un pic peste genunchi. În spate se mai lucra la vechile modele, ca o ocultă, la suprapreţ, dar la vedere, noua eleganţă socialistă surâdea bulevardelor, la lumina jucăuşă a firmelor cu neoane şi licurici. O lume de asfalt şi beton armat îmbrăca oraşele, ca un vis grandios de orezărie.
Aşa se făcu că Cristeştii, Alecu şi Sulfina, se treziră dintr-o dată înstăriţi, deşi nu erau atât de proşti încât să strige în gura mare. Soarta le fusese iar prielnică, fuseseră binecuvântaţi şi cu un băiat, premiant, că toată lumea avea nevoie de un polonic de smântână, chiar şi din aceea îndoită cu făină şi apă, şi jumătate de pachet de unt pe săptămână. Mai treceau neobservaţi şi câte un metru, poate doi, de stofă, de 8 Martie, pentru că ambii părinţi se implicau în educaţia copilului. Dacă Alecu preluase şi ceva răspunderi pe linie de partid, Sulfina se dedica, după program, cu trup şi suflet copilului. Era lumina ochilor ei.
Pe la 14 ani începură să fie chemaţi, discret, la şcoală. Victoraş agresa fetele din clasa lui şi chiar pe unele mai mici. Le mângâia pe sâni sau îşi insinua mâinile pe sub fustele de la uniforme. Fusese atenţionat de directoare, dar situaţia se înrăutăţi, căci fetele se plânseseră acasă şi îşi trimiseseră părinţii să reclame conducerii. Au urmat ameninţări cu raportarea la judeţ dacă nu erau luate măsuri, oamenii se dovediseră destul de înţelegători, din respect pentru părinţi. Deşi Sulfina încercase cu nişte ceaiuri speciale, recomandate de o doctoriţă ce servea şi la o unitate militară, nimic nu ajuta. Hormonii puseseră stăpânire pe drăgălăşenia lor de băiat şi puneau în pericol şi tot ce adunaseră de-o viaţă.
Dar iar soarta le mai dădu o mână de ajutor, căci aşa e la omul gospodar, chiar dacă Dumnezeu fusese şters de pe liste, utopia după care se ghidase încă ţinea frâiele. O verişoară îndepărtată de-a lui Alecu, din Teleorman, trecu pe lumea cealaltă, la o altă formă de partid, lăsând în urmă o mândreţe de fată de 14 ani, deşteaptă, dar săracă lipită pământului. Sulfina şi Alecu îşi şocară neamurile când se prezentară pentru adopţie. Cu atât mai mult cu cât nu dăduseră nimic nimănui vreodată, fără să gândească ceva la schimb. Poate că totuşi, până la urmă, aveau şi ei un boţ de inimă, cu suflet bun. Ba începuseră să-i laude, pe unde apucau. Fata fu înscrisă la cea mai bună şcoală din oraş, îi plăteau ore de pian în particular, o purtau îmbrăcată ca pe o prinţesă, chiar mai scump şi mai elegant decât mamă-sa asta de-a doua. Nişte vânzătoare de la magazinul universal fuseseră auzite, la o ieşire la cafea, că Sulfina o trata mai ceva ca pe propriul copil, îi cumpăra lenjerie scumpă, din aia de dantelă şi capoate de mătase, de vedeai prin ele. Poate că lumea îi dispreţuise că se umpluseră de bani şi îşi uitaseră locul, dar acum era timpul să fie iertaţi, căci se purtau exemplar cu fata. În acelaşi timp neroziile lui Victor, consemnate de şcoală, se răriră, până se opriră de tot, semn că fata avea un efect pozitiv şi asupra băiatului. Au urmat ani buni, excursii cu ONT-ul în străinătate, concedii de lux pe litoral. Copiii au reuşit amândoi la facultate, fata la Iaşi, băiatul acasă. Crescuseră şi parcă nu se mai înţelegeau aşa de bine, alte idei, alte ţeluri în viaţă, deşi părinţii se străduiau să menţină aparenţele. Sulfina a avut grijă s-o mărite pe Alexandra cu zestre, i-a făcut nuntă mare, ba gurile rele spuneau că a avut un mic rol şi în alegerea mirelui. Mama acestuia era o fostă consăteancă, măritată cu un vice, destul de sus. Băiatul era un pic timid, probabil nu ar fi reuşit să se însoare fără maşinaţiunile maică-sii, dar ducea pe umeri numele tatălui şi ceva avere, iar fata era ambiţioasă. Nici că se putea o alegere mai fericită!
