Miţi are un amant!

Miţi era o femeie cuminte, nici urâtă, nici frumoasă, o anonimă de zi cu zi, pe care o lăsase bărbatul, pentru una mai tânără. Ca şi cum aş scrie ‘Ana are mere’, atât de prespălată şi de zvântată e povestea asta! Miţi nu avea însă nici mere, nici pară. Lucra la o farmacie, într-un orăşel de provincie, unde toată lumea ştia ce mănâncă lumea ailaltă.

Bărbatu-său era profesor de matematică, fusese însurat cu matematica dinainte de a bea o cafea cu Miţi, la o mătuşă aniversată în sufragerie, într-o duminică. După două filme şi o prăjitură, epuizaseră tot ce aveau de vorbit şi atunci Emil o ceru de nevastă. Nicio clipă nu i-a trecut lui Miţi prin cap să zică nu! Emil era un bărbat bine, o faţă candidă, înjumătăţită de un zâmbet larg, sprâncene unite în căutare de acolade şi ochi aburiţi, în cercuri de ochelari. Maică-sa ar fi mâncat-o de vie, dacă l-ar fi refuzat! O vreme au trăit un fel de fericire – pictură abstractă, cu picioare în păr şi burţi în volane pe gât. Emil lăsase totul în grija lui Miţi, inclusiv propria persoană, ar trebui să precizez: trupul, căci gândul şi sufletul bărbatului tropăiau printre ridicări la putere şi cruzi radicali, integrale şi necunoscute grăbite. Emil provenea dintr-o familie foarte săracă, el însuşi le spunea elevilor că tată-său fusese căruţaş şi matematica îl salvase din mizerie. O profesoară nedospită, speriată de anii, fără umor, ai pensiei, îl ţinuse la şcoală, căci ghicise în el dorinţa şi ambiţia de a se izbăvi. Matematica îi intrase în sânge şi, ca orice amantă egoistă şi nărăvaşă, îl devora pe de-a-ntregul, trimiţându-i femeii, acasă, un vlăguit plăpând, veşnic pacient pe pat de spital. Veni ca un şoc anunţul bărbatului că divorţează, se culcase cu o fostă elevă, care, întoarsă de la un masterat în Germania, îi adusese o culegere pe care o publicase, cu autograf. Miţi a simţit mai mult uşurare, nu mai trebuia să respecte calvarul vieţii de gospodină, cu calendar solemn de Crăciun şi de Paşte, cu sarmale şi supă cu găluşte, onomastici cu ţuică de casă, cocoş de la mă-sa din ogradă şi sos de hrean. N-a îndrăznit să mărturisească nimănui, căci, dacă ar fi ajuns la urechile mamă-sii, Condreasca ar fi pălmuit-o fără milă. Chiar şi la vârsta asta eşuase! Cu Emil păstra acelaşi soi de prietenie, confuză, ca şi pe timpul căsniciei. Nevastă-sa venea des la farmacie şi niciodată cu mâna goală, împărţeau prăjituri şi bomboane de ciocolată, când nu erau clienţi, şi, bineînţeles, griji pentru sănătatea lui Emil. Emil îi lăsase apartamentul şi se mutase, cu Carmencita lui, în casa părintească, părinţii i se prăpădiseră subit, atacuri pe cord încins, târgul vorbea că ar fi fost de ruşinea băiatului, în familia lor nu se pomenise cuvântul divorţ. Casa tot Emil o cumpărase, pentru ei, din moştenirea lăsată de bătrâna profesoară. La câţiva ani, o mătuşă din partea tatălui îi lăsă lui Miţi casa, Miţi îi veghease bătrânei ultimele zile şi se îngrijise de doctori şi de înmormântare. Preferase însă să rămână la bloc, căci era mai aproape de farmacie. Doar în weekend fugea la marginea oraşului, unde se îmbăta cu linişte şi cu lecturi siropoase.

Într-o seară ploioasă, pe când se întorcea acasă, după schimbul de după amiază, îşi scăpă cheia printre degetele îngheţate şi, furioasă, începu să pipăie preşul din faţa uşii. Deşi era singura care punea becuri pe casa scării, la câteva zile acestea dispăreau fără urmă. Miţi bănuia că le luau vecinii, vecini care erau în mare parte pensionari, pensii mici, dureri mari. În întuneric, Miţi mai mult simţi decât auzi prezenţa bărbatului, care aprinse o flacără albăstruie, de brichetă, luă cheile de pe preş şi, galant, îi deschise uşa. Atunci îşi găsi şi Madam R., de vis-à-vis, să deschidă uşa, pasămite să facă puţină lumină, pentru Miţi. Bătrâna sprijinea toată ziua uşa şi geamul de la bucătărie, şi-i povestea lui bărbatu-său, ţintuit la pat, mai mult de lene decât de boală, tot ce se întâmpla prin vecini. Nu foloseau televizorul, nu din economie, ci pentru că spectacolul străzii şi al pereţilor vecini era mai viu. Bătrâna îngăimă un ‘Scuzaţi’, arogant, şi închise ferm uşa. Bărbatul necunoscut zâmbi, îşi atinse borul pălăriei şi, murmurând un întarziat ‘Noapte bună’, coborî în grabă scările.

De a doua zi Miţi pătrunse în viaţa colorată şi savuroasă, uneori de-a dreptul extraordinară, a femeilor uşoare. Mai întâi îi ajunseră la urechi şuşotelile de la bloc, apoi lumea începu să întoarcă capul după ea, pe stradă. După weekend-urile la casa dintre dealuri, toată lumea o privea cu subînţeles, iar doamnele fine îşi încreţeau nasul şi refuzau să-i spună ‘mulţumesc’, când îşi ridicau reţetele, aruncând la coş, în faţa ei, punga cu inscripţia farmaciei, pe care nefericita o atinsese. Zvonurile spuneau, pe silabe, că trăia cu un bărbat însurat, tată a patru copii, cu o nevastă devastată de durere şi părinţi în nevoie continuă de săruri şi oţet. Când Condreasca a chemat-o la ordine, Miţi a realizat că sinucigaşii ştiu ei ceva, când o iau la fugă. Maică-sa nici n-a lăsat-o să vorbească, i-a servit o cafea, rece şi amară, şi i-a spus, sec, să vândă tot şi să se mute în alt oraş, poate chiar în altă ţară, eventual să-l ia şi pe taică-său, că şi el era tot un prost. Miţi a încercat să placheze cuvintele, cu tăiş, dar mă-sa ştia una şi bună, în fond tot târgul pretindea că o văzuse cu amantul, vecinii de pe lângă casă chiar că îi văzuseră pe cei doi goi, noaptea, în grădină. În timp ce mare parte din femei o dispreţuiau vizibil, bărbaţii descoperiseră, cu mirare, că Miţi exista, acolo, la o aruncătură de braţ. Vecinii de bloc smulgeau grija gunoiului din mâna nevestelor şi o urmăreau până la ghenă, forţând conversaţii despre preţul gigacaloriei şi consumul de apă caldă. La farmacie era coadă la prezervative, pe tura ei, de ziceai că înflorise producţia de spermatozoizi, chiar şi fără primăvară. Colega de tură a lui Miţi, Orina, o zgâtie de femeie, frumoasă şi cochetă, începu să se ocupe de toaletele femeii, care, devenită amantă, crescuse în ochii electoratului. ‘Fără bluze pe gât, guler mandarin şi volane! Fustele cu crăpături şi pantalonii de piele sunt pe listă. Mergem la cumpărături, arăţi ca o ţărancă. Bărbatul ăla o fi îmbătat de iubire, dar îi trece, dragă, tuturor le trece, puţină magie, şi ruj cât ţi-e permis!’. Miţi, absorbită în spirala neputinţei şi a necunoscutului, ca o păpuşă din cârpe, nu mai putu opri uraganul întâmplării şi se lăsă valsată, şi sărutată, ca-n umbra morţii. Celelalte amante păliră, în lumina lămpilor de seară. Miţi deveni speranţa oraşului în emancipare, după o viaţă năclăită în comunism prost înţeles şi, în acelaşi timp, ruşinea mamei, prinsă sub bărbat de ochii încă adormiţi ai copilului, speriat de fulgere.
Pentru prima şi ultima dată în viaţă, Miţi simţea că era Miţi, şi era frumoasă.
După căteva luni, absurdul îi bătu la uşă, la fapt de seară. Bărbatul, care vizita o mătuşă ce locuia la etajul de deasupra şi care aflase, de la aceasta, de povestea amantei de la bloc, venise cu intenţia să-şi ceară scuze, dar, în ultimul moment, se răzgândi, împinse uşa şi intră în casă. Zvârlindu-şi pălăria, neglijent, pe canapea, o întrebă, mai mult din ochi: ‘Ce avem la cină?’ . ‘Sunt divorţat şi nu sufăr prăjelile, mi-s sensibil la vreme şi la femei frumoase!’. Miţi zâmbi, închise uşa şi lumea, într-un glob.

 

Image result for couple in a glass bell

(Image from https://sketcher.startitup.sk/florigami)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s