Victor a rămas să studieze la facultatea din oraş, dar încă dinainte de a începe cursurile s-a întors la vechile lui metehne. Maică-sa îi scuza excesele, băiatul nu voia decât să placă, poate avea şi ea o vină, că prea îl răsfăţase, dar plângerile curgeau şi Victor nu dădea semne că înţelegea situaţia. Mulţi credeau că poate îi ducea dorul Alexandrei, dar el zâmbea sarcastic când era întrebat, văzându-şi în continuare de petreceri şi vânătoarea de fete frumoase. Dar norocul le-a bătut şi de data asta la uşă, fiica unei alte verişoare îndepărtate, de data asta a Sulfinei, reuşise la facultate dar maică-sa, cu alţi 5 copii acasă, nu putea s-o susţină financiar. Sulfina s-a oferit imediat ce a văzut fata şi a mutat-o în aceeaşi zi la ei. Deşi nu se arăta, probabil încă suferea de dorul Alexandrei, iar vizitele, nu aşa dese, nu erau de leac. Sofia era la fel de frumoasă şi ambiţioasă, ea şi Victor se înţelegeau din priviri. Bunătatea Cristeştilor era astfel pe deplin răsplătită.
Cam la un an de la venirea fetei, vecinii au asistat la o întâmplare neplăcută, mama Sofiei a făcut mare tămbălău la poartă, urlând peste gard Sulfinei că are să plătească, strigând-o codoaşă şi câte şi mai câte alte panarame, care nu se mai auziseră prin zonă. Alecu s-a scuzat în faţa cunoscuţilor că femeii îi fusese frig, luase ceva de băut la gară şi i se urcase la cap. La câteva zile femeia a fost văzută cerându-şi scuze vecinilor de peste gard, după care, precaut, condusă de Alecu, personal, cu maşina burduşită cu bunătăţi. Se gândiseră la copilaşii rămaşi acasă şi o iertaseră. Numai doctoriţa Diaconescu râdea ironic de după perdele, trăgând neglijent dintr-o ţigară. Pe lângă cabinetul de ginecologie din incinta policlinicii, se spunea că mai avea unul amenajat şi în demisolul vilei, unde performa competent şi discret avorturi. Ea şi Sulfina, deşi diferite ca ziua de noapte, Sulfina scundă, rotunjoară, veşnic stridentă şi cu buzele făcute, Diaconeasca subţire, înaltă, fină, erau văzute des împreună, alergând la cafele, de la una la alta. Sulfina nu înceta s-o laude, fetele aveau ce învăţa de la domnişoara doctor.
Sofia s-a măritat şi ea bine, au mai urmat nişte nepoate, deşi unii credeau că doar le numeau aşa, ca să nu fie acuzaţi de bani iliciţi din chirie. Fetele stăteau pe perioada studiilor, după care plecau în căsnicii confortabile şi posturi bine plătite. Victor s-a însurat şi el, foarte bine. A fost tras de socru-său în politică şi a trebuit să se mute în capitală. Dar era foarte bine văzut. Mai trecea pe la părinţi, când mai luau de suflet câte o rudă necăjită, să ajute şi el, măcar cu părerea, că nu aveau nevoie Cristeştii de banii lui. Multe fete frumoase mai erau în familia asta a lor! Şi toate cuminţi, nu umblau cu golani, nu veneau noaptea târziu acasă. Sulfina şi Alecu erau lăudaţi peste tot, pentru educaţie şi mai ales pentru generozitate. Numai neamurile imediate mai aveau, când şi când, câte ceva de cârtit. Despre bunătate. Deh, invidia …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s